Sântilia — Nedeia mocănească a voineștenilor, una dintre cele mai vechi tradiții populare pastorale păstrate în zona Arcului Carpatic, a fost marcată sâmbătă și duminică, în Valea Zânelor.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Cultural Creștină ”Justinian Teculescu”, în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine Covasna, Casa Orășenească de Cultură Covasna, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Asociația Culturală ”Omnis Barbaria”- din Satu Mare, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Covasna, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Covasna, Primăriei Covasna, al Consiliului Local Covasna și al agenților economici din zonă, și  a adus laolaltă localnici și turiști veniți din mai multe judeţe ale ţării.

Și de data aceasta, manifestarea, întinsă pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică – și-a propus să aducă în atenție tradițiile din zonă, prin programe frumoase, cântec, joc și voie bună.

Tradiții…

Potrivit doamnei Florentina Teacă, secretar al Asociației Cultural Creştine ”Justinian Teculescu”,  ”Nedeia mocănească a voineștenilor” se desfășoară de sute de ani, în preajma Sărbătorii Sfântului Ilie, iar în trecut avea rostul de a naște idile, amintind de vremurile în care ciobanii coborau de la munte pentru a cunoaște tinere în vederea căsătoriei.

”Sântilia este o sărbătoare foarte veche – ne place să credem că datează din vremea dacilor. Pe  atunci, avea legătură cu sărbătorirea unui zeu al soarelui și al focului. Cu timpul, Sântilie, a fost identificat cu acest zeu al soarelui, al focului. Sântilia, care este o nedeie de tip păstoresc, nedeie mocănească, avea loc, în vechime, chiar în ziua de Sfântul Ilie, atunci când oierii coborau de la munte ca să-și aleagă jumătatea; veneau în horă, se cunoșteau cu fetele, petreceau împreună, iar dacă se plăceau și familiile erau de acord, se și căsătoreau. Sântilia era un punct de pornire în multe căsătorii, în trecut”, ne-a spus, ieri, doamna Florentina Teacă, secretar al Asociației Cultural Creştine ”Justinian Teculescu” . Aceasta a precizat că în zilele noastre, în cadrul Sântiliei voineștenilor sunt reconstituite obiceiurile de nuntă specifice zonei: ”În zilele noastre, Sântilia s-a transformat într-un spectacol oarecum regizat, în care <<actorii>> – oameni ai locului – întruchipează toate personajele unei nunţi adevărate: perechea de miri, naşii, vornicii, socrii mari şi mici, nuntaşii – și transpun în scenă ceremonialul unei nunți tradiționale”, a spus secretarul Asociației Cultural Creștine ”Justinian Teculescu”.

Așa s-a întâmplat și în cadrul ediției actuale a Sântiliei. Sâmbătă, sărbătoarea a debutat cu confecționarea florilor (din hârtie creponată de diferite culori), cu care urmau să se  împodobească brazii de nuntă, caii. După aceea, a urmat programul artistic pregătit de soliștii și de ansamblurile de cântece şi dansuri populare invitate, și apoi, cei prezenți s-au putut bucura de focul de tabără.

 A doua zi, duminică, ”mirele” și ”nuntașii” s-au adunat în faţa monumentului din Piața Eroilor, de unde au pornit către Casa Nedeii din Valea Zânelor. Acolo erau așteptați de ”mireasă” și ceilalți ”nuntași”. În faţa spectatorilor, s-a derulat apoi ceremonialul de nuntă tradiţională, fiind prezentate obiceiuri străvechi, precum: cerutul miresei, bărbieritul mirelui, sârba, conchioluitul miresei, hora miresei, ciobănașul, oita, descălțatul nașilor, breaza pe paie aprinse, chindia, hora Sântiliei – ruperea colacului miresei.

Cei doi tineri care au jucat rolul mirilor în cadrul ediției de anul acesta a Sântiliei au fost aleși, conform obiceiului, din rândul celor care urmează să se căsătorească:

”Mirii, prin tradiție, sunt aleși dintre perechile de tineri care urmează să se căsătorească, și astfel, ceea ce se întâmplă de Sântilie este un fel de repetiție. Mirii de la această ediție se vor căsători peste o săptămână (…)”, a spus doamna Florentina Teacă, secretarul Asociației Cultural- Creștine ”Justinian Teculescu”.

Aceasta a precizat că, în trecut, Sântilia – Nedeia mocănească a voineștenilor reprezenta și o ocazie de a se face schimb de produse și avea și rolul de a ”uni” hotarele dintre românii de aici și românii de peste munți.

”Nedeia mocănească reprezenta și un prilej de târg. Aici veneau oameni din toate satele din zonă, iar sărbătoarea în sine era pentru păstori și un prilej de a-și vinde produsele tradiționale: brânza, bulzul etc. Nedeile erau numite <<târguri de două țări>>. Înainte de Unire, Nedeile erau locul de întâlnire a românilor de pe ambele părți ale Carpaților, aici se întâlneau, nu țineau cont de granițe”, a explicat doamna Florentina Teacă.

Istorie…

. .

După prezentarea nunții tradiționale a urmat momentul pregătit de Asociația ”Omnis Barbaria”din Satu Mare, ce a cuprins prezentarea unor aspecte din viaţa civilă și militară a dacilor.

În deschiderea programului pregătit, unul dintre membrii Asociației ”Omnis Barbaria” s-a adresat publicului prezent:

”Asociația <<Omnis Barbaria>> din Satu Mare și-a făcut o tradiție din a participa la această manifestare, căci, ce am fi fără tradiții? Ne bucurăm să vă prezentăm astăzi o parte din membrii Asociației și o parte dintre activitățile pe care noi le susținem atât în orașele de reședință, cât și pretutindeni în țară, unde nevoia de tradiție ne cheamă. Astăzi am pregătit un program ce cuprinde prezentarea câtorva personaje, prezentarea unor echipamente, și a unor secvențe de istorie. (…). Omul, în general, dimineața, când se trezește, își amintește ce a făcut în ziua anterioară. Fiecare dintre noi, atunci când își desfășoară activitatea de peste zi, vrând nevrând ne amintim de ce am făcut până în acea zi. Asta înseamnă că fiecare zi pe care o trăim, jumătate din ea, mai mult, mai puțin, de fapt, retrăim din urmă. Istoria nu este decât o carte foarte, foarte lungă de amintiri, o carte foarte, foarte plină de amintiri, căci noi ca indivizi, fără memorie n-am fi nimic. Noi, ca nație, fără memorie, fără tradiție, fără moștenirea zilelor care au trecut, n-am fi ce suntem astăzi (…). Asociația <<Omnis Barbaria>> pe care cu cinste o reprezint, vă prezintă o astfel de amintire, o astfel de pagină de memorie, fără de care acești munți pe care dumneavoastră îi știți plini  de cetăți dacice n-ar mai fi ai noștri şi n-am mai putea spune: <<aici este un  strat de pământ, un strat de pietre și un  strat de oase ale moșilor și strămoșilor noștri>>. Noi, astăzi, prezentăm acel strat dacic care stă la baza a ceea ce noi toți, din România, suntem… baza istoriei noastre”.

Meşteşugari şi ateliere

Ca și la edițiile anterioare ale Sântiliei voineștenilor, meșteri populari și-au prezentat produsele, mesteșugurile. La unul dintre standuri, l-am găsit și pe opincarul Ilinca Alexandru, din Râmnicu Vâlcea. Acesta ne-a arătat niște opinci mai deosebite… de colecție: opinci de fier, opinci ce datează din al Doilea Război Mondial sau opinci cu o vechime de peste 140 de ani. Ne-a spus că promovează acest meșteșug prezentându-se la manifestări, târguri din țară, dar și în cadrul unor tabere pentru copii. Recent, a susținut ateliere pentru cei mici, la Muzeul Satului, în București: „De mic copil cunosc acest meșteșug, însă nu l-am practicat pentru că nu era momentul potrivit. Acum am ajuns la concluzia că dispare ca tradiție și trebuie să o continuăm. Îi învăț și pe alții să lucreze și ce prezint eu văd că dă roade. Din  familie s-a lucrat…tata a lucrat…eu mai mult merg prin țară și prezint acest meșteșug, merg prin țară, în tabere pentru copii și îi învăț pe aceștia să lucreze”, ne-a spus Alexandru Ilinca. La Sântilia – Nedeia mocănească a voineștenilor a participat anul acesta pentru a treia oară și ne-a spus că îi place acest eveniment, fiindcă este ceva deosebit, ceva autentic.

Şi anul acesta, echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni a fost prezentă la sărbătoare, organizând, cu această ocazie, ateliere creative şi jocuri legate de costumul popular.

Expoziţie de animale

Și fiindcă Sântilia este o sărbătoare păstorească, cei prezenţi au putut vedea în poiana din Valea Zânelor și o expoziție de animale – rase de oi, dar și câini ciobănești – organizată de Asociația Crescătorilor de Ovine Covasna. Cei care au dorit, au putut gusta sau cumpăra caș, pastramă de oaie şi alte astfel de produse.

Cântec, joc şi voie bună

Şi anul acesta, cei prezenţi la sărbătoare s-au putut bucura un spectacol de cântece şi dansuri populare. Au fost prezente formaţii de muzică populară din zonă, dar şi din alte judeţe, sau chiar din străinătate. „Ca în fiecare an, pe scena Sântiliei au urcat formații și artiști populari din zonă, dar nu numai. Cum am mai spus, în trecut, Sântilia avea și rolul de a <<uni>> hotarele dintre românii de aici și românii de peste munți. Încercăm să reînviem tradiția și să invităm să participe şi români din afara granițelor țării la acest eveniment. Anul acesta, la eveniment am avut invitați speciali chiar și din Bulgaria”, a spus secretarul Asociaţiei Cultural – Creştine “Justinian Teculescu”, doamna Florentina Teacă.

Astfel, în zilele de sâmbătă și duminică, pe scena din Valea Zânelor au urcat: Ansamblul folcloric „Junii Covăsneni”, solistele Ana Maria Sandulea şi Alexandra Bârlă (din Covasna), Formaţia de dansuri populare „Mocănaşul” – din Poiana Sărată, judeţul Bacău, solista de muzică populară Elena Istrate, Ansamblul „Ciobănaşul” din Tupilaţi, judeţul Neamţ, Grupul Vocal folcloric „Târnava Mare” – din Ţopa, judeţul Mureş; Ansamblul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, din Sfântu Gheorghe, Corul bărbătesc „Voievozii Munţilor”, din Vâlcele, Formaţia de dansuri „Izvoraşul” din Zăbala,  Formaţia de dansuri „Florile Zagonului”, solistul de muzică populară Irimie Şelaru, Taraful Mircea Enache din Morunglav, Formaţia „Veselia”, din Vidin, Bulgaria, Ansamblul „Mugurii Feldioarei”, Ioana Bozga – solistă de muzică populară, Gabriela Tuţă – solistă de muzică populară, Ansamblul Folcloric „Brâuleţul” din Sita Buzăului, Viorica Florea – solistă de muzică populară, Ina Todoran – solistă de muzică populară, Formaţia de dansuri populare „Brăduleţul”, din Zagon.

Programul sărbătorii s-a încheiat ieri seară, iar părerile culese de la participanţi arată că evenimentul a fost o reuşită: „Este un eveniment foarte frumos. Am venit în stațiune pentru prima oară și am  primit programul manifestării de la reprezentanţii hotelului la care sunt cazată. Este foarte frumos, îmi place mult, îmi plac tradițiile prezentate!”, ne-a spus doamna Emilia, din Bacău.

Doamna Albena Borisova,  coordonator al Formaţiei „Veselia” din Vidin, Bulgaria, ne-a spus că: „Evenimentul a fost foarte frumos. Suntem impresionaţi! Mulţumim organizatorilor, gazdelor care ne-au primit cu atâta căldură! Ne-am simţit ca acasă! E o zonă minunată (…)!”

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail