La începutul celei de-a treia decade a lunii lui Cuptor, mai precis pe 20 iulie, creștinii îl cinstesc pe Sf. Ilie, un personaj cunoscut , prezent în numeroase legende și istorisiri populare.
În mitologia românească Sf. Ilie reprezintă o divinitate a Soarelui şi a Focului, provocând în toiul verii ploi torenţiale cu tunete şi trăsnete, declanşând uneori şi incendii, hotărând dacă să bată sau nu şi grindina pe pământ. Sf. Ilie a fost identificat în credinţa a geto-dacilor cu vestitul Gebeleizis – Zeul Focului.
În felurite imagini apare într-o trăsură cu roţi de foc trasă de doi sau de patru cai albi înaripaţi. Se spune că inițial amintitul personaj ar fi săvârşit păcate grele, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului! Ulterior, realizând grozăvia comisă, Ilie s-a căinat amarnic, străduindu-se să-și ispășească păcatele în cele mai diverse moduri. Până la urmă Dumnezeu l-a iertat şi l-a urcat la cer într-o caleaşcă cu roţi de foc trasă de bidivii înaripaţi.
Superstițioșii credeau pe vremuri că Sfântul Ilie cutreiera mai ales de ziua lui norii, fulgerând şi trăsnind …dracii cu biciul său de foc, spre a-i pedepsi pentru răul extraordinar pe care i l-au pricinuit. Şi, întrucât încornoraţii înspăimântaţi se ascundeau uneori pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turle şi chiar în trupul unor animale şi fiinţe umane, năprasnicul justiţiar îi trăsnea şi fulgera cu mânie, pentru a face dreptate.
Ca divinitate populară a Soarelui şi Focului, Sântilie – cum mai este numit prin unele locuri – este evocat adesea în miezul verii, mai ales în universul păstoreesc. La noi în judeţ de mulţi ani a devenit celebră Nedeia mocănească de la Voineşti, ce are loc în splendidul decor natural de la marginea staţiunii balneare Covasna.
Pe timpuri în ajunul acestei zile, unele fete se duceau noaptea pe cânepişti, dezbrăcându-se şi tăvălindu-se printre plante, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă le apărea în vis cânepă uscată măritişul urma a fi cu bărbaţi mai în vârstă.
Tradiţia populară nu îngăduia să se consume mere („Fructele de Sântilie”) până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste poame să fie lovite unul de altul, pentru a nu abate grindina! Merele se duceau la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni… „de aur” pe lumea cealaltă.
Moşii de Sântilie
De Sf. Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, mai cu seamă de copiii plecaţi în lumea drepţilor. La biserică sunt duse bucate pentru pomenirea celor decedați (Moşii de Sântilie), iar la casele gospodarilor ce poartă acest nume se organizează praznice. Femeile pun busuioc la icoane. În unele comunităţi rurale în amintirea morţilor se împart colaci, japoneze, pahare cu vin. Se dau de pomană căni legate la toartă cu un fir de lână roşie.
Înaintea acestei sărbatori se încheie ritualurile arhaice de invocare a ploii în caz de secetă mare. Este cunoscut, mai ales, Dansul paparudelor, acele adolescente care se prind în hora spre a invoca venirea ploii binefăcătoare.
În dimineaţa zilei de 20 iulie se culeg plante medicinale, în special, busuioc. Trebuie pus la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se mai adună prin cătune flori şi buruieni, care pe vremuri erau utilizate de către babele satului la vrăji şi farmece.
Fiind Sărbătoare, azi nu se lucrează la câmp ori în grădină, mai ales de teama pagubelor produce de trăsnete, de grindină . Este bine ca pe timp de furtună ferestrele şi uşile caselor să nu fie lăsate deschise. Sfântul Ilie este cinstit mai ales de stupari, care trebuie să ducă câţiva faguri la biserică spre binecuvântare şi apoi să le ofere de pomană credincioşilor.
La final le adresăm urarea de „La Mulţi Ani” celor ce poartă acest nume sfânt!
Horia C. Deliu
