Consiliul Local al comunei Bodoc, Consiliul Județean (CJ) Covasna și Federația Ecvestră Română organizează, în cadrul Zilelor Ecvestre Covăsnene, pe terenul de atelaje din Olteni, ediția a doua a Campionatului internațional de atelaje cu doi cai. În competiție s-au înscris până acum 14 atelaje din România.

 „Putem spune cu siguranță că, în ultimul weekend al lunii iunie, atenția societății hipice din România se va concentra asupra județului Covasna, deoarece la acest concurs au fost înscrise atelaje din întreaga țară. Competiția de la comuna Bodoc a fost inclusă încă de anul trecut în calendarul competițiilor internaționale, de către Federația Ecvestră Internațională. Această competiție înseamnă un concurs de 3 stele și calificare la Campionatul Mondial, ce va avea loc pe 11 septembrie, în Germania. Acest lucru în sine reprezintă o mare recunoaștere. Mai așteptăm înscrierea atelajelor pe parcursul acestei săptămâni” – a subliniat primarul comunei Bodoc, Fodor István. Edilul consideră regretabil faptul că data obișnuită a începerii Galopiadei Secuiești a fost mutată mai devreme, astfel, aceasta va avea loc în același timp cu evenimentul ecvestru de la Olteni, împărțind astfel publicul care dorește să participe la cele două evenimente.

Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, a subliniat cu privire la acest eveniment că scopul lor este ca județul Covasna să devină centrul evenimentelor ecvestre din Transilvania. „Depunem eforturi pentru stimularea turismului, pentru revitalizarea vieții hipice pe teritoriul domeniului Mikó, cu relevanță istorică, și pe terenul de atelaje, unic la nivel mondial.(…)Concursurile naționale și internaționale de atelaje organizate în ultimii ani arată că regiunea a fost remarcată de mulți atât în interiorul cât și în exteriorul frontierelor” – a subliniat președintele CJ.

 

Ediția a doua a Campionatului internațional de atelaje cu doi cai demarează vineri, la ora 12, cu o prezentare și dresaj, sâmbătă, la ora 11.30 va avea loc recunoașterea traseului de maraton, după care, la ora 12.00, urmează proba de maraton și o prezentare pentru cai de povară, la ora 15.

 

Sâmbătă, începând cu ora 16, la castelul de la Olteni va avea loc lansarea cărții despre istoria castelului Mikó din Olteni. În restul zilei publicul se va putea bucura de programul prezentat de Grupul de dans popular Zöld fenyő, Fanfara de la Arcuș, apoi seara de concertul fanfarei Fúvó Shock Orchestra și Delhusa Gjon.

 

Duminică, începând cu ora 12, echipele de atelaje se vor întrece în proba de obstacole, apoi după anunțarea rezultatelor de la ora 16, cei interesați vor putea urmări spectacolul Fanfarei de la Valea Crișului-Calnic. Programul va continua cu o demonstrație prezentată de Asociația de Cascadorie Ecvestră din Transilvania, în restul zilei vor evolua: Fanfara Nagykürt 95, formația Vezivius. Programul se va continua cu concertul susținut de Zoltán Erika, după care evenimentul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

 

Sâmbătă și duminică, între orele 10 și 17, cei mici sunt așteptați să participe la activități meșteșugărești, organizate în cadrul Zilelor Ecvestre Covăsnene, iar adulții vor putea viziona expozițiile de fotografii despre costumele de călărie pentru femei și despre Herghelia Bánffy.

 

Biroul de presă al C. J. Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail