Crearea unui mediu școlar care să răspundă la nevoile copiilor și părinților este un scop pe care Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe s-a străduit să-l atingă cu prioritate. În acest sens și-a propus să crească atractivitatea activităților educative, organizând o excursie în cadrul proiectului PNRAS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar).
La activitate au participat elevii de la gimnaziu, secție română și secție maghiară, excursia fiind un bun prilej ca elevii de la ambele secții să se cunoască mai bine și să lege noi prietenii la început de an școlar.
Chiar dacă locurile alese nu se află departe de Sfântu Gheorghe, puțini au mai vizitat Muzeul „Hazsmann Pál” din Cernat, Biserica romano-catolică „Sfântul Emeric” din Ghelința sau Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” și Casa Colecțiilor din Târgu Secuiesc. Am fost cu toții, elevi și cadre didactice deopotrivă, foarte plăcut impresionați de toate aceste locuri încărcate de istorie, artă, cultură.
Le mulțumim în mod deosebit oamenilor minunați pe care i-am întâlnit și care ne-au vorbit cu multă pasiune și mult drag despre fiecare muzeu, colecție sau biserică în parte.
Redăm mai jos câteva dintre impresiile copiilor: Primul muzeu, cel din Cernat, mi-a plăcut pentru că erau multe mașini agricole și multe sobe minunate. (Laurențiu, cls. a V-a A); Mi-a plăcut mult excursia, mai ales muzeul din Târgu Secuiesc cu tablouri. Erau foarte frumoase. ( Andra, cls. a VIII-a A); Centrul orașului Târgu Secuiesc era foarte îngrijit și frumos (Roland, cls. a VIII-a A); Excursia a fost foarte interesantă. Mi-a atras atenția colecția de tablouri a Muzeului de Istorie a Breslelor. Mi-a plăcut foarte mult tabloul intitulat „Mâna sorții”, deoarece mi-a transmis foarte multe sentimente (Adnana, cls. a VIII-a), Muzeul din Târgu Secuiesc mi s-a părut interesant cu tablourile și colecția de păpuși (Eliza, cls. a VIII-a A), Casele și mașinile agricole vechi de la muzeul din Cernat m-au emoționat (Patricia, cls. a VIII-a A).
Anda Stroie – cadru didactic la Școala Gimnazială „Ady Endre”