Sfântu Gheorghe se pregătește, în această toamnă, să devină din nou un loc în care poveștile prind viață, iubitorii literaturii se întâlnesc, iar imaginația își găsește locul în mijlocul comunității. Între 30 septembrie și 7 octombrie 2026, aici va avea loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Povești „A fost odată ca niciodată” („Holnemvolt”), organizat de Asociația „Tipe Tupa” și de partenerii săi.

Inițiatoarea și sufletul festivalului este Szabó Enikő, scriitoare de cărți pentru copii, dascăl și terapeut prin povești. În urmă cu mai bine de un deceniu, ea a pornit la drum cu dorința de a readuce poveștile în viața copiilor și a comunităților. De atunci, festivalul a crescut de la an la an, adunând în jurul său povestitori, artiști, specialiști, copii, părinți și oameni care cred în puterea unei povești bine spuse.

Povești la domiciliu, povești în jurul unui foc de tabără, zile de poveste

Pentru Szabó Enikő, povestea este un mod de a ne apropia unii de alții, de a înțelege mai bine lumea și de a găsi sensuri acolo unde, uneori, cuvintele obișnuite nu sunt suficiente. Proiectul său, „A fost odată ca niciodată”,  este, astfel, mai mult decât un festival. Este o invitație la întâlnire.

Timp de opt zile, Sfântu Gheorghe va găzdui spectacole de povești, întâlniri și experiențe dedicate publicului de toate vârstele. Unul dintre programele speciale este Comandă o poveste la domiciliu!”, prin care poveștile vor ajunge și mai aproape de oameni- acestea fiind spuse în școli, instituții culturale, biserici și centre sociale.

Un alt moment aparte va fi „Flacăra Poveștilor”- „Meseláng”, o întâlnire construită în jurul unui foc de tabără, unde nu doar povestitorii profesioniști, ci și cei din public vor putea să-și împărtășească poveștile. Este, poate, una dintre cele mai frumoase imagini ale spiritului festivalului: oameni diferiți, adunați în același loc, ascultându-se și descoperind că, dincolo de diferențe, poveștile au puterea de a ne apropia.

„Flacăra Poveștilor” va uni comunități din Covasna, Harghita, Mureș, Brașov, Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, precum și din Budapesta și București.

Conferință, în premieră

Ediția din acest an aduce și o premieră importantă: prima Conferință de Storytelling „A fost odată ca niciodată”-„Holnemvolt”, programată în 3 și 4 octombrie. Cu tema Conexiune și relații, conferința va pune accentul în special pe adolescenți și tineri și va crea un spațiu pentru prezentări, ateliere de lucru, dialog și schimb de experiență între profesioniști.

„Anul acesta, pentru prima dată, dăm viață unei întâlniri profesionale deosebite: Conferința de Storytelling „Holnemvolt” (în perioada 3–4 octombrie), a cărei temă centrală este „Conexiune și relații”, concentrându-se în special pe adolescenți și tineri. În prima zi a acesteia, sâmbătă, 3 octombrie, vor avea loc prezentări inovatoare dinamice, de câte 20 de minute. Ziua a doua, duminică, 4 octombrie- este dedicată atelierelor. Pe parcursul zilei va exista posibilitatea susținerii unui număr total de 12 workshopuri. Atelierele de lucru vor dura câte 90 de minute fiecare și se vor desfășura în paralel, în 3 intervale orare/săli. Va fi un spațiu fantastic pentru dialog profesional între colegi și pentru un schimb valoros de experiență.”- a declarat Szabó Enikő.

Festivalul își păstrează, astfel, misiunea care l-a însoțit încă de la început: povestirea orală, cultivarea limbii materne, formarea cititorilor, întărirea comunităților și susținerea sănătății sufletești. Pentru că poveștile nu sunt doar despre lumi imaginare. Ele pot alina, pot deschide conversații, pot pune în cuvinte emoții și pot ajuta oamenii să se privească pe ei înșiși și pe ceilalți cu mai multă înțelegere.

Iar poate cea mai frumoasă reușită a festivalului este tocmai aceasta: după mai bine de un deceniu, povestea începută de Szabó Enikő continuă să crească și să adune oameni în jurul ei.

Vom reveni cu informații.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail