Trupa de teatru independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe a fost premiată la Festivalul Internațional de Teatru derulat recent în orașul Saint-Louis din Franța.

 Participarea la Festivalul Internaţional „Theatra” din orașul franțuzesc Saint-Louis s-a încheiat cu un premiu pentru Trupa „Osonó”, a transmis managerul trupei, regizorul Fazakas Misi.

Cei 11 membri ai juriului (oameni de teatru din Belgia, Franța și Elveția) au premiat trei spectacole, respectiv „Chipul din oglinda apei”, în regia lui Fazakas Misi, alături de alte două producţii, din Franța și din Elveția.

Potrivit managerului trupei, după ceremonia de premiere, membrii juriului au făcut următoarele precizări:

Claudine Berthet (actriță și dramaturg, Elveția): „Puternic din punct de vedere artistic, o performanță care m-a uimit și care a fost vie. Forma de expresie a fost pe măsura temei, puternică și adâncă. În Elveția și țările francofone am pierdut acest stil de a face teatru.  Pentru mine, <<Chipul din oglinda apei>> a fost un șoc artistic, dar şi unul psihologic,  aşa că îl consider cel mai bun spectacol din Festival.”

Jacques Puech (director de festival, Franța): „Onestitatea emoționantă și forţa tinereţii sale au făcut ca spectacolul să şocheze la nivel estetic, politic, uman. Am văzut o formă teatrală neconvențională,  iar tabloul social pe care l-a prezentat a avut forţa de a ne atinge pe toţi.”

André Leroy (regizor, Franța): „Neapărat trebuie să evidențiez actorii, jocul lor m-a sedus. Actorii posedă resurse de exprimare incredibil de diverse și au o foarte puternică prezență scenică. Mi-a plăcut foarte mult spectacolul pentru tema lui, pentru că situația din România, pe care a prezentat-o, poate fi confruntată cu viața de aici”.

Potrivit reprezentanților „Osono”, „Chipul din oglinda apei” este un spectacol prin care Trupa a experimentat formula de teatru documentar.

„<<Chipul din oglinda apei>> este un spectacol prin care Trupa <<Osonó>> a experimentat formula de teatru documentar, pe urmele problemelor copiilor singuratici, ale părinţilor neajutoraţi şi ale tinerilor vulnerabili. Pornind pe urmele acestor probleme, membrii Trupei au trecut prin filtrul unor lungi dezbateri toate realităţile descoperite, rezultând în final un scenariu comun pe care s-a construit spectacolul. În momentul plasării acestui scenariu într-un spaţiu teatral, am resimţit tensiunea creaţiei în comun, ne-am recunoscut propriile limite, iar în vibraţia sufletelor noastre ne-am descoperit fiecare chipul – ca o viziune ce apare în oglinda apei”, se arată în prezentarea spectacolului, postată pe site-ul trupei.

În momentul de față, trupa se află într-un turneu european, cu durata de nouă săptămâni, cu spectacolul „Chipul din oglinda apei”. Turneul se va încheia pe 21 octombrie (a.c.) și este finanțat din propriile resurse ale Teatrului Independent „Osonó”, suma necesară fiind completată prin susţinerea financiară acordată de  Asociația „Tiszta Formák” din Ungaria, de Programul Fundației pentru Comunitate „MOL/ Pot ajuta”, precum și de Consiliul Județean Covasna.

***

„Osonó” a aniversat în luna februarie 22 de ani de la înființare și și-a început activitatea ca trupă şcolară, iar de câţiva ani funcţionează ca teatru independent. De-a lungul timpului, a călătorit cu spectacolele sale prin marile oraşe ale lumii și a câştigat numeroase premii la festivaluri şi concursuri de profil.

Informații suplimentare despre activitatea trupei pot fi aflate accesând site-ul său: www.osono.ro.

. .

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail