Cititorul „X” – nu-şi dă numele – din oraşul Covasna, ştiind că sunt moroşan, mă întreabă dacă sunt pregătit pentru „marea trecere” şi ce aş dori să am scris pe cruce. Ţin să menţionez că eu nu m-am născut în Săpânţa, unde se află Cimitirul vesel, ci în satul Năneşti, comuna Bârsana. Cu toate acestea, îi fac cunoscut că aş dori să am pe cruce următoarele versuri:
Tot aştept să vin-o fată,
Că aleile-s pustii
Şi-am intrarea separată!”
Dacă nu mi-a conveni locul unde mă vor pune, după şapte ani, când mă vor exhuma, vor găsi în sicriu un bilet, pe care va fi scris:
„Sunt la Lina lui Melinte,
Cu trei morminte mai-nainte.”
Cum mă va boci soţia, după comportamentul, pe care l-am avut în căsnicie?
Cred că s-ar potrivi următoarele versuri:
„Pasăre galbenă-n cioc,
Rău mi-ai cântat de noroc,
De ştiam cât de rea eşti,
Nu te lăsam să trăieşti,
Numai să te chinuieşti.”
Bucură-te temeteu!
Că-ţi aduc necazul meu,
Să te necăjea pe tine
Cât m-a necăjit pe mine.”
Apoi va lua o glie şi o va arunca pe sicriu, zicând:
„Stai aici,
Că aici ţi-e bine!
Nu cu mâna-n cap la mine.”
Vă mulţumeşte răspunsul?
P.S.:
Stimate cititor, şi pentru mine sunt valabile cuvintele din Apocalipsă, cap. 14, versetul 13: „Odihneşte-te de ostenelile tale, căci faptele tale vin cu tine!”
Voi fi judecat şi după „Crezul”, pe care-l am de când mă ştiu:
„Ca un voinic, printre snopii de grâu,
Am intrat târziu şi greu în vreme,
Cu un buchet de versuri şi poeme
Murmurând o „Doină” tristă molâu.
Nu-mi bat capul ce-or spune străinii
N-am cosit din holda lor un pai
Asudând sub ploile luminii,
Numai anii mei îi secerai.
Un vis lung mi-a fost merindă,
Un crâmpei de crez printre-ndoieli,
N-am pus preţ vreodată pe spoieli,
Am căutat un reazăm doar în mine.
Toată viaţa am rămas eu însumi,
Pe la alte uşi n-am fost milog.
N-am ştiut şi n-am avut cui să mă rog,
Nici n-am vrut să-mi afle alţii plânsu-mi.
Eu mă bucur, azi, de rodul muncii
Şi mai muncesc, cât încă mai pot,
Astfel, chibzuit eu mă socot
Bucură-se de mine pruncii!”
Pr. Ioan Tămaş Delavâlcele