Education activities in classroom at school, happy children learning

„Oricine poate să vadă ce înseamnă o oră în fața unui colectiv de 25-30 de elevi, ce înseamnă să le vorbești și să trebuiască să le captezi atenția măcar o oră.”

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna continuă programul „Profesor pentru o zi”, prin care reprezentanți ai diverse instituții, oameni cu diverse profesii sunt invitați ca în cadrul activităților „Școala altfel” să intre în rolul dascălilor și să susțină, la clasă, prezentări, prelegeri, informări, activități educative.

Programul a fost lansat în cursul anului școlar anterior, la inițiativa inspectorului școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre, și le oferă oamenilor cu diverse profesii, ocazia să experimenteze să fie „dascăli” măcar pentru o oră, iar elevilor, ocazia de a descoperi taine și experiențe ce țin de anumite profesii și meserii, chiar de la cei care le practică.

Inspectorul școlar general a precizat că înscrierile sunt încă deschise,  și chiar a făcut un apel către directorii de instituții și către profesioniști din diverse domenii, să aplice.

„Eu sper ca persoane cu funcții de decizie să se înscrie și să meargă la școli, pentru că eu cred că dacă  aceste persoane le vorbesc elevilor despre experiența lor de viață, despre cariera lor și la ce să fie atenți, în viață, elevii vor avea de câștigat. Pe de altă parte, prin acest program, oricine poate să vadă ce înseamnă o oră în fața unui colectiv de 25-30 de elevi, ce înseamnă să le vorbești și să trebuiască să le captezi atenția măcar o oră.”- a declarat, ieri, inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre.

Acesta a mărturisit că se aștepta ca programul să se bucure de o mai mare căutare.

„Am considerat că se vor implica mult mai mult factorii de decizie. Eu am apelat la persoane care au funcții de decizie, dar poate pentru că nu au avut timp suficient, nu s-au grăbit să se înscrie. Majoritatea acestor activități din cadrul <<Școala Altfel>> se vor desfășura în luna mai, deci, mai este timp. Mai este și varianta în care, poate, persoanele interesate nu s-au înscris la noi, ci direct la școli. (…) Oricum, m-aș fi așteptat la o participare mult mai amplă.”- a spus prof. Kiss Imre.

Practic, activitatea județeană „Profesor pentru o zi” constă în invitarea autorităților locale și a managerilor/ persoanelor care dețin funcții importante din cadrul instituțiilor județene și locale, interesate de educație, să se implice în programul zilelor „Școala altfel”, prin prezentări, prelegeri, informări, organizare de activități educative etc., într-un domeniu care vizează educația tinerei generații, egalitatea de șanse, toleranța, reducerea violenței școlare, reducerea absenteismului și abandonului școlar, atitudinea civică, protecția mediului, sănătatea, educația juridică, educația financiară, protecția consumatorului, interculturalitatea, succesul în carieră și în viață etc.”

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Cei care doresc să se alăture inițiativei trebuie să acceseze pagina https://isj.educv.ro/sites/default/files/Calendar%20Scoala%20altfel%202017-2018.pdf, pentru a consulta tabelul cu perioadele stabilite de unitățile de învățământ pentru organizarea Programului „Școala Altfel”, după care, pentru programare, să contacteze conducerea unității de învățământ pe care o aleg pentru a se prezenta ca „profesori pentru o zi” sau să contacteze Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail