Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), care a avut loc în perioada 22-23 februarie a.c. la Cluj-Napoca, a reconfirmat poziția de lider absolut a lui Kelemen Hunor la conducerea formațiunii maghiare. Din păcate, acest congres a reconfirmat și alte elemente care nu fac deloc cinste membrilor formațiunii care reprezintă interesele maghiarilor din România.

 UDMR, o formațiune politică lipsită de democrație

Liderul UDMR Kelemen Hunor a fost reales, sâmbătă, la Congresul UDMR de la Cluj-Napoca, în funcţia de preşedinte al Uniunii, cu 728 de voturi, acesta fiind de altfel singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru conducerea UDMR.

Situația este una cât se poate de ridicolă pentru o organizație care reprezintă interesele a 1,2 milioane de etnici maghiari din România. Realegerea lui Kelemen Hunor în fruntea UDMR reconfirmă lipsa de dezbatere din interiorul formațiunii maghiare și acapararea completă a acesteia de către gruparea condusă de Hunor, care are girul premierului Ungariei, Viktor Orban.

Deși se prezintă ca o formațiune europeană și invocă pe toate canalele de comunicare principiile democrației, în UDMR nu există democrație. Dezbaterile de idei și confruntările democratice au fost date la o parte la acest congres pentru a face loc candidatului unic, cu un discurs pregătit în birourile Guvernului de la Budapesta.

UDMR nu s-a sinchisit nici măcar să mimeze democrația, de dragul partenerilor europeni. Liderul suprem, Kelemen Hunor, a reușit să reducă la tăcere orice potențial contracandidat.

UDMR, o formațiune misogină

 

Ultimul congres al UDMR a dovedit odată în plus faptul că UDMR este o formațiune eminamente misogină. Apelul din luna decembrie a anului trecut al organizației de femei din UDMR la șanse egale cu bărbații din UDMR la alegerile europarlamentare din acest an a rămas fără ecou.

Și la acest congres femeile din UDMR au fost ignorate, doar câteva fețe, pe care le numeri pe degetele de la o mână, au fost promovate în prima linie a formațiunii maghiare.

Și în acest caz, deși face caz în mod ipocrit de principii europene, UDMR ignoră cu bună știință femeile din UDMR și nesocotește astfel principiile europene ale egalității de șanse dintre femei și bărbați. Din dorința de a transmite imaginea unei formațiuni politice unite și puternice, liderii UDMR igoră cu desăvârșire importanța femeilor atât în UDMR cât și în sânul comunității maghiare din România.

Intoleranța și șovinismul, principiile congresului UDMR de la Cluj-Napoca

Întregul congres UDMR de la Cluj-Napoca a transpirat intoleranța și șovinismul promovat atât de agresiv de UDMR în spațiul public românesc.

Absout niciun element nu amintea de faptul că evenimentul are loc în România. Peste tot în sală textele erau redactate exclusiv în limba maghiară și niciun simbol național al României nu a fost prezent la eveniment. Deși evenimentul a fost organizat în România, pe banii statului român, organizatorii au depus eforturi pentru ca absolut nimic din modul de organizare al congresului să nu transmită ideea de România. Niciun text în limba oficială de stat, niciun drapel al României.

Dacă așa procedează UDMR la un eveniment public pe care îl organizează, ne putem doar imagina cum se comportă liderii UDMR în zonele pe care le controlează politic și administrativ și ne putem doar imagina ce ar însemna acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc. Limba maghiară și simbolurile maghiare ar fi singurele tolerate, așa cum limba maghiară și culorile drapelului Ungariei au fost singurele tolerate la acest congres de la Cluj-Napoca.

UDMR, singura formațiune politică naționalistă din Parlamentul României

 

Limba maghiară, imnul și drapelul Ungariei și imnul și steagul secuiesc. Acestea au fost singurele idei care s-au desprins la finalul acestui congres al UDMR. De altfel, singura comunicare publică făcută de UDMR în urma acestui congres a fost cea legată de drapelul și imnul Ungariei și imnul și steagul secuiesc. Nimic despre locuri de muncă, nimic despre autostrăzi, nimic despre creșterea nivelului de trai al maghiarilor din România. Asta în condițiile în care UDMR se află la guvernare în acest moment și susține coaliția PSD-ALDE în schimbul unor concesii care pot fi catalogate drept acte de trădare națională.

Dacă un partid românesc ar avea ca elemente centrale ale comunicării publice drapelul României și imnul de stat al României ar fi catalogat imediat de o mare parte a analiștilor români ca fiind naționalist, fascist și legionar.

În schimb, dacă limba maghiară, drapelul și imnul Ungariei și steagul secuiesc sunt elementele principale ale discursului public al UDMR atunci e liniște totală.

În mod evident, dacă analizăm elementele de comunicare publică și discursul liderilor UDMR, orice manual de comunicare publică va evidenția faptul că UDMR a rămas singura formațiune parlamentară naționalistă din Parlamentul României. Mai grav este că UDMR se declară public fidel unui alt stat, Ungaria.

Transilvania, noul obiectiv al UDMR

 

Autonomia teritorială pe criterii etnice a fost obținută de facto în județele Covasna și Harghita, parte a așa-zisului ținut secuiesc. UDMR controlează cele două județe politic, administrativ și economic. În așteptarea obținerii autonomiei teritoriale de jure, nimic nu se întâmplă în zonă fără acordul UDMR.

Până atunci, UDMR a introdus deja în comunicarea publică „Transilvania” ca obiectiv teritorial. „Pragmatikus transzilvanizmus”. Așa sună unul dintre sloganurile proiectate pe ecranul din spatele liderului UDMR în timp ce acesta își ține discurul. Transilvănism pragmatic după ce în trecut UDMR voia doar autonomie culturală. De la așa-zisul ținut secuiesc, UDMR a trecut la Transilvania ca obiectiv teritorial. Obiectiv pentru obținerea căruia UDMR primește finanțare de la Budapesta.

P.S.: Nu pot să nu remarc poziția demnă a primarului Emil Boc care s-a dus la congresul UDMR purtând eșarfa tricoloră, acesta fiind de altfel singurul element care a amintit de faptul că evenimentul, organizat pe bani publici, a avut loc în România.

 

www.dantanasa.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail