Volumul „Historia Transylvaniae. Transilvania în cinci secole de cartografie”, publicat de Editura Institutului Cultural Român şi care valorifică un număr de 124 de hărţi, a fost lansat marţi după amiaza la Casa Titulescu.
„Volumul conţine peste 120 de hărţi ale Transilvaniei, în cinci secole de cartografie. Sunt dovezi cartografice, sunt documente extrem de importante pentru istoria românilor din Transilvania şi pentru istoria românilor în general. Documente care atestă prin imaginile lor pe de o parte continuitatea românilor în vatra vechii Dacii şi, de asemenea, unitatea teritoriilor româneşti, pentru că sunt foarte multe hărţi care arată, chiar în percepţia unor cartografi străini din secolele trecute, hărţile combinate ale Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei, la care unii adaugă şi menţiuni despre Basarabia, Bucovina. Deci este o modalitate prin care noi putem să observăm chiar pentru secolele trecute faptul că limba comună în aceste teritorii, obiceiurile, elementele de religie, elementele legate de tradiţii au conturat ideea unei unităţi care, după aceea, la 1918, a însemnat de fapt realizarea statului naţional unitar român modern”, a precizat preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, prof. univ. dr. Adrian Năstase, coordonatorul lucrării.
Din volum fac parte trei studii introductive ample, semnate de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, de ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, şi de Adrian Năstase.
„Hărţile, multe dintre ele, sunt chiar opere de grafică excepţionale care au o valoare documentară, dar şi artistică deosebită”, a menţionat Adrian Năstase.
Prezent la eveniment, acad. Răzvan Theodorescu a apreciat că este vorba despre o carte „absolut remarcabilă”.
„S-au unit aici un ardelean, un muntean şi un basarabean, un ambasador, un multi-ambasador şi un universitar absolut remarcabil, rectorul Universităţii din Cluj, şi ne-au dat o contribuţie care merită cu prisosinţă un premiu al Academiei”, a spus Răzvan Theodorescu.
Vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, a precizat că ICR a semnat anul trecut un protocol de colaborare cu Academia Română.
„Aceste lucrări vin, trebuie să recunoaştem şi să ne asumăm, pe un gol. Istoria românilor, nu numai istoria Transilvaniei, este în general destul de puţin şi de precar cunoscută în Occident şi cred că această sărbătoare a Centenarului vine ca un moment bun să umplem cât de mult putem acest gol”, a declarat Mirel Taloş.
Volumul „Historia Transylvaniae, care va fi publicat şi în limba engleză, va putea fi găsit la librăria Institutului Cultural Român, dar va intra şi în librăriile din România.
Atlasul valorifică piese rare aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, precum şi în colecţia particulară a prof. univ. dr. Adrian Năstase şi în cea a istoricului Mihai Gribincea.
AGERPRES