În data de 17 martie 2017 m-am externat din Spitalul Judeţean Braşov, secţia cardiologie. Doctorul Petrea Cătălin mi-a implantat un stimulator pentru creşterea pulsului. Îl aveam foartea scăzut din cauza dializei şi a diabetului. După intervenţia chirurgicală, am fost dus într-un salon cu patru paturi. Colegi de salon şi suferinţă am avut un brănean, un braşovean şi un buzoian. Timp de trei zile, după anestezie am discutat diverse probleme din societate. Când au aflat că sunt preot au început cu defăimările la adresa tagmei. Brăneanul mi-a spus că, cultul este „forma frumoasă a hoţilor”! De unde atâta prosperitate la popi? Maşini scumpe şi haine ţesute cu fire de aur. Pe câţi îi interesează mântuirea? Ei propovăduiesc sărăcia dar trăiesc într-un lux demn de invidiat etc. Aceşti trei colegi de salon n-aveau pic de „conştiinţă religioasă”. Îmi reproşau despre „taxele” mari impuse de colegii preoţi care n-au milă de văduvi şi de cei săraci. Sunt în „cârdăşie” cu cei bogaţi care-i subvenţionează cu bani. Toţi sunt „graşi” şi „hămesiţi” pe la pomeni. Se întrec a vinde „iluzii” oamenilor săraci cu duhul, cum spune Scriptura. Religia ar trebui desfiinţată!
*
La internare am luat cu mine câteva cărţi „ostenite” de mine pentru ale înmâna doctorului ca o carte de vizită. Le-am arătat şi colegilor de suferinţă din salon spunându-le că le-am lansat în Biserica din Vâlcele după Sfânta Liturghie şi le-am oferit gratis celor care doresc să le citească. Le-am mai spus că tot timpul mă străduiesc să fiu „lumină” – pe cât îmi este cu putinţă – pentru păstoriţii mei. De asemenea, le-am recomandat multă bibliografie, pentru a-şi forma o „conştiinţă religioasă” atât de necesară vremurilor pe care le trăim.
*
Le-am explicat ce înseamnă pentru mine ca preot „conştiinţa religioasă” pe care o redau şi pentru cititorii „Mesagerului de Covasna”: „Conştiinţa religioasă” este glasul lui Dumnezeu sădit în sufletul omului, care îi arată deosebirea dintre bine şi rău, calea vieţii şi calea morţii. Ea îl fericeşte pe cel ce face binele şi-l mustră pe cel ce face răul. În virtutea ei, omul are convingerea că nimic dintr-ale sale bune sau rele nu rămân nerăsplătite sau nepedepsite de Dumnezeu. Tot conştiinţa religioasă îl face pe om să trăiască în perspectiva eternităţii.
*
În cei peste 42 de ani de preoţie n-am judecat pe nimeni nici atunci când am recomandat unele canoane pentru păcate. Am încercat şi încerc să „luminez” pe credincios. Succesul nu l-am avut la două categorii de oameni: la linguşitor şi ipocrit. Ce este pentru mine linguşitorul? Perfidă rasă ce se înmulţeşte ca râia, ca pirul şi împute tot ce apucă. Ştrangulează gâtul ce-l îmbrăţişează, otrăveşte cu sărutul hidos obrazul. Pângăreşte nume, zile, oameni şi destine. Minciuna e ca o stare de spirit, ca apă, ca harană, ca felul de a fi. Debitează într-una cuvinte mieroase şi false, bancă de perfidie, nimic nu are sfânt, doar interesul propriu, de nu te vezi pe tine că eşti ceea ce eşti, te sciviseşte de nu te recunoşti. Ciudată creatură. De ai vedea ce-i stă sub piele, n-ai îndrăzni să-i mai zici om.
*
În cariera mea de preot n-am reuşit să-i luminez nici pe „ipocriţi”. „Ipocriţii” mi se par a fi categoria de oameni cea mai nesuferită şi periculoasă. Ei nu au nimic sfânt în cugetul lor, în sugletul lor. Scara valorilor pentru ei este răsturnată. Ei judecă pe oricine, linguşesc în faţă şi lovesc în spate. Ipocritul te laudă în şedinţe şi-n adunări când eşti de faţă, dar te huleşte pe la colţuri, în locuri ascunse, în note informative. El crede că a venit pe lume pentru a critica pe ceilalţi, că aceste e rolul lui. El se pricepe să te tragă de limbă pentru a te turna şi bălăcări. În el nu poţi avea încredere, dar îţi surpă încrederea şi în ceilalţi. Multe familii sunt destrămate, iubiri sfâşiate şi destine înstrăinate. Asemenea oameni ar trebui scoţi din cetate, îndepărtaţi cum erau pe vremuri ciumaţii.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
