Când eram copil, îl confundam cu niște cuiburi uriașe de păsări. Când am învățat să citesc, am aflat din cartea „Plante medicinale din grădina Domnului” a Mariei Treben despre proprietățile sale curative, apoi, când am ajuns la vârsta adolescenței, am auzit că aduce noroc dacă săruți persoana iubită sub vâsc.
Cunoscut din cele mai vechi timpuri, vâscului i s-au atribuit de-a lungul secolelor atât proprietăți medicinale, cât și mistice, acesta fiind folosit nu doar ca panaceu, ci și ca aducător de noroc și belșug, ori ca talisman împotriva spiritelor rele.
Vâscul în istorie
Preoții celți foloseau vâscul ca remediu pentru orice boală, considerând-o o plantă divină. Druizii, acești preoți celți înveșmântați în alb, tăiau planta numai cu o seceră de aur, apoi o înveleau într-o mantie albă. Ramurile vâscului nu aveau voie să atingă pământul, altfel își pierdeau proprietățile miraculoase. De altfel, planta era atât de sacră pentru ei, încât dacă, din întâmplare, doi dușmani se întâlneau sub un copac pe care creștea vâsc, aceștia făceau un pact de pace până a doua zi, lăsându-și armele în teci și salutându-se.
Cu și mai mare putere mistică au investit Vikingii această plantă, despre care aceștia credeau că poate învia morții. Pentru romani, logodna era sacră, chiar mai importantă decât căsătoria. Aceasta era pecetluită printr-un sărut sub vâsc, ca o promisiune a iubirii veșnice.
Cel mai comun obicei care se păstrează și în ziua de astăzi este ca atunci când un membru de sex opus trece pe sub vâsc, trebuie să îi dea un sărut gazdei casei, iar o altă tradiție spune că dacă o femeie nu a fost sărutată sub vâsc, va rămâne singură în anul care vine.
Mai puțin mistic, pe la mijlocul anilor 1800, botanistul german Sebastian Kneipp recomanda ceaiul preparat din această plantă împotriva spasmelor și a isteriei; apoi, la mijlocul secolului următor, botanista austriacă Maria Treben, descria în faimoasa ei carte „Sănătate din grădina Domnului” proprietățile vindecătoare ale vâscului, menționând cura cu acesta la capitolul „Cancer”.
Plantă parazită greu de cules
Vâscul, cunoscut și sub denumirea de stoletnic, este un arbust parazit, ceea ce înseamnă că nu are rădăcini proprii, ci se fixează de alți copaci, hrănindu-se cu seva lor. Acesta poate fi întâlnit pe anumite specii de rășinoase (brad, molid, pin, pin silvestru, pin negru), dar și pe unele foioase (mesteacăn, plop, salcie, tei, jugastru, paltin, păducel, măr, etc.). Tufele de vâsc se găsesc pe ramurile copacilor, chiar și la înălțimi de 4-5 metri, făcându-l dificil de cules. Cel mai bun vâsc, din punct de vedere calitativ, este cel care parazitează mărul, iar cel de pe frasin este cel mai toxic. Frunzele vâscului sunt veșnic verzi, iar florile mici, de culoare galbenă, apar toamna târziu, făcând loc aproape imediat fructelor albe, lipicioase.
Efectele terapeutice
Recoltarea vâscului pentru utilizarea naturistă se face în perioada noiembrie-aprilie, fiind folosite numai ramurile tinere, cu frunze. Fructele sunt otrăvitoare pentru om, deși păsările le mănâncă cu plăcere. Trebuie avută mare grijă la alegerea tipului de copac din care se culege vâscul, întrucât cel de pe tei, plop și salcie, nuc, frasin, arțar, paltin și salcâm este toxic în întregime, nefiind recomandată utilizarea sa internă. De aceea, pentru a face un tratament cu vâsc, fitoterapeuții recomandă cumpărarea lui din farmacie, sau plafar, nu de la comercianții ambulanți.
Intoxicația cu vâsc poate fi periculoasă și se recunoaște prin apariția de frisoane, scăderea tensiunii arteriale și rărirea ritmului cardiac, tulburări nervoase cu paralizie și scăderea sensibilității tactile.
Printre efectele benefice ale tratamentului cu această plantă, pot fi enumerate: Reglează ritmului cardiac și al tensiunii arteriale; Are acțiune antitumorală; Tratează tusea și alte afecțiuni ale căilor respiratorii; Are efect sedativ asupra sistemului nervos; Reglează nivelul glicemiei; Reduce tulburările de menopauză.
Lunga listă cu beneficii ale vâscului poate continua, dar ca orice tratament, acesta trebuie urmat numai la indicațiile medicului, întrucât efectele sale pot interacționa cu anumite medicamente.
Legenda vâscului
„Vâscul are puteri magice, e o superstiție sau un adevăr … Puterile magice ale vâscului și tradiția de a te săruta sub o ramură de vâsc își au originea în legenda nordică a zeiței Frigga și a fiului ei, Balder. Dar cine sunt Frigga și Balder? Frigga era zeița dragostei, iar băiatul ei, Balder, era zeul soarelui de vară.
Se spune că, într-o noapte, Balder a avut un vis prevăzător, un vis despre propria sa moarte. A fost ca un adevarat coșmar. Speriat din cale-afară, Balder a dat fuga la mama lui și i-a povestit ce visase. Extrem de afectată de vis a fost și mama acestuia, Frigga. Aceasta a devenit extrem de îngrijorată și speriată, atât pentru viața fiului ei, cât și pentru soarta întregii lumi. Frigga știa clar că, fără Balder, pământul nu ar putea să supravietuiască. Au urmat zile de chin, căutare de soluții…A crezut în acest vis și, pentru a împiedica o astfel de tragedie, ea a mers în toate colțurile lumii, la fiecare creatură a aerului, focului, apei și pământului, smulgându-le promisiunea că nu îi vor face niciodată vreun rău fiului ei. Fiecare plantă și fiecare animal de sub și de deasupra pământului i-au făgăduit că Balder va fi în siguranță.
Frigga, însă, a uitat să obțină promisiunea uneia dintre plante. Aceasta era întalnită de obicei pe ramurile stejarilor și era cunoscută sub numele de vâsc.
Loki, zeul răului și unul din inamicii declarați ai lui Balder, gata mereu să pună la cale o fărădelege, a aflat de acest lucru. Astfel, Loki s-a apucat de treabă, a făurit o săgeată otravită în vârful căreia a așezat o crenguță de vâsc și l-a convins prin înșelăciune pe Hoder, fratele orb al lui Balder și zeu al iernii, să o slobozească din arc înspre ruda sa de sânge. Balder a simțit imediat efectul otrăvii și a murit.
Se anunța un adevarat dezastru, o adevărata tragedie, se anunța sfârșitul … Toate viețuitoarele au fost înfricoșate la gândul că pământul se va răci, iar viața va dispărea cu desăvârșire. S-au adunat toate, au căutat soluții și, rând pe rând, au încercat să îl readucă la viață pe Balder. După trei zile, Frigga a reușit, cu ajutorul aceluiași vâsc, să își învie fiul. Lacrimile ei, căzute peste vâsc, au devenit mici fructe albe, asemănătoare perlelor, iar Frigga a binecuvântat planta.
Drept binecuvântare, Frigga a adus asupra ei vraja ca oricine stă sub ea să fie mereu apărat de pericole și să aibă dreptul de a fi sărutat, ca un semn al dragostei. (sursa : www.interferente.ro)
Oana-Mihaela Costache
