Într-o zi de 16 septembrie a anului 1835, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica, a oficializat leul ca monedă a principatului, asta într-o vreme când tările române erau încă separate, iar pe teritoriul acestora circulau mai multe monede străine. Prof. Viorel Guțu scrie pe pagina sa de socializare că pe fundalul absenței unor legi monetare stabile, în acea vreme se foloseau mai multe tipuri de valută străină, deși prin adoptarea Regulamentelor Organice din 1831 şi 1832 din Țara Românească și Moldova, se hotăra utilizarea unui număr mai restrâns de monede, printre ele și cea austriacă numită „zwanziger” , cunoscută și sub numele mai simplu de „șfanț”, fapt ce a făcut să existe expresia din popor: „nu am nici un şfanţ”. O altă monedă folosită de români în acele timpuri era talerul olandez, monedă ce avea un leu gravat pe avers , de unde şi-a primit şi numele taler-leu, cunoscut cel mai bine sub numele de „ leu”.
Trebuie amintit că această monedă olandeză era o monedă foarte populară în această parte a Europei și concura intens paraua otomană, o monedă ce avea o valoare mult mai mică , de aici rămânând expresia: „nu face două parale”, cu explicația că moneda turcească, pe lângă valoare redusă, era confecționată și dintr-un material de slabă calitate, astfel că la o folosire intensă se tocea rapid și se lipea una de alta.
Proiectul domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, de oficializare a leului ca monedă a țării, (echivalentul a 60 de parale turcești), nu va duce și la baterea acestei monede, această întenție nefiind însă pe placul „Înaltei Porți”, potrivit prof. Viorel Guțu.
Acesta menționează că și în Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit tot în anul 1835, să bată monedă, însă ăi aici Imperiul Otoman se va opune, deoarece Moldova, ca și stat vasal, nu putea să facă pași spre independență statală și să aibă monedă proprie.
După Unirea Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza a încercat și el crearea unei monede naţionale, pe care ar fi urmat să o denumească „romanat”, monedă ce ar fi trebuit să fie confecționată din argint și ar fi cântărit in jur de 5 grame. Numai că si de această dată proiectul nu a putut fi realizat, deoarece iarăși „Înalta Poartă” s-a opus vehement.
Și totuși, în anul 1860, în Principatele Române Unite s-a bătut o monedă de bronz, care nu a fost pusă în circulație. În anul 1864 s-au bătut iarăși câteva monede de probă, monede care aveau pe avers efigia domnitorului Cuza şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Însă și de această dată ele nu au fost puse în circulaţie, datorită refuzului Imperiului Otoman, deși o astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, menționează prof.Viorel Guțu
După abdicarea lui Cuza, principele Carol I, la mai puţin de un an de la urcarea pe tron, adică în anul 1867, stabileşte moneda naţională cu numele „leu” ca o monedă bimetalică, având etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având ca subdiviziune, banul. Primele monede româneşti emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, aceste monede nefiind bătute în țară, ci în Anglia, la Londra.
În anul 1870, se înființează la București Monetăria Statului, care bate, în același an moneda de argint de un leu și pe cea de aur de 20 lei. Punând în circulație acești bani, Guvernul român ignoră pretenția Înaltei Porți, care se referea la existența pe monede a unui însemn al suveranității turcești, iar în anii următori, sistemul monetar romanesc se completează cu piesa de argint de 50 de bani și cele de 2, respectiv, 5 lei, pe când primele bancnote româneşti au fost biletele ipotecare din anul 1877, bilete menite să susțină România în Războiul de independenţă faţă de Imperiul Otoman.
După acest război, în anul 1881 ,România devine regat și este e înfiinţată Banca Naţională a României, singura abilitată în emiterea monedei, de metal sau hârtie. De-a lungul timpului şi a zbuciumatei sale istorii, mai ales a secolului XX, leul românesc a cunoscut tot felul de schimbări, denominări şi evoluţii monetare dintre cele mai diverse, mai arată sursa citată.
M.D.C.
Sursa foto: https://www.facebook.com/LectiaIstorie?locale=ro_RO
