Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă, începând de mâine, după finalizarea orelor de curs.

Conform structurii anului școlar 2017  -2018, prevăzute printr-un Ordin al Ministrului Educaţiei, în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Cursurile semestrului I vor continua până vineri, 22 decembrie (a.c.). Următoarea vacanță, cea de iarnă, de care vor beneficia toți elevii și preșcolarii, va începe în 23 decembrie și se va încheia în 14 ianuarie 2018. Orele de curs vor reîncepe în 15 ianuarie 2018 și se vor derula până vineri, 2 februarie 2018, după care se va desfășura vacanța intersemestrială, în perioada 3 februarie 2018 – 11 februarie 2018.

Semestrul al doilea va începe luni, 12 februarie 2018, cursurile derulându-se până în 30 martie 2018, urmând ca din 31 martie 2018, până în 10 aprilie 2018, să se desfășoare vacanța de primăvară, după care vor fi reluate cursurile, în 11 aprilie.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail