Data de 23 aprilie este o zi specială fiindcă acum se cinsteşte un personaj important al Creştinătăţii – Marele Mucenic Sf. Gheorghe. El este considerat Purtător de Biruinţă, sărbătoarea fiind numită în popor şi Sângiorz, o mulţime de semeni purtând acest popular prenume.
Din evidențe reiese că aproape un milion de români poartă prenumele Gheorghe sau derivate ale sale. Dintre aceştia cca. 730.000 sunt bărbaţi şi se numesc Gheorghe, George, Gheorghiţă, Geo, Georgel, Gelu, Ghiţă, Iordache, Iorga, Iorgu, Jorj etc.
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica pe 23 aprilie, în jur de 134.000 poartă numele de Georgeta, alte 33.870 se numesc Gheorghiţa şi Georgiana, 15.000 au fost botezate Geta şi Gina, iar 800 femei răspund la apelativul de Gherghina.
Tuturor le adresăm urarea „La Mulţi Ani” !
Ilustrul personaj biblic, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut din părinţi creştini şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Din nefericire pentru el, a rămas în scurtă vreme fără tată, mutându-se împreună cu mama sa la neamuri în Palestina. Fiind viteaz şi studios tânărul s-a făcut repede remarcat, ajungând conducător militar cu grad de general în garda împărătească.
Cu toate că despotul Diocleţian era păgân, i-a tolerat o vreme pe creştini. Mai precis până în anul 303, când la îndemnul ginerelui său, Galeriu, a început o prigoană aprigă împotriva celor care credeau în Iisus. Atunci creştinii au fost siliţi să aleagă sub ameninţarea sabiei între Hristos şi zeii păgâni. Mulţi dintre închinători de teamă că-şi vor pierde viaţa au renunţat de voie, de nevoie la convingerile lor religioase. Unii au făcut-o doar de formă, nu şi în interiorul sufletului. În schimb bravul oştean Gheorghe, care va deveni martir din această cauză, şi-a afirmat răspicat credinţa.
Ca atare, deşi devenise un personaj cunoscut, a fost aruncat în temniţă şi torturat groaznic, cerându-i-se să-ţi repudieze convingerile. Însă a refuzat sistematic! Văzând la ce chinuri cumplite este supus, pe care le suporta cu stoicism rămânând nevătămat, mulţi oamenii s-au arătat impresionaţi de o asemenea minune considerând-o un semn divin, trecând ori revenind la Credinţa întru Hristos.
De numele acestui sfânt se leagă numeroase alte legende şi datini străvechi. Cea mai cunoscută rămâne imaginea războinicului călare pe un cal alb, care omoară un balaur.
Nu departe de cetatea Lida, spre Muntele Libanului, se spune că ar fi existat un şarpe de dimensiuni gigantice, care îi ucidea pe locuitorii ce se încumetau să treacă prin locurile izolate. Împăratul păgân a fost sfătuit să-i aducă ofrandă balaurului câte un copil, şi să înceapă chiar cu fiica sa! Numai că Dumnezeu văzând gestul disperat al împăratului, i l-a trimis în ajutor pe Sfântul Gheorghe îmbrăcat în ostaş, călare pe un bidiviu de culoare albă.
După ce a străpuns balaurul cu suliţa, tânărul ostaş a dus-o vie pe prinţesă la palatul tatălui ei. Acesta i-a oferit-o de soţie viteazului, plus jumătate din împărăţie. Oşteanul, care se numea Gheorghe, a refuzat, spunând că mai are multe de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea Bisericii lui Hristos.
Datini străvechi
În vechiul calendar agricol românesc abia această zi era considerată adevăratul început al primaverii. Se spunea în popor că Sângiorz ia cheile vremii bune de la Sânedru, cel căruia îi place doar frigul, deschizând astfel drumul naturii spre renaştere. Imediat după această dată se alegeau ciobanii, cărora li se dădeau în primire oile, aşa cum era datina şi în zona Covasna-Voineşti.
Dacă în dimineaţ-a lui 23 april era rouă sau ceaţă, anul urma a fi îmbelşugat. Ţăranii puneau buruieni descântate în galeata de muls, pe care apoi o umpleau cu apă şi lăsau plantele acolo peste noapte. A doua zi le tăiau în bucăţele şi le dădeau de mâncare vitelor, pentru a le proteja de boli.
Fireşte, şi oamenii doreau să fie sănătoşi, aşa încât se conformau datinii ce spunea ca înainte de răsăritul soarelui trebuie să-şi spele faţa într-o apă curgătoare. Fetele seamănau busuioc şi ţineau seminţe în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Gunoiul din această zi era aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca aceştia să rodească.
Sângiorz – Zeu al vegetaţiei
În lumea satului românesc Sângiorz a fost considerat un Zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al oamenilor şi vitelor din bătătură . În calendarul popular se spunea că Sf. Gheorghe este unul din cei doi stâlpi ai anotimpurilor, alături de Sf. Dumitru, cel care separă sezonul cald de cel rece.
De aceea uşile şi ferestrele de la casă se cereau a fi ornate cu ramuri verzi de răchită sau fag. Am văzut în unele sate asemenea crenguţe la porţi ori fântână. Împodobirea cu ramuri simboliză revenirea naturii la viaţă, omagiu adus Purtătorului de biruinţă.
Sfântul Mucenic Gheorghe este ocrotitorul Armatei române.
Horia C. Deliu
