Ceremonia ceaiului a fost influențată puternic de ritualul chinezesc. Și nu de ieri-alaltăieri, ci taman din secolul al IX-lea, când această băutură suavă și energizantă a ajuns pentru prima dată în Japonia, adusă de către un călugăr budist pe nume Gyoki. Fiind bine primit, el a plantat arbuști în mai multe grădini ale templelor, de unde s-au extins treptat. Abia în secolul al XIII-lea un preot Zen a creat așa-numita Ceremonie a preparării și savurării ceaiului, numită „Cha-no-yu”.
Ceaiul se obține prin infuzarea frunzelor uscate ale plantei numită „Camellia Sinensis”(parcă ar fi nume de…star pop). În funcție de un anumit grad de oxidare a foilor verzi, există patru tipuri principale de ceai: verde, negru, alb și wulong. Compoziția chimică variază în funcție de câțiva factori: recoltă, condiții pedoclimatice și metoda de prelucrare. Dintre componenți amintim teina, taninul, anumite uleiuri volatile. Producția mondială de ceai este colosală, în jur de trei milioane de tone anual!
Ceremonia de preparare și servire a ceaiului
Ceremonialul este sofisticat și…lent. Mai participasem la asemenea forme și a uzanțe protocolare pline de farmec în China, Vietnam și fosta Birmanie. În mare aveam habar ”cu ce se mănâncă” (de fapt… bea), însă există unele diferențe de la o zonă la alta. Spectacol în sine atrage un neasiatic, utilizându-se frunze alese cu grijă, veselă specifică, ținută adecvată, gazdele făcând gesturi grațioase. Ritualul ceaiului reprezintă „o adorație a frumosului – cum s-a exprimat cineva inspirat – un act de rafinament și de spiritualizare a trăirilor.
Planta de ceai își are originile în partea de Sud-Est a Asiei, în Nordul Indiei, Myanmar și Provincia Yunnan din China. Dar se cultivă în prezent în mai multe țări, provincii și continente, cum ar fi Japonia, Indonezia, Malaezia, Sri Lanka, Vietnam ș.a. De asemenea, poate fi întâlnită în America de Sud, în țări din Africa, precum și în Georgia, Iran, Turcia.
Ceaiul fiind de mare importanță mai cu seamă pentru civilizațiile asiatice, s-au născut legende despre descoperirea sa. Cea mai populară relateză întâmplarea fericită cu Împăratul chinez Shen Nong petrecută în anul… 2737 î.Hr. În timp ce se odihnea moleșit de căldură lângă un arbust necunoscut, a cerut unui servitor să-i aducă de băut niște apă călduță (așa se recomandă când este foarte cald, NU băuturile reci !).Și în timp ce sorbea dintr-un bol a constatat că mai multe frunze din copăcel s-au scuturat în vas. Până să fie îndepărtate, apa și-a schimbat culoarea, dar și gustul. Încântat de noua băutură rezultată ad-hoc, Prealuminatul a dat ordin să fie scoasă tufa cu pricina și replantată în grădina palatului său. Rezultatele fiind spectaculoase, ceaiul a devenit nelispit din dietă, iar treptat a început cultivarea arbustului pe scară largă. Împăratul Shen Nong a rămas una dintre cele mai respectate și venerate figuri din istoria Chinei, fiind considerat un simbol al culturii acestei țări.
Există în prezent două varietăți principale ale plantei: una cu frunze mici, alta cu frunze mari, în funcție de regiunea unde crește. Pentru a se dezvolta normal necesită climat tropical, sol acid, permeabil, bogat în humus. Culturile sunt pe terenuri în pantă, pentru ca apa de ploaie să se poată scurge, o prea mare umezeală fiind dăunătoare. Cea mai bună calitate a frunzelor este obținută din culturile situate la altitudini mai mari de 1.500 metri, deoarece planta crește mai încet și capătă o aromă mai bună. Pe plantații înmulțirea se face prin butași. După o perioadă de stat în pepiniere, noile plante de ceai sunt transplantate și lăsate să crească timp de patru ani înainte de prima recoltare.
În Japonia Ceremonia ceaiului reprezintă un melanj a două principii: „Wabi” și „Sabi”. (Denumirile mă duc cu gândul la celebri…„Lolek și Bolek”, ce erau de nedespărțit). Budismul Zen a fost cel care a influențat la început dezvoltarea ritualului de pregătire, servire și consum al ceaiului. Treptat, Ceremonia japoneză a ceaiului a devenit o „practică transformatoare”, creându-și propria sa estetică. Astfel a apărut „Wabi”, concept filosofic ce se referă la trăirile spirituale ale băutorului, care dorește să savureze fiecare înghițitură. Doar nu vă închipuiți că asiaticii, englezii și alte nații rafinate beau pur și simplu ceaiul ca pe o…dușcă, dând ceașca peste cap !?
Există reguli tradiționale stricte impuse de „Wabi”. Există un anumit protocol, începând cu ținuta invitaților, gestică, băutul tacticos al unui anumit sortiment de ceai. Savoarea subtilă a acestuia trebuie să se îmbine cu rafinamentul, conversația să fie elevată. Un expert în materie preciza că respectivul Ceremonial este caracterizat prin smerenie, eleganță, naturalețe, profunzime. „Sabi” reprezintă, pe de altă parte, opusul, imperfecțiunea vieții, golul sufletesc, neîmplinirile. De aceea Ceremonia ceaiului constituie cel mai eficient mijloc de trăire spirituală, acceptarea imperfecțiunii fiind privită ca un mod de a reaminti oamenilor că trebuie să-și prețuiască Eul.
Carevasăzică, băutul ceaiului în acest context elevat contribuie la stimularea meditației, dobândirea liniștii interioare și creearea unei stări de beatitudine. Exact aceste trăiri le-am avut și eu…
Constatări după Cel mai mare cutremur din istoria Japoniei (11 martie 2011)
Aflându-mă în Japonia, o temă a revenit obsedant în discuțile cu gazdele: mișcările telurice. M-a interesat în special Cel mai mare seism din istoria acestei țări, care a atins incredibila magnitudine de 9,1 grade pe Scara Richter – Cutremurul din 11 martie 2011 cu epicentrul în regiunea Tohoku din Oceanul Pacific, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe Coasta de Est. Uimitor a fost faptul că pagubele nu s-au datorat în principal prăbușirii construcțiilor, ci din cauza apariției valurilor gigant ”Tsunami” de până la zece metri înălțime.
Majoritatea clădirilor s-au…legănat, dar nu au căzut! Oamenii au rămas calmi, nu țipau, nu au intrat în panică. Toată lumea ştia exact ce să facă. Nu s-a produs haos. S-au format cozi disciplinate la apă şi alimente. În cazurile în care s-a intrerupt curentul în magazine, cumpărătorii au pus marfa înapoi pe rafturi şi au ieșit în linişte. Se cumpara doar ceea ce era nevoie zilnic, încât să ajungă la toată lumea. N-au fost jafuri. Restaurantele au redus preţurile. Cei mai puternici au avut grijă de cei slabi, de bătrâni, de copii. Presa a manifestat reţinere, calm. Nu s-au difuzat subiecte senzationale, dramatice, șocante. S-au transmis doar reportaje utile, menite să ajute și să liniștească populația.
Lumea nu s-a isterizat, nu s-a văicărit, stând cu mâinile în sân și lamentându-se. Toți și-au suflecat mânecile și au purces la treabă, iar acum pare că a fost un vis urât.
(Va urma ultimul episod).
Horia C. Deliu
