În acest episod vreau să vorbesc mai profund despre mântuire – care este „Opera Iubirii” lui Dumnezeu pentru oameni, pe care El îi cheamă la mântuire şi a „Iubirii Omului” care răspunde la chemarea lui Dumnezeu. Este un proces teandric – dumnezeiesc şi omenesc în acelaşi timp. Prin iubirea lui Dumnezeu către om şi a omului faţă de Dumnezeu se ajunge la desăvârşirea, la îndumnezeirea omului, la mântuirea lui.
*
Mântuitorul este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat din iubire pentru mântuirea omului. Unde aflăm „adevărul” despre mântuire? Adevărul care duce la mântuire îl aflăm în Sfânta Scriptură, propovăduit de Biserica Ortodoxă. De ce Biserica Ortodoxă? Pentru că ea este „stâlpul” şi „temelia adevărului” (I Tim. 3, 15).
*
Biserica Ortodoxă a primit „adevărul” de la Dumnezeu Însuşi, vestit prin prooroci şi împlinit prin Iisus Hristos. Deci mântuirea se realizează prin Hristos în Biserică. Iisus este Mântuitorul lumii, iar Biserica este aşezământul divino-uman întemeiat de Hristos care conduce omul pe calea mântuirii.
*
„Mântuirea” are două înţelesuri: unul obiectiv şi altul subiectiv. Mântuirea obiectivă înseamnă lucrarea mântuitoare a lui Hristos, care este Dumnezeu şi Om, pentru tot neamul omenesc, de la Adam până la sfârşitul veacurilor, Întruparea, Moartea pe Cruce, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri, în slavă de-a dreapta Tatălui (Art. 6 din Crez). Mântuirea subiectivă însemnează acceptarea şi însuşirea roadelor răscumpărării (mântuirii) de fiecare om în parte în Hristos şi în Biserică, care se oferă în „dar” de către Dumnezeu. Pentru dobândirea mântuirii sunt necesare trei elemente, cunoscute sub denumirea de condiţiile mântuirii: Harul, Credinţa şi Faptele bune.
*
„Harul” sau „Darul” este puterea dumnezeiască pe care Dumnezeu îl acordă omului în mod gratuit în vederea mântuirii. Fără „Har” omul nu se poate mântui singur. „Harul” face începutul mântuirii şi trebuie să fie prezent în tot timpul vieţii omului. Mântuitorul ne spune: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Vrei să te mântuieşti, accepţi „Harul”. Nu te interesează mântuirea, îl refuzi. Fericitul Augustin (354-436) ne învaţă: „Cel ce te-a creat fără aportul tău, nu doreşte să te mântuiască fără voia ta”.
*
„Credinţa” este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute. Prin credinţă înţelegem că veacurile s-au întemeiat cu cuvântul lui Dumnezeu, că s-au făcut din nimic cele ce se văd (Evrei 11, 1-3). Credinţa în sens religios înseamnă convingerea absolută în existenţa lui Dumnezeu, încrederea deplină în El (Ioan 20, 22-23). Credinţa se arată prin mărturisirea lui Dumnezeu şi împlinirea poruncilor Lui.
*
„Faptele bune” sunt rezultatul firesc al credinţei prin conlucrarea Harului dumnezeiesc cu omul. Pentru creştinul ortodox şi pentru familia lui, cele mai importante datorii sunt: Rugăciunea, Postul, Spovedania, Împărtăşirea, Sfânta Liturghie şi lectura cărţilor moral-religioase (Noul Testament, scrierile Sfinţilor Părinţi, parabolele şi învăţătura Mântuitorului, acatiste, paraclise, etc.). De mare folos este pentru fiecare dintre noi, de a ne face în fiecare seară un examen de conştiinţă a faptelor recent petrecute, ca să înlăturăm pe cele rele şi să le înmulţim pe cele bune. Dumnezeu cere de la noi să tindem către „desăvârşire”, împlinind cea mai mare poruncă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul şi cu curat cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-39).
*
Vă propun, stimaţi cititori, să meditaţi la conţinutul următoarelor versuri:
„Biserica-i Corabia Iubirii
Şi doar cu ea să ne-avântăm în larg,
Căci ne va duce spre tărâmul fericirii
Şi veşnic ne va ocroti al ei catarg.
Veniţi creştini, cât încă mai e vreme,
Corabia ne-aşteaptă zi de zi,
Cârmaciul nu-ncetează să ne cheme
Căci în curând furtuna va veni”
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
