La Complexul „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe se desfăşoară, în această perioadă, un program bogat de manifestări specifice sărbătorilor de iarnă. Reprezentanții instituției se pregătesc pentru un Crăciun ca într-o mare familie, primind vizita rudelor, dar și colindători.

 „În această perioadă, în cadrul Complexului <<Zathureczky Berta>> se desfășoară un șir de activități, care au ca scop pregătirea spirituală și fizică a vârstnicilor pentru Crăciun, reamintirea vremurilor trecute și trăirea în bucurie a clipelor prezente.  Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei și a înțelegerii. Această sărbătoare aduce pace și fericire în sufletele oamenilor. Discuții, în grup, despre sărbătorile petrecute în familie și modul cum s-au pregătit pentru cea mai importantă sărbătoare a anului, realizarea felicitărilor de Crăciun, pregătirea decorurilor de sărbători, precum decorarea atât în interiorul, cât și în exteriorul Complexului <<Zathureczky Berta>>, așteptarea grupurilor de preșcolari/ școlari și de adulți, care vin în fiecare an cu spectacolele lor și ne dăruiesc dragoste și bucurie, sunt cuprinse în programul  din această perioadă. Nu lipsesc slujbele religioase în fiecare săptămână și discuțiile individuale, în această perioadă a anului solitudinea putând fi accentuată, în unele cazuri.” – ne-a declarat, ieri, Directorul Complexului, Klárik Mária Antónia.

Potrivit acestora, vârstnicii din complex au primit, recent, vizita grupurilor de elevi de la Școala Gimnazială Reformată – de la grupa pregătitoare până la clasa a IV-a; dar și a elevilor de la Școala Gimnazială „Váradi József”, a elevilor de la Colegiul Național „Szekely Miko”, cu care Complexul „Zathureczky Berta” are încheiat un parteneriat, în derulare în perioada 2017 – 2020, ca suport al Programului Acțiunii Comunitare de la nivelul județului Covasna desfășurat în cadrul Strategiei Naționale de acțiune comunitară -SNAC. Totodată, vârstnicii din cadrul Complexului vor primi vizita elevilor din cadrul Liceului de Artă „Plugor Sandor”, însoțiți de profesoara Cucu Csilla.

„Şirul vizitatorilor a fost îmbogățit şi de membrii grupului de copii din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, care prin prezenţa lor şi cu darurile oferite au accentuat caracterul familial al sărbătorilor. Nu au lipsit nici elevii de la Liceul Tehnologic <<Constantin Brâncuși>>, care au venit însoșiți de profesoara Satârbașa Anca – și au pregătit coafura vâstnicilor, pentru sărbători. În perioada 19-22 decembrie ne vor vizita și membrii Asociației Clubului vârstnicilor Aranyszivek din Coșeni, Corul Mixt Cantus Firmus, Corul Ambitus, precum grupa de voluntari <<Familia Sfântă>> de la Parochia Catolică. În data de 22 decembrie, la Parohia Unitariană, se va ține slujba de Crăciun după care va fi prezentat programul de sărbătoare <<Cadoul>>” – ne-a spus directorul Klárik Mária Antónia.

Potrivit acesteia, în această perioadă, „vizitele familiale sunt mai dese, vârstnicii primesc cadouri și mici atenții din partea vizitatorilor, precum și din partea instituției”.

„Desigur, nu lipsește nici de la Complexul <<Zathureczky Berta>>, masa festivă de Crăciun și Anul Nou, cu mâncăruri specifice, sarmale, cozonaci etc.”- a spus directorul.

Potrivit acesteia, Complexul „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe asigură cinci tipuri de servicii și anume:  cămin pentru persoane vârstnice, cu o capacitate de 35 de persoane; centru de zi cu o capacitate de 20 de persoane; centrul „Respiro” (adică servicii complexe de găzduire, socio/medicale pe perioadă determinată) cu o capacitate de șase persoane, club pentru persoane vârstnice și terapii ocupaționale.

În acest moment, în Cămin sunt  înregistrate 31 de persoane, în Centrul „Respiro”, două, iar în Centrul de zi, 38 de persoane.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail