Pomenirea Morţilor sau Moşii de Iarnă reprezintă unul dintre momentele importante premergătoare  Sfintelor  Paşte. Sărbătoare de astăzi se cere respectată așa cum se cuvine de către credincioşii ortodocşi. Nefiind la dată fixă, dar neapărat într-o zi de sâmbătă, anul acesta evenimentul are loc pe 18 februarie 2023.

    Lume din mediul rural cunoaște asemenea datini, dar şi mulți concetățeni de la oraș știu și respectă tradiția omagierii rudelor plecate pe Drumul fără întoarcere cu prilejul. Moşilor de Iarnă, ce reprezintă  un obicei popula venerat de sute de ani.  Denumirea  de „moşi” se referă  la înaintaşii din care  ne tragem, din  strămoşii neamului românesc, creştini adevăraţi, care au păstrat vie prin timp făclia Credinţei. Printre ei se află în fiecare familie  fiinţe dragi decedate, după caz,  bunici, părinţi, copii, unchi, mătuşi, duşi în universul imaterial  de dincolo de neguri, pentru ei făcându-se periodic slujbe de pomenire şi dându-se ofrande  mai ales sărmanilor.

Trebuie ştiut faptul că  Biserica nu consideră  moartea drept  sfârşitul existenţei umane, socotindu-i în mod metaforic doar… „adormiţi”   pe cei care au traversat ireversibil   legendarul „”Râu Styx”.  Cu alte cuvinte,  ei  nu au intrat  într-o stare de nefiinţă, ci au trecut dintr-o lume  în alta, poposind într-un alt mod de existenţă. În această ordine de idei trebuie citat însuşi Iisus, care  a spus „Nu plângeţi; fata n-a murit, ci doarme”, atunci când a intrat în casa unui om distrus de durere, a cărei fiică  de numai 12 ani se pare că închisese definitiv ochii…

Pe 18 februarie a.c. este  o zi în care tradiţia ne obligă, dar mai ales sentimentele noastre curate faţă de răposaţi de a-i  aminti şi  deplânge, făcându-le parastase şi aprinzând lumânări în memoria lor. Este un bun prilej să-i evocăm cu drag şi le arătăm că nu i-am uitat.

Cu acest prilej închinătorii iau parte la  Slujbe de Pomenire  care se vor oficia în sfintele lăcaşe de cult, iar după aceea şi la mormintele celor apropiaţi, în cimitirele respective. În această zi, în fiecare biserică se oficiază Sfînta Liturghie, urmată de Slujba Parastasului pentru cei  comemoraţi, slujbă care se desfăşoară după un ritual specific.  Se pomenesc la parastase toţi credincioşii din familie care au trăit în dreapta credinţă şi au respectat ritualurile creştine. Pentru Praznicul Moşilor de Iarnă se pregătesc toţi creştinii, săraci și bogaţi, făcând ofrande ce servesc, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului. Fiecare procedând după posibilităţile sale materiale.

„Să ne rugăm pentru cei morţi, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; Iar dacă este un drept, să câştige prinos de plată şi să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”, ne  îndeamnă Sf. Ioan Gură de Aur.

Fiecare dintre  cei care am pierdut o fiinţă dragă  simţim mereu impulsul de a ne-o aminti, încercând să o aucem în faţa ochilor prin gânduri bune, amintiri luminoase, rugăciuni. Dar şi prin  Slujbe speciale la biserică şi pomeni după datină, care acum de Moși sunt cât se poate de potrivite. Dumnezeu să-i odihnească în  pace!

      Horia C. Deliu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail