Zile de vară la mânăstirea „Izvorul Miron”, Românești (II)

Biserica este construită din piatră şi cărămidă în forma tradițională a arhitecturii bizantine. Este impunătoare prin specificul arhitectural și prin încadrarea într-un peisaj natural de excepție. Ghidul istoric vechi al mânăstirii specifică faptul că a fost pictată târziu, între anii 1980-1984, de pictorul Ion Sulea Gorj din Timişoara.

Pe vremea când la Mânăstirea „Izvorul Miron” a fost stareț ieromonahul Lucian Mic (în prezent, episcop al Caransebeșului), mai precis în anul 1995, încep lucrările de construcție a unui întreg ansamblu monahal cu un paraclis de iarnă ce are hramul „Izvorul Tămăduirii”.

În octombrie 2000, starețul Lucian Mic devine episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei; nou stareț este numit protosinghelul Constantin Timiș. În anul 2001, se construieşte în incinta mănăstirii un paraclis de vară din lemn de stejar, în care se oficiază slujbele religioase la marile sărbători şi la hramul mănăstirii. Anul 2003 este marcat de două evenimente importante în viața Mânăstirii Românești: la 8 iunie s-a oficiat sfințirea Paraclisului de iarnă și la 20 iulie (Praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul) are loc târnosirea Paraclisului de vară de către P.S. Lucian Mic, pe atunci, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. În iulie 2006, starețul mânăstirii, protosinghelul Constantin Timiș, este numit exarh al mânăstirilor din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului, fiind numit stareț în locul lui ieromonahul Paisie Sadici care viețuia împreună cu cinci călugări, căruia i-a urmat de-a lungul următorilor ani alți stareți.

Venirea monahiilor din Transilvania a înviorat nu numai viața monahală a sfintei mânăstiri de la Românești, dar și viața duhovnicească a locuitorilor din împrejurimi. Astfel la Mânăstirea „Izvorul Miron”, deși în toiul verii, la toate slujbele sunt prezenți credincioși din toate satele aflate în împrejurimi, iar duminica și în sărbători biserica se dovedește absolut neîncăpătoare – noroc cu stația de amplificare, încât se aude frumos slujba și afară.

Toate informațiile de mai sus despre istoria Mânăstirii „Izvorul Miron” le-am aflat din documentarea mea dinaintea sosirii pe meleagurile bănățene. Sunt la mănăstire, privesc biserica veche aflată în restaurare, după spusele localnicilor, de câțiva ani. Am aflat de la credincioșii care vin la mânăstire că era absolut necesară repararea străvechiului acoperiș, atât de distrus, încât ploua în biserică. În interior, nu mai este absolut nimic, doar ziduri tencuite. Pereții exteriori mai păstrează unele scene clare, altele mai puțin clare dintr-o pictură recentă. Privesc fragmente din scene realizate după cunoscute pericope evanghelice: Nunta din Cana Galileii, Umblarea pe mare, Învierea lui Lazăr, Înmulțirea pâinilor, Potolirea furtunii, Vindecarea celor zece leproși, Tămăduirea femeii gârbove. Toate acestea se află pe registrul de sus. Pe al doilea registru pictural au fost zugrăviți sfinți în mărime naturală. La baza bisericii se vede o puternică centură de ciment, desigur, consolidarea bisericii s-a realizat în parte. În sfârșit, va rândui bunul Dumnezeu și terminarea consolidării bisericii vechi și finalizarea lucrărilor, astfel încât să fie la Românești, în bună rânduială, o biserică demnă de ctitorul ei, primul patriarh al României.

În dreptul bisericii aflată în consolidare și restaurare, se află, înveșmântat în verdeață și flori, așezământul monahal în formă de patrulater cu o latură liberă, cea dinspre biserică și dinspre aleea de la intrare. În stânga, paraclisul de iarnă inclus în corpul de chilii. Seara, într-o liniște desăvârșită, se aude cântecul greierilor, iar dinspre paraclis se aude clar: „Bogații au sărăcit și au flămânzit / Iar cei ce-l caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”. Este vecernia.

Sunt primită cu bucurie de măicuțele care mă cunoșteau de la Miercurea-Ciuc, când mergeam destul de des la Episcopie, pentru a participa la slujbe și pentru realizarea volumului „Pe cărarea Raiului. Convorbiri duhovnicești cu +Ioan al Munților”, apărut anul trecut la Editura Sophia din București. Le sunt recunoscătoare pentru felul în care mă primeau la Ciuc și pentru felul cum m-au primit la Românești, în această vară. Cu plecăciune, mulțumiri!

Cei care merg în pelerinaje la mânăstiri știu că monahiile sunt deosebit de tăcute. Răspund doar la întrebări, frecvent monosilabic, nu intră în vorbă fără rost. Au o viață foarte bogată în mânăstire, cu anumite rânduieli, adică ascultări, fixate de maica stareță. Cea mai importantă activitate a viețuitoarelor (așa se numesc în termeni religioși) din orice mânăstire este rugăciunea. Bineînțeles că nu oricine poate să fie monahie. Trebuie să ai o anumită chemare de la Dumnezeu, să simți o stare sufletească deosebită, o anume trăire (fierbere) interioară. Apoi, chiar dacă se trăiește în viață de obște (adică totul este în comun, inclusiv pregătirea hranei și servirea mesei), fiecare călugăriță are viața ei, cu ascultarea ei, cu rugăciuni individuale și cu rugăciunile în obște, la paraclis, cu părintele duhovnic. Noi, pelerini sau vizitatori, intrăm într-o sfântă mânăstire ca să ne liniștim tulburările …

La mânăstirea Românești, se săvârșesc în fiecare zi slujbe religioase așa cum sunt ele rânduite, dimineața de la ora șase până aproape de ora nouă, când zilnic se oficiază sfânta liturghie. După-masa, de la ora cinci, este vecernia, urmând diverse alte slujbe, în funcție de perioada anului, de sfinții din zilele respective etc. Având privilegiu să fiu la mânăstire în timpul postului Sfintei Fecioare Maria, particip la slujbe ce aveau anumite părți și cântări speciale dedicate Sfintei Fecioare. Maicile cântă, parcă mai frumos decât altădată, cântări închinate Maicii Domnului.

„Stăpână, ajută-ne, că pierim sub povara păcatelor!” Maica Teona, cu un glas minunat și o măiestrie deosebită (de dirijor?), coordonează activitatea de la strană, adică aceea a cântărețului din bisericile obișnuite. Doar că, la mânăstiri, fiecare monahie participă la cântăriile de la strană. Cred că Maica Teona și Maica Stareță Harisa știu și cunosc cel mai bine mersul (ordinea, rânduiala) sfintelor slujbe. Le urmează monahiile Serafima,Vasilica, Melania, Cristina și Irina. Aud și rețin pasaje din Psalmi: „Ia aminte, Doamne, la rugăciunea mea!” „Doamne, să-mi ajuți mie, grăbește-Te”, „Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea!”, „Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le”

Luminița CORNEA