Pe data de 14 februarie, de Valentine’s Day, niciun cuplu de îndrăgostiţi din municipiul Sfântu Gheorghe nu-şi va uni destinele în faţa ofiţeriului de stare civilă.

Potrivit  reprezentantei Com­par­timentului de Stare Civilă din cadrul Primăriei, Fekete Rena, în data 14 februarie nu se va oficia nicio căsătorie, la Sfântu Gheorghe. Aceasta  a precizat că  programările pentru  oficierea căsătorie civile se fac cu 10 zile înainte de data  acestui important eveniment, iar pentru ziua  de 14 februarie  nu a existat nici o solicitare din partea cuplurilor  din localitate. „Anul trecut,  ziua de 14 februarie a picat într-o zi de luni, şi nici atunci nu au fost oficiate căsătorii. Dar,  îmi amintesc că am avut ani în care câteva cupluri şi-au unit destinele în faţa ofiţerului stării civile, în această zi a îndrăgostiţilor”, a declarat  Fekete Rena.

În cursul lunii ianuarie, la Oficiul de Stare Cilivă din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe au fost oficiate 10 căsătorii.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail