În mod teoretic data de 1 Martie reprezintă din punct de vedere calendaristic sosirea primăverii. Uneori starea vremii este capricioasă, sezonul alb nu se lasă dus cu una cu două, însă trebuie să fim optimiști și să ne bucurăm de apariția ghioceilor vânduți la colţ de stradă, de tarabele doldora cu mărţisoare, de bucuria din privirea concetățenilor.
Ziua de astăzi are mai multe semnificaţii. Pe de-o parte, reprezintă Sărbătoarea Mărţişorului (așa cum am scris și în titlu), pe de alta vorbim de venirea, în sfârșit, a celui mai frumos anotimp, şi nu în ultimul rând, ne raportăm la vechiul sistem de popular de măsurare a timpului ce marca odinioară începutul Anului Nou.
Baba Dochia
1 Martie reprezintă o dată care în popor se numeşte Mărțișor, dar şi Ziua Babei Dochia. Sunt mai multe variante privitoare la semnificaţia personajului mitic numit aşa, circulând în lumea satului românesc din judeţul Covasna diverse legende ce o vizează pe celebra băciță haină la suflet, existând o variantă care o prezintă într-o lumină favorabilă, nu neaparat negativă.
Una dintre variantele arhaice întâlnită în satul Păpuţi o înfățișează drept o zeitate agrară, ce vestea sosirea primăverii într-un mod mai special.
Se vorbeşte, de asemenea, despre Mitul Dochiei, al cărui nume ar proveni din calendarul bizantin (Odochia), ce pe 1 Martie marca celebrarea Sfântei Martire Evdokia, pomenită pe stil vechi la 1 Martie.
Personajul Dochiei a fost asociat și cu o legendă culeasă de Gh. Asachi și intitulată „Traian și Dochia”, ce spunea că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal. Cuceritorul Daciei, Împăratul Traian, s-a îndrăgostit de ea. Numai că Dochia i-a refuzat avansurile și s-a refugiat pe Muntele Ceahlău, considerat un refugiu sacru de către strămoșii noștri. Realizând că nu mai are scăpare, tânara Dochia l-a implorat pe Zeul suprem Zamolxes să o ajute, iar acesta a o transformat-o în… stană de piată.
Povestea celor nouă cojoace
Mai cunoscută este povestea legată de urcuşul la munte a Dochiei, în respectiva variantă fiind o băciţă bătrână și ursuză, care în intervalul 1 – 9 martie este evocată în sens negativ, perioada amintită numindu-se Zilele Dochiei sau „Babele”. În acest răstimp se va împlini destinul tragic al ursuzei femei în vârstă. Se povestește că în prima zi de Mărțișor a pornit spre vârful muntelui împreună cu turma sa de oi, crezând că încălzindu-se afară, deja a venit primavera! Numai că vremea era schimbătoare, iar ea suind energic s-a încălzit și a început să arunce în fiecare zi unul după altul cele nouă cojoace cu care fusese încotoşmănată peste iarnă. Cu fiecare zi se făcea tot mai cald, aşa că ajunsă în vârf a rămas doar cu un ilic. Numai că vremea s-a înrăutăţit brusc în a noua zi, devenind capricioasă (exact ca şi felul de a fi al Dochiei), iar cotoroanţa a pierit îngheţată de frig.
Există şi o altă istorioară în care se relatează despre răutatea Babei Dochia faţă de nora ei, soţia lui Dragobete, tânăra fiind pusă la tot felul de cazne, la fel ca în mitologia greacă.
De fapt, conflictul este o parabolă şi se referă la confruntarea dintre iarnă şi primăvară, dintre anotimpul nou şi cel vechi, la antiteza frig – căldură.
Alegerea „Babelor”
Unul dintre obiceiurile populare foarte îndrăgite, păstrate până în ziua de azi vizează alegerea în acest interval a unei „Babe”. Adică o zi anume între 1-9 martie.
Tradiţia spune că după cum va fi vremea în ziua aleasă, aşa va fi şi norocul persoanei respective în acel an. De asemenea, mulţi oameni de la ţară obişnuiesc să prognozeze starea vremi pentru cele patru anotimpuri în funcţie de capriciile meteo ale „Babelor”.
Nenea Ghiţă Boriceanu, din Barcani, nu a dat greş aproape niciodată cu previziunile sale, fiind poreclit în glumă de unii consăteni „Meteorologul”, pentru acurateţea predicţiilor sale.
Fireşte, nu omite să apeleze și la testul celor 12 foi de ceapă sărate puse pe pervaz la Cumpăna dintre ani, care arătă după cum sunt de umede cum va fi vremea în fiecare lună a anului ce abia venise.
Mulţi săteni, dar şi oameni de la oraş deprinşi cu tradiţiile îşi vor alege începând de azi, până de Sfinţii Mucenici, adică pe 9 martie, câte o zi anume, drept „babă” a lor. După cum se va prezenta clima în ziua cu pricina, senină ori neguroasă, se spune că la fel vor fi şi stările sale sufleteşti până la finele anului.
Denumirea de Mărţişor provine din vechiul Zodiac popular
După cum apreciază unii folclorişti, denumirea de Mărţişor provine din vechiul Zodiac popular, având sorgintea în obiceiurile existente încă de pe vremea dacilor.
În vechime fetele şi femeile tinere considerau drept simboluri ale primăverii felurite podoabe alcătuite din mici monezi de aur şi argint, anumite figurine din lemn, lut, pâslă, pene, scoici, oase de animale, pe care le atârnau la gât ori le purtau la încheietura mâinii stângi, fiind aducătoare de noroc. Abia mult mai târziu au apărut mărţişoarele apropiate cu cele din zilele noastre, prinse cu un şnur format din două fire împletite în nuanţe de alb şi roşu.
Semnificaţia acestor două culori este interesată şi nu toată lumea o cunoaşte.
Fire alb și roșu îngemănate
Se zice că firele îngemănate de care atârnă măţişorul însemnă Iubirea (roşul) şi Divinitatea (albul). În zilele noastre cei tineri nu mai meditează la asemenea simboluri, considerând că important este gestul oferirii persoanei iubite în prag de primăvară a unui mic dar, însoţit de un buchet de flori.
Pe vremuri se purta drept talisman o monedă de argint găurită, prinsă de încheietura mâinii cu două fire de lână de culoare roşie şi albă. Astăzi mărţişoarele sunt, de regulă, obiecte nepretenţioase confecţionate manual din fetru, piele, lemn, mărgele, carton colorat, dar şi din…plastic, alamă, sticlă – funcţie de calitate şi preţ! Există, fireşte, şi miniaturi realizate de artişti plastici din materiale texile speciale, lemn ori ceramică. Fireşte, pentru cei cu dare de mână se fac măţişoare şi din metale preţioase – aur şi argint.
Să aveți noroc !
Simbolistica abordată se referă la teme clasice legate de noroc, precum trifoi cu patru foi, mici potcoave, coşari, dar şi figurine zoomorfe, multe inimioare ori ghiocei. Aceste daruri specifice, nu ca valoare, ci având încărcătură afectivă, se poartă în prezent numai o zi sau două drept amulete, deşi conform tradiţiei străbune ar trebui etalate trei-patru săptămâni.
Din nefericire, obiceiurile străbune s-au schimbat în timp, pierzându-şi savoarea originală. E, totuşi, bine că unele datini au supravieţuit (precum Mărţişorul), oferindu-le contemporanilor posibilitatea de a-şi afla rădăcinile.
Să aveți, dragi prieteni, o primăvară frumoasă!
Horia C. Deliu