Amplasarea pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe a containerelor  inteligente pentru colectarea selectivă a deşeurilor, achiziţionate prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a stârnit nemulțumiri în rândul locuitorillor care au constatat că utilizarea acestora este destul de anevoioasă.

Puse în funcțiune începând cu luna decembrie 2024, noile containere inteligente care sunt prevăzute cu cinci fluxuri de deşeuri: amestecate, biodegradabile, plastic, sticlă şi hârtie, şi pot fi accesate cu ajutorul unor cartele personalizate pentru fiecare familie, au dat multe bătăi de cap utilizatorilor.

Fie că scanerul pentru cartele precum și  mânerul capacelor de la containere sunt prea sus montate, fâcând dificilă deschiderea fluxurilor dar și aruncarea pungilor cu gunoi, fie sistemul electronic de deschidere cu cartelă nu este funcțional, întotdeauna.

Biroul de presă a TEGA SA informează locuitorii orașului că „în cazul în care sistemul electronic al containerelor inteligente nu reacționează la card, angajații TEGA deschid fantele de introducere, astfel încât acestea pot fi utilizate și fără card!”

Dacă  acumulatorul nu se încarcă de la panourile solare, atunci când nu este lumină solară suficientă, sistemul electronic al containerelor se decontectează și containerele se pot deschide fără card. În cazul în care nu se deschid de la sine, atunci vin angajații TEGA, dacă situația a fost semnalată telefonic”, a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, reprezentantul Biroului de presă al societății.

În acest sens, TEGA îi îndrumă pe cei care constată nereguli privind nefuncționarea sistemului să semnaleze acest lucru printr-un mesaj trimis pe pagina de Facebook a societății sau la numărul de telefon 0267310123.

*** 

La scurt timp după punerea în funcțiune a primelor containere inteligente pentru colectarea selectivă a deşeurilor, și autorităţile locale din Sfântu Gheorghe și-au manifestat  nemulţumirea față de calitatea acestor „insule” achiziţionate din fonduri europene, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

La începutul lunii martie 2025, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, opina că  materialele folosite pentru confecţionarea acestor containere lasă de dorit şi, totodată, că ar fi fost mult mai bine dacă autorităţile locale ar fi putut organiza licitaţiile pentru achiziţionarea acestora.

Am avut această discuţie şi pe grupul de primari de municipii. Aşa e când se face ceva centralizat. Dacă ne raportăm la acele insule pe care le-am achiziţionat noi, din banii noştri, şi pe care le-am montat experimental, pot spune că sunt mult mai OK decât acestea, dar s-a dorit centralizat. Dacă te uiţi la calitatea materialului, nu sunt mulţumit. Era mult mai bine dacă lăsau ca să facem noi licitaţiile şi să cumpărăm noi, că sigur cumpăram mai de calitate”, declara Antal Arpad, potrivit Agerpres.

Reprezentantul Birolului de presă al TEGA SA a menționat că  în municipiul Sfântu Gheorghe sunt montate, în prezent, 102-103 containere inteligente de colectare selectivă a deșeurilor.

Acesta a declarat că în cele 3-4 locații în care sunt funcționale vechile insule de colectare a deșeurilor, nu vom mai fi montate unele noi din gama celor achiziționate prin PNRR.

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail