Aproape 80 de elevi, de la mai multe unități de învățământ din județ, au susținut, vineri, programe artistice, în cadrul Festivalului intitulat „Dans, muzică şi mişcare”- ce s-a desfășurat la Sfântu Gheorghe, în organizarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”.
Festivalul, aflat la cea de-a patra ediție, s-a derulat în cadrul unui proiect al Şcolii Gimnaziale „Nicolae Colan”, realizat cu finanţare de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, inițiatori și coordonatori fiind prof. Szocs Emese, directoare a școlii, și prof. Szonda Kinga.
Evenimentul a avut ca scop socializarea elevilor și facilitarea realizării unui schimb de experiență între aceștia, dar și stabilirea de parteneriate între unitățile de învățământ.
Potrivit organizatorilor, ediția actuală a reunit elevi de la Școala Gimnazială „Antos János” din Reci, Școala Gimnazială „Henter Károly” din Bodoc, Școala Gimnazială „Bibó József” din Brateș, Școala Gimnazială „Mikes Kelemen” din Zagon, Liceul de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, respectiv elevi de la școala înfrățită din Serbia, Școala Gimnazială „Iovan Iovanovici Zmaj”.
„Printre participanți s-au numărat școli care au fost prezente la toate edițiile festivalului – astfel realizându-se parteneriate (…). Oaspeții au fost primiți cu ceai și cozonac de către clasele gimnaziale ale școlii noastre, având la început o activitate de cunoaștere reciprocă. Startul festivalului s-a dat la ora 10.00. Elevii școlii noastre au participat într-un număr mare, și au reprezentat atât ciclul primar, cât și ciclul gimnazial, cu diferite programe: dansuri populare și moderne, scenete, cântece populare, cântece de Crăciun!”- au transmis organizatorii.
Atmosfera evenimentului a fost una caldă și foarte plăcută. La final, participanții au fost răsplătiți cu diplome și mici cadouri
„Programul festivalului a fost finanțat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, și sponsorizat de firma <<Bertis>>, iar pe această cale, le mulțumim pentru sprijinul acordat!”- au mai spus organizatorii.
Ana Ciorici COSTACHE