Vineri, 7 mai 2021 credincioşii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, iar în ultima zi a săptămânii va fi Duminica Tomii. Aşa cum i-am obişnuit pe cititorii ziarului nostru, vom prezenta separat datini și elemente informative legate de cele două rânduieli creştine.
Prima Sărbătoare, Izvorul Tămăduirii, este închinată Maicii Domnului și are loc în fiecare primăvară la altă dată, în funcţie de Paşti, în duminica ce urmează. Este un eveniment ce reprezintă un praznic împărătesc al Mântuitorului, pe de-o parte, iar pe de alta, relevă rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, venerată ca un „izvor” fermecat al credinţei şi al bunătăţii.
Numele sărbătorii provine de la un izvor vestit încă din Antichitate aflat în apropierea Constantinopolului, a cărui apă a vindecat în mod miraculos numeroşi oameni suferinzi.
În Icoana dedicată Sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului și micul Iisus Hristos se află într-un bazin impozant asemănător unei cristelnițe, vasul în care are loc în mod tradițional Botezul. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălțate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Sale. Din bazin izvorăște apa care are darul tămăduirii bolilor sufletești și trupești.
Ce spune legenda?
O legendă celebră spune că înainte de a ajunge Împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure. La un moment dat întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă de băut şi apoi să-l conducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu-l va găsi. Atunci în mod magic a auzit vocea Maicii Domnului, care i-a şoptit să mai caute. La scurtă vreme a întâlnit, într-adevăr, un izvor din apa căruia îi va da sărmanului să bea, spălându-i şi faţa. Imediat orbul a început să vadă!!!
Uimit de cele întâmplate, Leon a poruncit după ce a ajuns pe tron să se construiască în apropiere izvorului cu pricina o biserică. Cum vestea s-a răspândit ca fulgerul, multă lume a venit să se convingă de minunile săvârşite de acel Izvor fantastic. Au poposit nu numai oameni simpli, ci şi capete încoronate, care după ce au băut apă de acolo şi-au tămăduit rănile şi suferinţele.
Drept amintire, în toate bisericile şi mănăstirile se va săvârşi Slujba de Sfinţire a apei (Aghiasma Mică), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Aghiasma Mică
Cu ocazia prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoţii sfinţesc din nou apa, făcând de această dată aşa-numita Aghiasmă Mică, căreia în poporul îi mai spune şi Sfeştanie. Foarte mulți credincioși respectă acest obicei străvechi, care înseamnă şi Luminare, deosebindu-se de Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte doar la Bobotează. Termenul „aghiasma” vine de cuvântul grecesc „aghiasmos”, care își are originea în noțiunea „aghios” (sfânt). „Aghiasmos” se poate traduce și ca slujbă de sfințire, dar și ca apă sfințită. Astfel, atunci când se spune „Se săvârșește o aghiasmă”, întelegem că este vorba de desfășurarea Slujbei, iar dacă bem aghiasmă, ne referim, firește, la apa sfințită.
De reținut că praznicul Izvorul Tămăduirii este închinat Maicii Domnului.
Potrivit tradiţiei, cu apa sfinţită se stropesc animalele din bătătură, casele, fântânile, grădinile, pomii să rodească şi să fie alungate spiritele rele. Odinioară în această zi specială se căutau izvoare noi, se curăţau fântânile, sătenii având convingerea că procedând aşa apa nu va seca niciodată, râmânând limpede şi bună de băut.
După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Alai la o apă curgătoare
Creştinii merg încă de dimineaţă la biserică spre a lua parte la Slujba de sfinţire a apei, ducând acasă în câte un recipient cu Aghiasma Mică, pentru a efectua ritualurile pomenite mai înainte. Cunoştinţa noastră mai veche, Nelu Aitean, din Hăghig, ne-a povestit că asemenea datini s-au păstrat nealterate în anumite zone ale judeţului. Unele s-au mai estompat, din păcate. Un obicei frumos avea loc la marginea satului, lângă un copac înflorit, în jurul căruia dansau fete şi flăcăi, cântau, spuneau snoave, se întâlneau persoanele iubite, făcând schimb de colaci, cozonaci, plăcinte, după ce bunătăţile fuseseră în prealabil sfinţite.
În unele sate preotul mergea anii trecuți (până la declanșarea Pandemiei) după Slujba din biserică în fruntea unui mic alai alcătuit din gospodari înveşmântaţi în straie populare. Se deplasau la apa curgătoare ce străbate sau se află în vecinătatea aşezării, aruncând în pârâu cojile de ouă roşii de la Paşti. Cu această ocazie se oficiază un mic ritual de evocare a celor decedaţi.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii să vă aducă tot ce doriți!
Horia C. Deliu
