Între 17 și 20 aprilie 2018, Trupa Osonó se află în turneu în judeţele Arad şi Bihor, unde va susţine opt reprezentații cu spectacolul Cercul prietenilor neștiuți sau Picnic pe un covor japonez / Ismeretlen barátok társasága avagy Piknik egy japán szőnyegen, în regia lui Fazakas Misi.
Producţia Osonó este adaptată pentru formula de teatru în săli de clasă şi este construită pe confesiunile unor tineri maghiari şi români, care îi vor provoca pe spectatori să privească problemele convieţuirii interetnice din mai multe puncte de vedere, să gândească fără prejudecăţi şi cu empatie, pentru a înţelege modul de a fi al celui diferit de ei. Fiecare reprezentaţie din turneu mizează pe intrarea tinerilor spectatori în Cercul prietenilor neştiuţi şi implicarea lor în dezbaterea/dialogul interetnic şi intercultural pe care spectacolul îl deschide, în spiritul ludic al culturii şi al artei teatrale.
Teatrul Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane. Teatrul Osonó produce spectacole de teatru, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar toate reprezentaţiile sale teatrale sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun. Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.
Turneul face parte dintr-un complex proiect de educare teatrală, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN, care precizează că Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia acestei instituţii. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea Trupei Osonó.
Fazakas Misi, regizor și manager al trupei