Elevul de la Baia Mare pedepsit de conducerea liceului pentru sentimentele sale românești este certitudinea că taina instinctului național nu poate fi frântă de vremuri.
Într-un regim care de zeci de ani încoace investește resurse imense pentru îndoctrinarea cu antiromânism a tinerei generații, Vlad a făcut o mare „greșeală”: le-a împărtășit colegilor lui de școală idealul reunirii cu Basarabia și cel al cultului eroilor, dăruindu-le în mod simbolic stikere cu ,,Basarabia e România” și ,,Eroii nu mor niciodată”.
Partidul străinătății, prin reprezentanții conducerii liceului s-a autosesizat și l-a pedepsit prin scăderea notei la purtare! I s-a pus practic o etichetă, o bulină neagră. A fost o „execuție” de tip clasic bolșevic, cu toate „subtilitățile” de rigoare, s-a dat practic copy-paste după sentințele tribunalelor din anii 50. Atunci tinerii naționaliști care au luptat împotriva ocupației străine și implicit pentru identitatea națională erau acuzați, culmea, că sunt dușmanii poporului român, agenți ai intereselor din afara României. Acei tineri au fost încarcerați în pușcăriile comuniste într-un cumplit program de reeducare, asa cum s-a întâmplat la Pitești și Aiud, ocne specializate, destinate elevilor și studenților. Mai apoi s-a recurs la metoda internării opozanților regimului comunist în spitale de psihiatrie.
Similitudinea este flagranta: acum, directorul liceului unde învață Vlad, a invocat în motivarea aplicării pedepsei un regulament intern care prevede că elevilor le este interzis „să aducă și să difuzeze în unitatea de învățământ materiale care prin conținut atentează la independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării, care cultivă violența și intoleranța”. În același timp, băiatul nostru a fost obligat să urmeze un program de consiliere psihologică!
Chestiunea pare paradoxală, adică cum Vlad „atentează la integritatea teritorială a țării” când el s-a pronunțat tocmai pentru ea! Sensul este că țara lui Vlad este România, iar „țara” partidului străinătății este orice altceva decât România, o anti- Românie de fapt.
Piteștiul și spitalul de psihiatrie s-au comasat la Baia Mare pentru Vlad Țăranu, nume predestinat pentru un român „arestat” de corectitudinea politică, nume care a atentat pe bune nu la integritatea României, ci la integritatea statului de colonie a României.
Dacă s-au folosit canele media și instituționale care în regim de non-stop au difuzat propagandă si presiune asupra tinerilor pentru a-i scoate din tot ceea ce înseamnă sentiment național, cum se poate să mai fie un copil a cărui inimă să mai bată în el? Înseamnă că e „nebun” și are nevoie de reeducare într-un program psihologic!
Ideea este că Vlad Țăranu nu este din fericire singur în generația lui și asta as vrea cumva să-i transmit. Sunt tineri, elevi de liceu în Vrancea, care strâng semnături pentru Istoria Românilor și care au fost „luați în vizor”, sunt colegi de-ai lor de generație din Moinești, care vin în Cultul Eroilor an de an la Valea Uzului si acolo unde identitatea națională trebuie întărită, sunt elevii din Huși care au cărat cu bratele lor cimentul pentru o Cruce pusă la căpătâiul soldaților români, prizonieri de război executați de ruși. Sunt tineri din Frăția Ortodoxă care cântă, se roagă și sparg cu topoare în bucăți bușteni pentru orfani și bătrâni. Sunt tineri care se așează în genunchi la mormintele altor tineri care au fost închiși în temnițele cele mai grele. Sunt tineri care lăcrimează și aprind lumânări la mormintele altor tineri care au fost bătuți cu ranga de fier, condamnați la ani grei de închisoare, ucisi de bâtă, frig si foame, pentru a se lepăda de Hristos și de Neam. Sunt copii care-si întreabă părinții: mamă și tată, de ce au fost bătuți și li s-au sfărâmat oasele și viața? Pentru că nu s-au lepădat, nu s-au dezis. Și de ce îi simțim în piepturile noastre? Pentru că sunt sfinți, dragii noștri!
Sunt generații de copii și tineri, de 34 ani încoace care vin la Țara cu mormite, la Târgu Ocna, Petru Vodă, Sâmbăta de Sus, la Țara cu Troița din padure, cu lumânări în mâini și cu o certitudine în inimi, anume aceea că există un ideal de urmat pentru care colegii lor din altă generație au luptat si chiar si-au dat viața în închisorile dictaturilor si în rezistența armată anticomunistă din munți.
Este o taină, dincolo de orice calcule, de orice sistem și de orice logică a vremurilor, cea a sufletului românesc. Acesteia nu-i poți pune cătușe, așa cum nici cea mai mică adiere de vânt nu poate fi prinsă, legată cu lanțuri.
Ea răzbate.
Mihai Tîrnoveanu
