Centrul de Cultură Arcuș organizează săptămâna viitoare, la Sfântu Gheorghe, concertul susținut de violoncelistul Răzvan Suma și de pianistul Daniel Goiți.

Concertul va avea loc în data de 14 octombrie  2017, la ora 19.00, la sediul Centrului de Cultură Arcuș (situat în Sfântu Gheorghe, la „Casa Bastion”, din strada Oltului, nr. 6, Sfântu Gheorghe).

„Cei doi muzicieni au pregătit pentru turneul din România un repertoriu exclusiv beethovenian, cuprinzând trei dintre cunoscutele sonate ale compozitorului.”- au transmis reprezentanții Centrului de Cultură Arcuș.

Potrivit acestora, biletul de intrare costă 30 de lei.

Doritorii își pot procura bilete din timp la sediul Centrului de Cultură Arcuș, între orele 9 – 15 și pot obține informații suplimentare la tel: 0267.373.652.

Concertul face parte din turneul naţional „Vă place Beethoven?,” derulat între 11 şi 30 octombrie 2017, în opt oraşe din România, conform site-ului radioromaniacultural.ro. Potrivit aceleiași surse, cei doi artiști vor vor interpreta trei sonate pentru pian și violoncel semnate de celebrul compozitor german: Sonata în la major, op. 69, nr. 3, reper absolut și revoluționar al genului, alături de Sonata în do major, op. 102, nr. 1, și de Sonata în re major, op. 102, nr. 2.

„Pornim într-o aventură nouă, cu <<Vă place Beethoven?>>, împreună cu pianistul Daniel Goiți, într-un maraton muzical pe durata a mai bine de două săptămâni. Ne-am propus în acest an să oferim publicului o incursiune în universul Sonatelor pentru violoncel și pian de Beethoven. Sunt convins că această alegere va aduce un răspuns cum nu se poate mai inspirat la provocarea noastră: <<Vă place Beethoven?>> La această întrebare nu răspundem doar noi, instrumentiștii fascinați de universul acestui titan al muzicii clasice, care a consacrat sonata ca gen muzical și a acordat violoncelului și pianului rol de protagoniști egali în aceste compoziții denumite de muzicologi <<sonate totale, fluide>>. Răspunde publicul, în primul rând, și sunt convins că va fi un răspuns unanim, fără echivoc. Ne întâlnim la Timișoara, la startul turneului, pe 11 octombrie. Vor urma pe harta aventurii noastre din acest an Sfântu – Gheorghe, pe 14 octombrie, Alba Iulia pe 15 octombrie. Ajungem la Deva pe 16 octombrie, la Bistrița pe 17 octombrie și la Iași pe 18 octombrie. Venim la Sala Radio pe 24 octombrie, și vom încheia turneul la Pitești, pe 30 octombrie. Vă invităm să pornim la drum împreună!”.-  se arată pe site-ul radioromaniacultural.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail