Joi–seară este Ajunul Crăciunului, dar anul acesta nu se știe dacă ne vor mai bate la uşă micii colindători spre a vesti bucuria Naşterii Domnului şi a ne adresa urări de sănătate şi Sărbători Fericite ca altădată din pricina restricțiilor impuse de Pandemie.
Pe 25 decembrie se termină Postul şi credincioşii care au respectat cu stricteţe lunga perioadă de curăţenie spirituală, dar şi de abţinere de la anumite plăceri lumeşti impuse, se vor putea bucura din nou de plăcerile vieţii, inclusiv de bucate specifice.
Trebuie ştiut că Sărbătorirea zilei Naşterii lui Iisus s-a răspândit mai întâi pe bătrânul continent din anul 429 d. Hr., când Împăratul Iustinian a declarat-o Sărbătoare a Imperiului Roman.
De-a lungul timpului zilele speciale de la finele şi începutul anului s-au suprapus peste vechile Saturnalii şi alte date deosebite. În final a rămas ordinea ştiută până-n ziua de azi: Crăciunul se cinsteşte pe 25 decembrie, Revelionul la cumpăna dintre ani, Sf. Vasile pe 1 ianuarie, Boboteaza pe 6 ianuarie, iar Sf. Ion încheie ciclul acesta fast, pe 7 ianuarie.
O datină străveche
Chiar dacă sunt reglementări severe privind colindatul, trebuie să ne referim măcar…teoretic la acest străvechi obicei. Unul dintre cele mai pitoreşti şi aşteptate momente al Crăciunului şi Anului Nou îl reprezintă Colindatul. Este un obicei arhaic, ce are sorgintea în perioada precreştină. În aceste cântecele se face referire la Naşterea Domnului, la bucuria Crăciunului, adresându-se urări de noroc şi prosperitate gospodarilor care deschid uşa şi apoi îi cinstesc pe urători, cu bani şi dulciuri.
Majoritatea colindelor evocă momente celebre legate de venirea pe lume a micului Iisus, cum ar fi „Închinarea Magilor” sau sunt cântece de Stea (ex.„Steaua sus răsare“). Există, de asemenea, numeroase obiceiuri populare, dansuri rituale ca „Irozii”, „Capra”, „Brezaia”, „Ţurca”, „Mersul cu ursul”, practicate mai ales de copii şi tineri, ce se deplaseză în cete pitoreşti, costumaţi adecvat.
În preajma Revelionului vin urători cu „Pluguşorul” şi „Sorcova”, datini legate de înnoirea anului. Din păcate, în anii trecuți când erau permise asemenea manifestări, s-a extins mai ales în marile oraşe un fenomen de poluare grosolană a acestor frumoase tradiţii, ajungându-se la un soi de „cerşit” colectiv practicat de cete de indivizi echipaţi cu straie roşii, care cu multe zile înainte de Ajun mişună printre blocuri, bătând în tobe şi suflând în fluiere ca pe stadion, maimuţărind astfel vechile şi sfintele colinde creştine româneşti.
Obiceiuri şi superstiţii româneşti
În tradiţia populară românească de această perioadă a anului sunt legate o mulţime de datini şi superstiţii. În Ajunul Crăciunului gospodarii iau înapoi de la vecini şi cunoştinţe lucruri şi bani daţi cu împrumut, pentru că este bine ca Ziua sfântă a Naşterii Domnului să-i găsească împăcaţi, fără gânduri vrăjmaşe la adresa datornicilor „uituci”.
Femeile şi fetele care tânjesc să fie bogate şi mai frumoase pun un bănuţ de metal şi o nucă în apa cu care se spală pe faţă.
Unii crescători de oi aşează sub pridvor un drob de sare pus într-un sac, pe care îl lasă acolo toată iarna. Abia în primăvară, atunci când are loc „Alesul oilor” îl scot, îl macină şi-l amestecă cu furaje. Este un „meniu” special pentru mioare, existând superstiţia că doar aşa turma sporeşte şi rămâne sănătoasă.
Vreme de câteva ceasuri din noaptea ce precede sosirea Crăciunului, în unele sate creştinii se adună la casa unuia mai înstărit dintre ei şi povestesc despre minunile petrecute acum 2.000 de ani la Naşterea Domnului Iisus.
Există şi obiceiul ca pe un ştargar alb să se aşeze un colac, în care se înfige un cuţit. Masa, aşezată în seara de Ajun, trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin ori şemineu în casă musai va lăsa focul aprins.
Am mai aflat că de Crăciun, unii săteni ţin pâinea pe un scaun aşezat sub… masă(!), chipurile să atragă norocul. Anumite gospodine superstiţioase pun sub faţa de masă puţină… pleavă de grâu, pentru a avea belşug în anul ce vine. Până în ziua Naşterii Domnului, toată lumea trebuie să se împace cu duşmanii, să uite de orice conflict sau subiect de dispută.
O altă practică obscură rămasă din vechime se referă la aşezarea în cele patru colţuri ale mesei a câtorva seminţe de mac, pentru ca familia să fie protejată de deochi şi farmece. Tot în această zi se fac vrăji împotriva dăunătorilor, gândacilor şi rozătoarelor.
Odinioară, fetele mari de la ţară făceau descântece ca să-şi afle ursitul, să aibă noroc la măritiş şi ulterior în viaţă.
Datina mai spune că dacă în seara de Ajun cerul va fi înstelat, urmează un an cu o recoltă bună. De va fi călduţ peste zi, atunci primavara va fi capricioasă.
000
…Dragii noştri cititori, vă dorim pace în suflete, bucurie în familie şi un Crăciun Fericit!
Horia C. Deliu
