„Succesul nu este niciodată final, iar eșecul nu este niciodată fatal. Doar curajul este cel care contează.”
Visele sunt combustibilul care te duc mai departe pe drumul lung și anevoios al pregătirii sportive. Din momentul în care ajungi pe tatami și arbitrul este pregătit să dea startul, visele ies din scenă. Rolul tău este să dai totul spre a reuși cea mai bună luptă cu tine și adversarul tău. Victoria îți aparține dacă te vezi învingător și dacă îți vei controla voința și concentrarea. Până când corpul tău îți va spune să renunți, mintea ta a făcut-o deja de o mie de ori, dar, ai încredere în pregătirea ta, iar curajul de a continua face diferența între învingători și învinși.
Pleiada de competiții din acest an a continuat cu Campionatul Național de Ju Jitsu Copii și Master și Cupa Ronin, concursuri naționale cu participarea celor mai active 17 cluburi din cadrul Departamentului de Ju-Jitsu pentru probele Fighting, Duo, Ne-waza și Show organizate la Tg. Mureș, în perioada 13-15 mai 2022.
Rezultatele noastre sunt elocvente, sportivii de la Show Time Sport Club, au reușit performanța de a urca pe treapta secunda a probei de luptă la sol, Ne-waza, devenind astfel Vicecampioni Naționali, al doilea cel mai bun club din țară la această probă.
Aceștia au adus acasă, la Sf.Gheorghe, 4 titluri de Campioni Național prin Pantelimon Alin Andrei, Mămăligoi Hanna Alesya și Aurelian Lungu, 3 titluri de Vicecampioni prin Florin Silviu Popovici, Andrei Alexandru și Andrei Laurențiu și 2 locuri III.
Obiectivul principal al clubului la acest concurs a fost atins iar pe alocuri chiar parțial depășit (+), lacrimile înfrângerii sau ale victoriei fiind absolut firești când se transformă în zâmbete din moment ce toți sportivii și părinții au înțeles corect mesajul scris pe medalii ,,Câștigi sau înveți”, oricum câștigi dacă înveți!
Cum nouă ne place să facem lucrurile „ca la carte”, din cadrul delegației noastre, au făcut parte și arbitrii clubului, Popa Ștefania – arbitru principal și Stoican Alis – arbitru secundar, fiind apreciate cu calificativul „Foarte Bine” de către Comisia de Arbitrii de Ju-Jitsu prezentă la eveniment.
Comunicat Show Time Sport Club