În intervalul dintre Crăciun şi Revelion, dar mai ales în Ajunul Anului Nou şi în prima zi din ianuarie, de Sf. Vasile, mai cu seamă în zonele rurale se continuă obiceiul uratului. De regulă, cete de copii, dar și tineri merg nu numai cu „Pluguşorul”, ci şi cu „Capra”, „Mascaţii”, „Ursul”, ori cu „Ţurca”, „Sorcova” etc., participanţii costumându-se adecvat.
Termenul de «Revelion» vine din franceză («Réveillon») şi înseamnă «Veghe» sau «Ospaţ la miezul nopţii». De aici tradiţia de a avea o masă bogată şi de a nu dormi în noaptea dintre ani.
Celebrarea Începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi, având o vechime de peste 4000 de ani. Astfel, în jurul anului 2000 î.Hr., vechii babilonieni sărbătoreau Anul Nou în momentul apariţiei Lunii noi după Echinocţiul de Primăvară, care cădea de regulă în perioada 23-25 martie după actualul calendar. Ea coincidea cu începerea anotimpului renaşterii, al semănatului şi al înfloririi.
În pragul Anului Nou, dar şi cu prilejul altor mari Sărbători, au existat și încă mai dăinuie anumite ritualuri menite să aducă sănătatea, norocul şi bunăstarea în casele oamenilor. În țara noastră s-a perpetuat din vechime Ceremonialul colindelor, ce se derulează sub diferite forme. El poate diferi de la o localitate la alta, având însă un fir călăuzitor, specific tuturor zonelor.
Frumosul obicei al Uratului în Ajun de Crăciun se repetă sub alte forme de Anul Nou, fiind practicat mai cu seamă în mediul rural și tot mai puțin în cel urban, colindătorii fiind primiți pretutindeni cu drag.
În preajma Revelionului şi în prima zi din ianuarie – de Sf. Vasile – tradiţia cere să se meargă cu „Ursul” și „Capra”, animale înfăţişate simbolic, având valoare rituală, participanţii echipându-se după tradiție. Cel mai cunoscut obicei a rămas însă „Pluguşorul”, care era la origine o practică magică de alungare a răului, ca şi de proslăvire a fertilităţii şi bunăstării. Chiar dacă diferă de la munte la şes costumaţia şi interpretarea au rămas în esenţă cam aceleaşi: „Aho, aho/ Mâine anul se-noieşte/ Pluguşorul se porneşte/ Şi începe a brăzda/ Pe la case a ura// Iarna-i grea, omătu-i mare/ Semne bune anul are/ Semne bune de belsug/ Pentru brazda de sub plug” (…), grăiesc cu multă convingere urătorii.
Zicerile lor se referă la dorințe firești ale gazdelor: sănătate, viaţă lungă şi prosperitate. Gazdele îi cinstesc pe colindători cu plăcinte, cozonac, fructe şi bani. Incantaţia magică de odinioară avea o semnificaţie telurică, toată lumea dorindu-şi să aibă parte de ani mulţi în plenitudine, cu bucurii, împliniri materiale şi pace în suflete.
„Sorcova” este, de asemenea, unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri de Anul Nou, practicat mai ales de copii, care se adună în mici grupuri şi, în prima zi a anului pleacă să facă urări de bine mai pe la casele rudelor, vecinilor, cunoscuţilor. Sorcova era la origini o nuia înfășurată în hârtie colorată, tăiată şuviţe, împodobită uneori cu flori, tot din hârtie colorată şi ciucuri. După „sorcovire” – care este în esenţă o urare pentru un an mai bun – copiii sunt recompensaţi cu colaci, dulciuri şi bani.
Incantaţia magică de odinioară s-a estompat în zilele noastre, dar e bine că a rămas, totuși,datina de a primi colindători şi a întîmpina astfel cu încredere Noul An.
Referindu-ne la vastul tezaur de datini de Revelion şi de ziua Sfântului Vasile, să amintim şi de alte obiceiuri, precum „Căiuţii”, „Mascaţii”, „Malanca” etc. Sunt concretizări ancestrale ale unor mituri dacice, legate de simbolistica animalelor şi asociaţii rituale ale Cultului solar.
În unele aşezări s-a păstrat până azi vie o expresie generică pentru obiceiurile de Anul Nou: purtatul măştilor. Întreaga recuzită, costumele, feţele acoperite cu o bucată de stofă, mătase, dantelă, ca și veșmintele vorbesc despre temerile, aspiraţiile, speranţele oamenilor de-a lungul istoriei. Erau pe vremuri anumiți meşteri specializaţi în confecţionarea acestor accesorii vizibile, fiind făcute cu multă artă. Unele stilizate au apărut în zilele noastre drept suveniruri de artă populară, ce pot fi găsite prin târguri, pieţe, la intrarea în muzee săteşti ori în magazinele de artizanat.
Faptul că aceste obiceiuri se practică la Cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica ultimei zile a anului, care în gândirea populară constituia sfârşitul unei perioade, pentru ca din 1 ianuarie să ne bucurăm de renaştarea ordinii cosmice, dar şi de celebrarea Sfântului Vasile.
Exista odinioară un întreg set de ceremonialuri pline de farmec, mister şi vitalitate, în care măştile fioroase, costumele ţipătoare, dansul şi cântecul reprezentau un spectacol autentic. Din păcate, mai ales în marile orașe au apărut după Revoluție și s-au perpetuat an de an niște așa-zise forme de „colind stradal”, unele grotești, ce pot fi întâlnite cu zile bune înainte de Sărbători printre blocuri, în unele mijloace de transport, în zona gărilor, autogărilor, prin piețe, locuri aglomerate etc. Se face mult zgomot, este un kitsch total, iar „urările” sunt practicate niște indivizi dubioși, care nu au nimic de-a face cu frumoasa noastră tradiție strămoșească.
În final, nu ne rămâne decât să vă urăm și noi, dragi cititori, în cadrul prezentei rubrici tadiționale toate cele bune în Noul An 2022, multe bucurii și împliniri, mai cu seamă sănătate – fără pic de…Pandemie!
La Mulți Ani!
Horia C. Deliu
