La 3 martie 2025 este marcată Ziua mondială a scriitorilor, pentru a celebra contribuția pe care scriitorii o aduc societății. Această zi a fost instituită cu prilejul celui de-al 48-lea congres al Clubului Internațional PEN, care s-a desfășurat la 12-18 ianuarie 1986, potrivit https://www.panorama.amhttps://www.pen-international.org și https://www.pen100archive.org. Această zi este marcată anual la data de 3 martie începând cu anul 1986, potrivit https://bimcal.com/calendar/international-writers-day.

Clubul Internațional Pen (English Pen Club – PEN) a fost înființat în 1921, la Londra, pentru promovarea prieteniei și sprijinului intelectual în rândul scriitorilor la nivel internațional. Potrivit acronimului asociației, marcarea acestei zile este dedicată poeților, eseiștilor și romancierilor, scriitori ai tuturor formelor literare, precum și jurnaliștilor și istoricilor.

Ideea avansată pentru constituirea acestui club a aparținut scriitoarei britanice Catherine Amy Dawson Scott, cât și primului președinte al organizației, scriitorul John Galsworthy. ”Chiar dacă în calitate de indivizi devenim familii și familiile devin comunități, iar comunitățile devin națiuni, deci în cele din urmă națiunile se reunesc în pace. În acest crez am înființat PEN în octombrie 1921”, a motivat înființarea clubului Catharine Dawson Scott, cu prilejul Congresului de la Berlin din 1926, conform portalului https://www.pen100archive.org.

Scriitoarea a avut ideea formării acestui grup PEN în vara anului 1921, în timp ce lucra, în Cornwall, la romanul său ”They Green Stones”. În scrisorile pe care le trimitea fiicei sale, Catharine Dawson Scott povestea cu entuziasm despre acest nou proiect PEN, pe care dorea să îl transforme dintr-o reverie într-o realitate impunătoare. Cunoscut drept Clubul PEN, acronimul face trimitere la semnificația componenței acestei asociații, respectiv ”Poet, Playwright, Editor, Novelist” (Poet, Dramaturg, Editor, Romancier). Organizația a fost lansată cu prilejul unei cine găzduite de Restaurantul Florence din Soho, Londra, la 5 octombrie 1921. În total, 44 de scriitori au participat la cina inaugurală și au semnat pentru a deveni membri ai PEN. Cu acest prilej, a fost acordată calitatea de membru onorific al PEN unui număr de scriitori recunoscuți, precum Thomas Hardy, Maxim Gorky, Anatole France, Knut Hamsun și alții. Această tradiție continuă și astăzi, calitatea de membru onorific fiind mai degrabă dăruită scriitorilor persecutați sau închiși, cu exemple recente în acest sens: Azimjon Askarov (Kârgâstan), Raif Badawi (Arabia Saudită), Tal Al-Mallouhi (Siria), Dawit Isaak (Eritreea), Ahmet Altan (Turcia) și Liu Xia (China).

Clubul a evoluat sub forma unei asociații mondiale a scriitorilor și jurnaliștilor, devenind una din cele mai vechi organizații de reprezentare a drepturilor omului și a breslei literare. Clubul Internațional PEN este una din cele mai vechi organizații care luptă pentru libertatea de expresie și pentru dezvoltarea culturii. Extinderea clubului a cunoscut un proces rapid pe plan internațional. În 1922, au fost înființate centre PEN în Norvegia, Suedia, Franța, Italia, România, Belgia, Spania și în SUA (New York). Crescând interesul față de clubul PEN la nivel internațional, Catharine Dawson Scott și John Galsworthy au hotărât organizarea unei cine speciale la 1 mai 1923, la Londra, la care să participe membrii clubului din Marea Britanie, membri onorifici și câțiva invitați din fiecare din centrele stabilite din străinătate, potrivit https://www.pen100archive.org. Această întâlnire s-a concretizat în primul Congres internațional anual al Clubului PEN. Următorul congres s-a desfășurat la New York, iar apoi la Paris.

Reputația și influența clubului PEN, în calitate de organizație de apărare a drepturilor scriitorilor, este deplin recunoscută. Membri ONU au consultat Carta PEN atunci când au lucrat la redactarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. În anul 1949, Clubul PEN a obținut statut consultativ special la ONU ca ”reprezentare a scriitorilor din întreaga lume”, indică sursa citată.

În prezent, clubul PEN este recunoscut, la nivel mondial, drept cea mai apreciată asociație a scriitorilor și un grup de frunte privind expertiza în ce privește libertatea de expresie. Cu personal calificat care își desfășoară activitatea în sediul de la Londra, având o rețea de 140 de centre autonome răspândite în 100 de țări și reunind circa 40.000 de membri, dintre care majoritatea sunt scriitori, PEN apără și adesea oferă sprijin esențial celor care sunt persecutați pentru scrierile lor, indică https://www.pen100archive.org.

În 1923, a fost înființat PEN Clubul Român, avându-i printre inițiatori pe scriitorul Liviu Rebreanu, conform penromania.ro. Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu s-au numărat, de-a lungul timpului, printre membrii clubului. După 1990, Centrul PEN Român a fost reînființat, în ședința din 11 septembrie 1990, prilej cu care numeroși scriitori români, înscriși pe baza unei declarații, își exprimau acordul față de prevederile stipulate în Carta PEN, document în vigoare din anul 1921, conform www.penromania.ro.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail