Personalitate cunoscută peisajului cultural românesc, autoare a mai multor volume de istorie literară, filologie şi jurnalistică duhovnicească, doamna prof. dr. Luminiţa Cornea continuă o frumoasă serie, începută cu câţiva ani în urmă, de convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. De această dată, întregul dialog este pus sub auspiciile metaforei Înviatul din Nazaret. Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan al Banatului, realizate de prof. dr. Luminița Cornea, Editura Sophia, Bucureşti, 2017.
Segmentat în mai multe subunităţi tematice în cadrul cărora sunt abordate deopotrivă teme teologice de profunzime şi subiecte de actualitate pentru viaţa creştină, volumul este prefaţat de un cuvânt al autoarei (p. 5-9), în cadrul căruia aceasta îi descrie succint biografia şi vorbeşte despre activitatea sa prodigioasă ca episcop al Harghitei şi Covasnei, care i-a apropiat şi a constituit pretextul unei serii de dialoguri ce se continuă prin acest volum. Dânsa ţine de asemenea să sublinieze că lucrarea se constituie într-un tribut adus celui care a păstrat nestinsă vreme de mai bine de două decenii, flacăra românismului pe aceste meleaguri încercate şi să arate că: „Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan va rămâne pentru noi, în continuare, Ierarhul Munţilor, chiar dacă de duminică 28 decembrie 2014 a devenit ierarhul unei părţi din România aflată la brazda dinspre vest a ţării, aşa cum a afirmat la întronizarea de la Timişoara. Noi vom rămâne în inima ţării, dar şi în inima Înaltpreasfinţiei Sale, care a realizat o cărare între Covasna–Harghita şi Banat, a realizat un arc duhovnicesc ortodox creştinesc între plaiuri româneşti” (p. 8).
Apoi, locvacele ierarh dialoghează cu distinsa sa amfitrioană atât despre momente importante din calendarul liturgic Ortodox, precum Sărbătorile Crăciunului sau Paştelui, sau anumite soroace solemne, cât şi despre propria sa biografie şi evenimentele importante care i-o circumscriu. Interesant este modul în care, chiar provocat să vorbească despre anumite experienţe importante ale propriei sale vieţi ca ierarh, leagă totul de un anume eveniment liturgic sau de viaţa Bisericii.
Vizibil marcat de perioada petrecută în Ţara Sfântă, atât ca doctorand, cât şi ca Întâistătător al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, părintele Ioan face adesea referiri la aceste locuri, la istoria şi cultura lor, dar şi la modul în care Scriptura a ajuns un element definitoriu, fără de care ele şi-ar pierde chiar sensul existenţei, conectând diferite 
evenimente şi actualizând, acolo unde consideră necesar, mesajul lor. În acelaşi timp, referindu-se la aspecte precum antropologia creştină, unde cărţile de teologie folosesc un limbaj adesea ultra-specializat şi clişeistic, ce nu este întru totul accesibil cititorului nefamiliarizat cu mediul nostru teologic, realizează interesante şi atractive analize teologice, care nu se limitează doar la prezentarea unui aspect cu valenţe istoriografice, ci străpung negura timpului, ajungând în actualitate. Iată un astfel de exemplu: „Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu. Omul se ascundea în întunericul minţii, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s–a stins iubirea. Hristos S–a născut în această noapte sfântă aducandu–ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrăţişarea nopţii păcatului. Odată cu Naşterea lui Hristos, omul dobândeşte dreptul la veşnicie şi astfel putem spune că ne–am născut cu dreptul la veşnicie. Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria şi coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul a alungat tristeţea din Rai. Omul este bucuria îngerilor şi împreună Îl preamăresc pe Dumnezeu. Azi, omului îi este frică de iubire şi trăieşte tot mai însingurat, precum un val fără ţărm, ca un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul. Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este ţărmul sărutului nostru – utopia? Noi sărutăm azi icoana Naşterii de unde primim dulcea îmbrăţişare a Pruncului Iisus” (p. 15).
Datorită acestor aspecte, dar şi altor chestiuni similare, recentul volum de convorbiri cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan al Banatului, realizat de doamna prof. dr. Luminiţa Cornea, se constituie nu doar într-o lucrare interesantă ce poate hrăni sufletul unui cititor setos de adevărata spiritualitate răsăriteană, ci şi într-un tratat profund de teologie, ce oferă informaţii şi răspunsuri unui om cu serioase preocupări în domeniu. Poate că nu ar fi rău ca teologia de şcoală să ia uneori aminte la astfel de abordări, deopotrivă atractive şi profunde, să împrumute anumite accente ale limbajului ei şi să-şi atragă şi educe astfel cititorii şi credincioşii.
Cuvintele Mitropolitului Banatului, mustind a Pateric şi teologie patristică, sunt totuşi atât de directe, originale şi plăcute, făcându-l pe cititor să nu poată lăsa din mână volumul odată început. În ciuda calităţilor sale de ierarh şi om de cultură ce reuşeşte, înainte de toate să transmită ceea ce crede celor cărora se adresează, credem însă că este şi meritul autoarei întrebărilor, care sunt mereu bine ţintite, deschise sau semi-deschise, incitând la dialog şi dezbatere şi nu-şi propun inhibarea invitatului sau călăuzirea lui pe terenuri aride sau deja bătătorite. De aceea, nu putem decât să salutăm această nouă apariţie editorială şi să sperăm că ea va constitui doar o parte importantă dintr-o lungă serie care-l va reliefa pe părintele Ioan Selejan atât ca părinte, cât şi ca redutabil partener de dialog.
Pr. Maxim Morariu, Cluj-Napoca
