Ajunul şi ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos reprezintă cele mai mari Sărbători ale Creştinătăţii, existând o mulțime de obiceiuri populare.
Cinstirea datei de 25 Decembrie s-a răspândit începând cu anul 429, atunci când Împăratul Iustinian a declarat-o în mod oficial Sărbătoare a Imperiului Roman.
Practic sunt două etape ce marchează evenimentul – Ajunul şi Crăciunul. Există în popor o sumedenie de obiceiuri legate de cele două momente, fiecare cu specificul său. Se detaşează în mod spectaculos însă colindele, minunatele cântări religioase ce se aud înaintea sosirii fericitei clipe a Naşterii Domnului. Sunt vechi cântece populare, textele lor diferind de la o zonă la alta, de la sat la oraş. Cele mai interesante au rămas colindele interpretate în grup de mai multe persoane (copii, tineri sau bărbaţi), ca şi urăturile strigate la sfârşit. Aceste cântări se referă la momente importante din istoria Creştinsmului, cum ar fi Închinarea magilor “Viflaimul”, “Steaua” ori “Irozii”. Sunt, de asemenea, foarte răspândite atât în mediul rural, cât şi cel urban şi alte forme de colinde, gen “Capra”, “Ţurca”, “Brezaia” sau “Plimbarea ursului”, cu care ne-am obişnuit încă din copilărie. Apoi colindătorii sunt poftiţi de gazdă în casă, fiind omeniţi cu felii de cozonac, colăcuţi, nuci, mere, câte un pahar de vin (depinde vârsta urătorilor) şi bani.
Tot în Ajun exista la ţară superstiţia ca gospodarii să-şi ia înapoi de la rude, cunoştinţe, vecini tot ce au dat cu împrumut în ultima vreme, astfel ca marea Sărbătore a Naşterii Domnului să-i găsească cu toate bunurile rânduite la locul lor. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile puneau pe vremuri o monedă de metal şi o nucă în apa în care se spalau.
În unele sate din judeţul Covasna cu mulţi ani în urmă am aflat că femeile în etate se adunau în Ajun în casa uneia dintre ele şi evocau Minunile apărute la Naşterea lui Iisus. Masa se aşeza în „odaia mare” şi trebuia să rămână întinsă toată noaptea, iar în sobă se lăsa focul aprins.
O superstiţie interesantă întâlnită la Araci se referea la faptul că gospodina pentru a-şi proteja de farmece şi deochi copiii şi bărbatul, aşeza simbolic în cele patru colţuri ale mesei câte un căţel de usturoi. Ca să le vină peţitori, fetele măturau casa în intervalul din Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează, începând de la prag înspre Răsărit. În aceste două săptămâni pretendentele la măritiş nu duceau gunoiul din casă să-l arunce, ca să nu aducă ghinion, rugându-şi fraţii sau pe altcineva să facă acest lucru.
Odinioară tradiţia impunea să fie …douăsprezece feluri simple de mâncare, câte unul pentru fiecare lună a anului. Fireşte, nu puteau fi consumate toate în acea seară, aşa că ce rămânea se păstra până la Bobotează, unele resturi fiind puse la fereastră ca să se…”îndestuleze şi răposaţii” familiei!
Pe parcursul serii şi în prezent grupuri de colindători merg din poartă în poartă în aşezările româneşti pentru a vesti Naștarea Domnului.
Tradiţia impune ca membrii familiei să se adune de Crăciun la un loc, să ia masa festivă împreună şi să se bucure astfel de Naşterea Mântuitorului. Copiii sunt aşteptaţi să vină la părinţi, inclusiv nepoţii, finii marg la naşi, petrecerile şi voia bună ţinând până seara târziu.
Se spune în popor că dacă în seara de Ajun cerul va fi senin, chit că e ger, urmează un an agricol cu o recoltă bună.
…Vă urăm, dragi cititori, Sărbători Fericite cu sănătate, bucurii şi împliniri. La Mulţi Ani!
Horia C. Deliu
