Un număr de 60 de persoane- 30 de copii și 30 de adulți au luat parte la activitățile cuprinse în cadrul proiectelor „Să pictăm împreună” și „Să cântăm impreună” desfășurate de Asociația „Așezământul Social Sfântu Nicolae” a Catedralei Ortodoxe din municipiu Sfântu Gheorghe, cu sprijin financiar acordat de Primăria Sfântu Gheorghe.
Preotul Ioan Marin, președinte al asociației, a decarat că în implementarea proiectului „Să pictăm împreună” a beneficiat de sprijunul celor doi preoți parohi ai Catedralei Ortodoxe-Paraclis Episcopal din Sfântu Gheorghe, și anume: P.C. Pr. Protopop Teodor-Florian Mocanu și P.C. Pr. Flavius Farcaș, precum și de ajutorul maestrului iconar Sculean Constantin, din Brașov.
Părintele Ioan a menționat că va urma și vernisarea expoziției de icoane pictate pe sticlă, lucrările realizate în cadrul proiectului urmând să fie expuse în Catedrală, până la Praznicul Nașterii Domnului.
„Cele două proiecte desfășurate în cadrul Așezământului Social Sf.Ierarh Nicolae au menirea de a-i apropia de valorile tradiționale și spirituale ale înaintașilor noștri atât pe cei mai mici și tineri, cât și pe cei vârstnici. Ambele proiecte s-au desfășurat la streașina Sfintei Biserici aducând atât prin pictură, cât și prin cântec, multă bucurie atât în sufletele participanților la aceste proiecte, cât și ale tuturor iubitorilor de artă și de frumos. Mulțumim pe această cale tuturor celor care ne sunt aproape în desfășurarea programelor, rugând pe Dumnezeu să-i binecuvinteze cu sănătate și bucurie, pace și mântuire”, a transmis preotul Ioan Marin, președintele Asociației „Așezământul Social Sfântu Nicolae” Sfântu Gheorghe.
Ambele proiecte au primit finanțare din partea Primăriei Sfântu Gheorghe, astfel: 4000 lei pentru proiectul „ Să pictăm împreună” și 2000 lei pentru proiectul „ Să cântăm împreună”.
Maria Crețu-Graur
Foto: Asociației „Așezământul Social Sfântu Nicolae” Sfântu Gheorghe