Potrivit rânduielilor bisericeşti începând de astăzi, 3 martie 2014, creştinii ortodocşi intră în Postul Paştelui, care va dura până pe 19 aprilie. Învierea Domnului va fi prăznuită în 20 aprilie, anul acesta fiind o dată comună pentru toate cultele. Modul de calculare a zilelor când este sorocul Sfintelor Paşti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ţinut în anul 325 la Niceea.
Postul acesta este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru de durată ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Postul Mare, răstimp în care nu este îngăduit să se mai facă nunţi.
Perioadă de cumpătare şi restricţii
Ieri a fost o zi mai specială, Lăsata Secului, când s-au mai putut mânca bucate „de dulce”, pentru că începând de astăzi, 3 martie credincioşii intră într-o perioadă mai lungă de cumpătare şi restricţii alimentare şi de altă natură. „Potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul şi îl înalţă”, spunea cu înţelepciune în îndemnurile sale vestitul Ioan Gură de Aur.
Mulţi semeni au făcut mici agape, s-au înfruptat din bunătăţi, au băut alcool, ştiind că până la Paşte sunt multe săptămâni de restricţii autoimpuse. De fapt, dacă ne gândim bine, reţinerea de la ingurgitarea anumitor produse alimentare, renunţarea la consumul de vin, bere, tării şi alte licori, într-un cuvânt abstinenţa şi din alte puncte de vedere nu ne fac decât bine, multe persoane (de ambe sexe) aştepând chiar cu oarecare nerăbdare acest interval sacru de curăţire trupească şi reînnoire spirituală.
Obiceiuri interesante
Vorbind (de fapt, scriind) despre Post nu putem să trecem atâz de uşor peste evenimentul de ieri, numit Lăsata Secului de Paşte. Pe vremuri, oamenii de la ţară considerau că acesta marcheză momentul de cumpănă între vechiul an agricol şi cel nou, prilej de a organiza ritualuri de „îmbătrânire şi înnoire a timpului”, serbări numite „Petrecerea Nebunilor” şi „Caii lui Sântoader”.
Luni, în prima zi de după Lăsatul Secului gospodinele preparau cantităţi mai mari de borş, un ingredient foarte sănător, utilizat mai mult ca de obicei în pregătirea unor ciorbe de post, reţele din bătrâni fiind la mare preţ, deoarece trebuie evitată pe cât posibil monotonia regimului alimentar.
În unele zone se spunea că doar babele satului ştiu să facă vrăji şi descântece pentru ca borşul să iasă acru şi bun la gust, preparatul fiind şi un remediu natural în tratarea multor afecţiuni.
La Băcel am auzit, mai demult, despre un obicei oarecum ciudat, potrivit căruia în duminica de dinaintea începerii Postului Mare – cum a fost cea de ieri – „fetelor bătrâne”, adică acelea care nu aveau iubit şi nici şanse de măritiş, nu li se permitea să se distreze ca celelalte tinere. Trebuiau să ţină post negru, fără un strop de apă de dimineaţa până la asfinţitul Soarelui, în speranţa că vor găsi până la urmă şi ele un soţ şi se vor aşeza la casa lor după Înviere.
Purificare prin ritualul focului
Şi în unele sate româneşti din judeţul Covasna, la fel ca în întregul spaţiu mioritic, s-a păstrat o veche datină legată de aprinderea în această zi, pe înserat, a unor focuri rituale pe dealuri. Ele semnifică purificarea, alungarea forţelor răului, perpetua renaştere la viaţă, constituind reminiscenţe ale străvechiului Cult Solar al dacilor.
Flăcăii trebuie să adune lemne uscate şi să facă un rug mare, dansând în jurul lui, chiuind şi rotind crengi aprinse, realizând spirale scânteietoare, ce se văd până departe în sat.
Există şi obiceiul de a se da foc fie a unei roţi de car sau a uneia făcute din nuiele şi paie, fiind împinse la vale spre a se rostogoli şi a împrăştie scântei în toate părţile, alungându-se astfel duhurile necurate.
„Sântoaderul cel Şchiop”
O altă datină interesantă se referă la aşa-numiţii „Cai ai lui Sântoader”. În realitatea ei reprezentau un mit, o simplă închipuire populară, ei neexistând aevea. Oamenii şi-i imaginau ca pe nişte fantasme ce luat sub formă de centauri. Apăreau în imaginaţia şi poveştile sătenilor ca nişte fiinţe supranaturale, jumătate feciori, jumătate bidivii, având copitele îndesate în opinici, care cutreierau nopţile pentru a depista şi pedepsi pedepsi femeile necredincioase, pe acelea ce nu respectau rânduielile bisericeşti, lucrau de sărbători, nu ţineau post şi aşa mai departe.
Cel mai înspăimântător dintre toţi se pare că era „Sântoaderul cel Şchiop” , un personaj bizar, o creatură cu trup de cal și bust de om, având un picior mai scurt, de care toată lumea se temea, scupându-şi în sân şi făcând cruce ca să nu se întânească cu el…
O altă superstiţie care a dăinuit până în contemporaneitate vizează femeile care, ştiindu-se vinovate cu ceva, îşi ascund foarfecele şi aţele de cusut, întorcând simbolic o farfurie cu gura în jos ca să alunge spiritele rele!
Penitenţă autoimpusă
Pentru a afla mai multe despre rigorile perioadei care urmează, ne-am adresat părintelui ortodox Nicolae, care slujeşte în cea mai mare comună a judeţului nostru (Zagon), rugându-l să vină cu anumite precizări.
Postul înseamnă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi ,,de dulce” sau ,,de frupt”, ne-a spus domnia sa. Aici sunt cuprinse toate mâncărurile de origine animală. De fapt, în perioada de Post se îngemănează aspecte ce ţin atât de latura materială, cât şi de cea spirituală a semenilor noştri. Postul sufletului este la fel de important şi se referă la abţinerea de la fapte, vorbe şi gânduri rele, fiindcă la rădăcina oricărui păcat este gândul. De aceea se spune că aveam de-a face cu un Post de bucate şi un Post de păcate. Cele două trebuie respectate şi împletite cu înţelepciune.
Numirea generică de ,,post” nu se restrânge numai la interdicţia de a consuma anumite alimente şi băuturi, ci priveşte o întreagă lucrare înnoitoare a omului, cu suflet şi trup. De aceea, Stihoavna (cântare în cadrul serviciului divin al Vecerniei) de luni din săptămâna I a Postului Mare, spune: « Să ţinem Post primit, bineplăcut Domnului. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos ».
Spusele părintelui Arsenie Boca
Regretatul părinte Arsenie Boca spunea: ,,Rostul Postului este înfrânarea patimilor şi subţierea minţii pentru a spori în noi Duhul Sfânt, care ne descoperă căile Mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari pe care le are Dumnezeu cu Omul. El este un toiag de drum prin această viaţă cu trup pieritor, spre veacul viitor, spre Împărăţia lui Dumnezeu.”
În ultimii ani, unii concetăţeni care mai rar se duc la biserică socotesc că perioada ce urmează reprezintă în mod simplist doar un… regim alimentar bun de slăbit, un fel de dietă generalizată utilă la înfrumuseţare !
Denumit şi „Postul Mare” sau „Al patruzecimii” (« Quadragesima») Postul Paştelui este cel mai sever şi mai de durată din calendarul creştin-ortodox, trebuind respectat vreme de şapte săptămâni, mai exact de 48 de zile. Mult !!!
…Să tragem, stimaţi cititori, învăţăturile necesare din cele arătate mai înainte, şi fiecare să procedeze cum socoteşte de cuviinţă. Oricum, Postul Paştelui a început !
Horia C. Deliu
