Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) a anunțat ieri că trei proiecte au fost selectate în vederea participării la „Licitația civilă” pe care o va organiza luna aceasta, la Târgu Secuiesc. Proiectele, toate aparținând unor Organizații Non-Guvernamentale din localitate, vizează organizarea unei tabere internaționale de ceramică; realizarea unei sculpturi înfățișând o personalitate locală și derularea unui program de asistență pentru proaspetele mămici.
Licitația organizată la Târgu Secuiesc, în parteneriat cu Fundația „Wegener Pro Sanitate”, are ca scop atragerea de fonduri din sfera civilă pentru finanţarea unor proiecte comunitare și este programată pentru data de 26 martie, de la ora 17.00, la sala „Vigadó” din Târgu Secuiesc.
La apelul în vederea înscrierii, lansat de organizatori s-au înregistrat 21 de proiecte, din care, în cadrul evenimentului, vor putea fi „licitate” trei proiecte, au anunțat, ieri, reprezentanții Fundației.
„Au sosit 21 de proiecte, dintre care 3 proiecte au fost din Sfântu Gheorghe și unul din Covasna, iar în rest, au fost din Târgu Secuiesc. Proiectele selectate sunt toate trei din Târgu Secuiesc (…). În evaluare a contat foarte mult, pe lângă faptul că sunt inițiative bune, proiecte valoroase, și faptul că trebuie să aibă un caracter specific, în acord cu caracterul acțiunii de strângere de fonduri cum este licitația civilă. Deci, va fi un suport al comunității; așteptăm donații individuale, deci trebuie să fie un proiect de care beneficiază toată comunitatea și acesta a fost punctul la care am putut delibera în cazul a trei proiecte.”- a declarat, ieri, directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna (HKA), Bereczki Kinga.
Potrivit acesteia, unul dintre proiectele care au primit intrare la licitație este al Asociației „KreaKids” și vizează organizarea unei tabere internaționale de ceramică, la Târgu Secuiesc:
„Reprezentanții Asociației <<KreaKids>> au venit cu un proiect de tabără internațională de ceramică, o tabără de patru zile organizată la Târgu Secuiesc, la care sunt invitați participanți din diferite părți ale țării, dar și din străinătate (…). Reprezentanții Asociației își propun, deci, organizarea unui eveniment foarte interesant, atât în ceea ce privește schimbul cultural, cât și în ceea ce privește tematica și domeniul taberei – ceramica.”- a spus Bereczki Kinga.
Potrivit acesteia, un alt proiect selectat pentru a participa la licitația civilă este lansat de către un grup de arhitecți, experți în construcții, oameni de specialitate, proiect care vizează realizarea a unei sculpturi, pe domeniul public.
„Grupul de creatori, experți (…) doresc să realizeze o sculptură a lui Molnar Jozsias, o personalitate care a trăit în secolul al XIX-lea, la Târgu Secuiesc, care a fost un filantrop și a contribuit foarte mult în comunitatea locală. Există un parc ce poartă numele său și în parcul respective, inițiatorii proiectului ar dori să așeze o statuie. În realizarea statuii ar dori să implice toată comunitatea.” – a spus directorul Bereczki Kinga.
Potrivit acesteia, cel de-al treilea proiect selectat aparține Asociației <<Pro Pectus>>, asociație care se dedică organizării de activități extrașcolare pentru copii, dar în special pentru copiii care trăiesc în condiții dezavantajoase.
„Proiectul cu care Asociația <<Pro Pectus>> s-a înscris și care a fost selectat pentru a participa la licitație vizează lansarea unui program de asistență specializată pe asigurarea de consultanță pentru mămici cu nou – născuți. A existat un astfel de serviciu social cu zece ani în urmă, care din păcate s-a desființat și există această nevoie din partea mămicilor, care după perioada de naștere, în primele săptămâni, au nevoie de încurajare, au nevoie de sfaturi, de servicii profesionale. Astfel, asociația își propune să inițieze pregătirea a 30 de persoane în acest domeniu de activitate, printr-un curs acreditat oficial.”- a explicat directorul executiv Bereczki Kinga.
Din totalul celor 21 de proiecte înscrise, alte patru vor primi premiu special, au anunțat organizatorii, care au precizat că vor dezvălui despre ce proiecte este vorba, în cadrul licitației. „Două vor fi sprijinite de Fundația <<Wegener Pro Sanitate>>, una de HKA, una de <<Rotary Club>> Târgu Secuiesc.”- au precizat organizatorii.
Licitația va avea loc la Târgu Secuiesc, pe 26 martie, la Casa de Cultură din localitate.
„Ne așteptăm să avem la fel de mare succes ca și anul trecut. A fost un interes mare din partea organizațiilor civile și asta se explică cu rezultatele foarte bune ale licitației de anul trecut. Atunci s-au strâns în jur de 24.000 de lei pentru trei proiecte, deci s-au triplat, de fapt, bugetele planificate inițial. Așadar, asta a stârnit interes în rândul ONG –urilor și ca urmare, evenimentul de la Târgu Secuiesc a ieșit din zona locală și a devenit un eveniment la nivel de județ, pentru că la ediția actuală au aplicat, cum am spus, și organizații civile din alte zone – și de la Sfântu Gheorghe și de la Covasna, deci există un interes destul de mare pentru acest eveniment.” – a declarat Bereczki Kinga.
În cadrul evenimentului din data de 26 martie, proiectele selectate vor fi prezentate pe scurt, după care va avea loc licitația, oferirea donațiilor pentru sprijinirea lor.
Licitația de proiecte reprezintă un mecanism de strângere de fonduri, dezvoltat de o organizație londoneză.
De-a lungul timpului, Fundația a organizat şi alte proiecte și activități, Programul „Card comunitar”, programul de finanțare a unor excursii școlare – „Mai mult decât un loc pe hartă”, acțiunea de strângere de fonduri „Pedalează pentru un scop bun”, campania „Un copac pentru generația următoare”, numărându-se printre acestea.
Ana Ciorici Costache