Neobosiți, voluntarii Asociației „Salvatore”, din Sfântu Gheorghe sunt prezenți la aproape toate evenimentele publice, fiind gata să acorde primul ajutor, în caz de nevoie. Iar când nu se desfășoară evenimente la care să fie nevoie de prezența lor, aceștia îi învață pe copiii și adulții interesați, deopotrivă, tehnici de prim-ajutor, ori colectează donații pentru a le distribui mai apoi celor aflați în nevoie.

Au început cu cinci voluntari dornici să își ajute semenii cu orice pot ei, după propriile puteri, iar acum Asociația „Salvatore” numără nu mai puțin de 33 de oameni care își dedică timpul liber diverselor activități de pe raza întregului județ Covasna. Făcând un bilanț al activităților desfășurate de la începutul anului, până în prezent, membrii Asociației și-au dedicat peste 2000 de ore acțiunilor de binefacere, asigurării primului ajutor la diverse evenimente publice, derulării de cursuri de prim-ajutor, dar și acțiunilor caritabile.

„Asociația noastră și-a canalizat încă de la începutul anului întreaga activitate pe cele două paliere, care reprezintă munca voluntarilor, și anume asigurarea și acordarea primului ajutor, precum și pe partea umanitară. Ne bucurăm foarte mult de faptul că în calendarul activităților și acțiunilor propuse pentru anul 2018 avem deja trecute multe activități, variate. Am participat la foarte multe acțiuni și activități cu sportive, cuprinse în calendarul sportiv, cum ar fi: Cupa <<Berde>>, <<Cupa Prieteniei>>, Cupa <<Haromszeky>>, de asemenea concursuri de fotbal baschet, handbal, badminton, concretizate în concursuri locale, județene, interjudețene și naționale. De asemenea, concursurile județene, naționale și internaționale de patinaj artistic și hockey pe gheață au stat în centrul atenției noastre, acestea desfășurându-se la Târgu Secuiesc, la noua arenă sportivă recent inaugurată. Am împărtășit cât mai multe informații legate de primul ajutor în școli, prin <<Povestea Ursulețului Tedy>>, care a reușit să ajungă în unități de învățământ din localitățile Ozun și Dalnic, respectiv în municipiul Sfântu Gheorghe, precum și în orașul Covasna, la ciclul primar al Liceului <<Korosi Csoma Sandor>>. Ne propunem ca în perioada următoare să ajungem și în alte unități școlare din zona Baraoltului, în orașul Întorsura Buzăului, sau în diferite comune, în unitățile de învățământ. Ne-am canalizat activitatea în organizarea și desfășurarea de cursuri de prim ajutor în unități economice, precum și în unități școlare, având deviza <<Acordarea primului ajutor oriunde și oricând>>, la care au participat un număr foarte mare de cursanți.” – a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” Buna Maria Magdolna – șefa departamentului marketing/management al Asociației „Salvatore”.

Acțiunile caritabile – o parte importantă a vieții voluntarilor „Salvatore”

Ne-am obișnuit deja să îi vedem pe tinerii membri ai Asociației în fața magazinului „Merkur” din Sfântu Gheorghe, în preajma sărbătorilor, îndemnând cumpărătorii să facă o faptă bună, donând oricât pot din coșul lor de cumpărături. Fie că este un pachet de biscuiți ori o sticlă de ulei, bucată cu bucată se adună în fiecare campanie derulată de aceștia, alimente care ajută familii nevoiașe din județ să aibă parte de cel puțin o masă îndestulătoare de sărbători.

„Sărbătorile Pascale au avut o semnificație aparte în munca noastră de zi de zi. Astfel, am reușit să continuăm munca umanitară prin proiectul <<Cumpără și tu un produs în plus>>, în parteneriat cu magazinul <<Merkur>>, activitate inițiată încă de la înființarea asociației noastre. Prin această activitate am reușit să aducem foarte multă bucurie și zâmbete în inima multor familii. Astfel, voluntarii noștri au reușit să ajungă și să distribuie cantități importante de alimente precum și pachete, în următoarele localități: Târgu Secuiesc, la Casa Rezidențială pentru Bătrâni <<Zenobia>>; în localitatea Căpeni, zona Baraoltului, am asigurat 20 de pachete la familiile afectate în urma inundațiilor din această primăvară; la Mănăstirea Mărcuș, la Asociația de Binefacere <<Sfânta Iustina>>; la Covasna, la Casa de Copii <<Boldog Apor Vilmos>>, precum și la Asociația <<Rák Ellen A Jövőért >>, din orașul Târgu Secuiesc și nu în ultimul rând, la casa de copii <<Szent Katalin>>.”, a mai declarat Buna Marika.

„Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești” – Maica Tereza.

„Pornind de la acest citat, aș dori, pe această cale să mulțumesc tuturor celor care ne sprijină în toate acțiunile și în toate activitățile noastre, tuturor sponsorilor și partenerilor noștri, nu în ultimul rând, voluntarilor inimoși ai asociației, precum și tuturor locuitorilor din mun. Sfântu Gheorghe, dar și celor din județ.” – a adăugat, în încheiere Buna Maria Magdolna.

De Zilele Sfântu Gheorghe, membrii Asociației „Salvatore”  îi așteaptă cu drag pe toți cei care trec prin fața magazinului „Șugaș”, unde va fi amplasat și cortul asociației, pentru o verificare gratuită a glicemiei ori a tensiunii arteriale, sau chiar și numai pentru a se informa cu privire la activitățile organizației.

Oana-Mihaela Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail