Fundația Comunitară Covasna (HKA) va distribui 1.500 de puieți de pomi fructiferi autohtoni în cinci localități din județ, în cadrul programului „Un copac pentru generația următoare”. Puieții vor fi distribuiți pe bază de aplicații, iar acestea pot fi deja depuse.

Lansat cu aproximativ trei ani în urmă, programul are ca scop replantarea puieților autohtoni pe teritoriul județului, precum și mobilizarea comunității și promovarea gândirii responsabile a oamenilor și pe termen lung.

„Am avut, cu ani în urmă, un program de grant la care a aplicat o organizație civilă din Herculian și care a venit cu ideea replantării de pomi fructiferi. Ne-a plăcut foarte, foarte mult ideea (…) și atunci am zis că e un exemplu pozitiv care poate fi extins la nivelul județului. De acolo a pornit ideea programului <<Un pom pentru generația următoare>>”, a spus directorul executiv al Fundației, Bereczki Kinga. Potrivit acesteia, printre obiectivele programului se numără și promovarea tehnicilor tradiționale de grădinărit, atragerea atenției spre valorile locale, utilizarea valorilor locale,  autosusținerea ca o formă de viață din punct de vedere comunitar, ocrotirea mediului înconjurător, pesponsabilizarea oamenilor, pentru viitor.

În cadrul ediției din acest an, Fundația și-a propus să ofere 1.500 de puieți de pomi fructiferi (cuprinzând 5-6 specii), în cinci localități din județul Covasna. Practic, vor fi distribuiți maxim 300 de puieți per localitate, respectiv, 1-3 puieți de persoană.

Distribuirea acestora se va realiza printr-un program de granturi. În cadrul programului pot depune aplicații organizații profesionale și neguvernamentale, parohii locale, completând formularul și anexele disponibile pe site-ul Fundației, www.hka.ro, până în data de 31 martie  2018.

Câștigătorii vor trebui să aibă capacitatea de implementare corectă și profesională a programului, au precizat reprezentanții Fundației Comunitare Covasna.

„Localitățile vor fi alese în funcție de aplicațiile primite și, bineînțeles, vor fi favorizate localitățile care nu au mai primit până acum, dorim să facem o distribuire, cât mai uniformă pe teritoriul județului. Puieții vor fi achiziționați și distribuiți în cursul primăverii, pentru a fi plantați în gospodării personale.”- a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, reprezentanta Fundației, Bálint Éva.

Un program amplu, programat pentru un deceniu

Programul este planificat pentru a fi derulat pe parcursul a zece ani, timp în care HKA și-a propus să ofere, gratuit, aproximativ 15.000 de puieți care să acopere integral județul.

Până acum, puieți de pomi fructiferi autohtoni au fost distribuiți în cadrul programului, în următoarele localități printre care: Valea Crișului, Calnic, Cernat, Dobolii de Sus, Dobârlău, Chiuruș, Racoșu de Sus, Bodoș, Căpeni, Biborțeni, Chichiș, Barcani, Zagon, Bațanii Mici, Herculian, Filia, Sânzieni, Poian, Brateș, zona Sita Buzăului,Vârghiș, Turia, Valea Zălanului, Arcuș.

Detalii despre înscrieri în programul „Un pom pentru generația următoare” pot fi aflate accesând site-ul Fundației, www.hka.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail