A doua ediția a festivalului X Balloon Fest, desfășurată în perioada 15-17 septembrie la Băile Fortyogó din Târgu Secuiesc, s-a dovedit a fi un eveniment popular, la care au participat 1.500 de familii și pasionați ai zborurilor cu baloane cu aer cald. Festivalul a oferit experiență de neuitat, prezentări tematice și activități distractive pentru copii.
„X Balloon Transylvania a demonstrat nu doar că e posibil, ci și că merită să te întorci pe meleagurile natale și să devii antreprenor. Nu pot decât să îi felicit pe soții Kovács pentru că au crezut în visurile lor, că s-au întors în țara în care s-au născut și au dovedit că visul li se poate transforma nu doar în realitate, ci chiar într-o afacere. X Balloon Transylvania a beneficiat de finanțare start-up prin Consiliul Județean Covasna și a îmbogățit regiunea noastră cu un serviciu turistic unic. În acest weekend, am fost cu toții încântați de priveliștea magică a baloanelor cu aer cald care au plutit pe deasupra orașului Târgu Secuiesc”, a declarat Tamás Sándor președintele Consiliului Județean Covasna.
La eveniment, 12 baloane cu aer cald îi așteaptau pe aventurierii sosiți atât din afara județului Covasna, cât și din străinătate. Evenimentul a oferit oportunitatea de a decora turtă dulce, de a participa la activități de creație artistică cu produse din lut polimeric, de a descoperi lumea albinelor și de a lua parte la experimente interactive. Cei mici s-au putut bucura de un colț de povești și de teatru de păpuși.
Spectaculoasele zboruri cu balonul cu aer cald au fost posibile atât dimineața devreme, cât și după-amiaza târziu, în funcție de condițiile meteo. „Am pregătit pentru festival 12 baloane cu aer cald, 3 parapante cu paramotor și un mini balon. Duminică dimineața am decolat simultan cu un show live al Radio Profi de la Târgu Secuiesc, am avut parte și de o serie de manevre spectaculoase, cum ar fi FlashMob-ul balonului, urcarea sincronizată, nivelarea, rotația în jurul axei balonului”, a spus Kovács Gyula, organizatorul principal al festivalului. A mai adăugat: „Din păcate, din cauza vremii nefavorabile, mai multe zboruri și suspendări au fost anulate, dar a avut loc o demonstrație cu mini baloane. În general, suntem mulțumiți de eveniment, la care au participat Antena, Digi tv, CNN, euronews.ro și Agenția de presă maghiară”.
Nimic nu dovedește mai mult popularitatea evenimentului decât numărul de vizitatori. Pe parcursul celor trei zile, aproape cinci mii de persoane au vizitat evenimentul. „Festivalul s-a dovedit a fi unul popular, după cum o dovedește prezența familiilor, a vizitatorilor din județe îndepărtate și a presei naționale și locale. Obiectivul nostru este să continuăm să ne extindem oferta turistică cu atracția festivalului baloanelor cu aer cald”, a subliniat Deák Gyöngyvér, directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna.
„Pentru a doua oară, la Târgu Secuiesc a fost organizat festivalul X Balloon Fest, care a pus orașul nostru pe harta turismului internațional, și suntem recunoscători lui Kovács Gyula, inventatorul acestei idei. Acest eveniment este un spectacol turistic, organizat în comun de Primăria Târgu Secuiesc, Visit Covasna și Consiliul Județean Covasna”, a declarat Dr. Szilveszter Szabolcs, viceprimarul orașului Târgu Secuiesc.
Organizatorul evenimentului este X Balloon Transylvania, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna, parteneri Consiliul Județean Covasna, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc.
Comunicat X Balloon Transylvania