Pe data de 14 septembrie se cinsteşte cea mai veche Sărbătoare închinată lemnului sfânt, evenimentul numindu–se Înălţarea Sfintei Cruci. În popor se numește și Ziua Crucii.
Praznicul spiritual de astăzi preacinsteşte găsirea Crucii pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus pe Muntele Golgota, descoperire realizată graţie strădaniilor depuse de Împărăteasa Elena. În prealabil, fiul său, Sf. Împărat Constantin cel Mare, a trăit o experienţă uluitoare, care l-a marcat pentru tot restul vieţii. În ajunul unei lupte cruciale cu adversarul său la tron Maxenţiu, care conducea o oaste numeroasă şi victoria părea că va fi de parte lui, viitorul Împărat Constantin a avut o viziune salvatoare: pe cer i-a apărut în plină zi o Cruce luminoasă cu inscriptia „In hoc signo vinces” („Sub acest semn vei învinge”). În noaptea ce a urmat i s-a arătat în vis Iisus, purtând acelaşi semn al Crucii, cerându-i să-l pună ca emblemă protectoare pe steagurile şi armurile soldaţilor.
Înțeleptul conducător a procedat întocmai, iar a doua zi a ieşit biruitor în marea bătălie, fapt care l-a determinat pe Sf. Constantin să devină de atunci un fervent apărător al creştinismului, împreună cu mama sa – Sf. Elena.
În popor există o seamă de obiceiuri şi superstiţii legate de evenimentul religios din 14 septembrie. Se spune că cine posteşte sever în această zi va fi o vreme ferit de beteşuguri, iar cei suferinzi o să găsească grabnic leacul pentru a se face bine. Fiind o Sărbătoare importantă nu sunt îngăduite anumite treburi casnice de rutină, interdicţie pe care mai cu seamă gospodinele în etate din mediul rural o respectă. Există prejudecata potrivit căreia cine nu ţine la regulile scrise şi nescrise ale tradiţiei poate fi pedepsit, îmbolnăvindu-se cât de curând.
Potrivit unei vechi datini preoţii sfinţesc ulcele noi pline cu lapte aduse de închinători, peste care se poate aşeza şi câte un colăcel, fiind date de pomană.
Am văzut odinioară prin părţile Ţării Buzaielor un obicei interesant: unii credincioşii prindeau de toarta acestor căni câte un fir roşu de lână, ca să le aducă noroc sărmanilor ce primeau aceste ofrande drept milostenie, urmând să se roage pentru pomenirea morţilor.
Tradiţia populară mai spune că NU este bine să se mănânce astăzi legume şi fructe ce au miezul asemănător cu o cruce: cum ar fi nucile, prunele, usturoiul etc., pentru că acest lucru aduce necazuri. Oamenii de la ţară sunt deprinşi cu faptul că reptilelele se retrag în ascunzişuri, răcirea treptată a vremii impunând acest comportament normal. Acolo, sub pământ, vor hiberna până în 17 martie (de Alexii).
În folclor se spune că a sosit momentul ca florile să „plângă” pentru că le-a trecut vremea, uscându-se treptat şi pierind. Doar delicatele brânduşe de toamnă se arată în toată splendoarea lor, movul, rozul, albul lor atrăgând toate privirile spre tăpşanele unde înfloresc.
Se ştie că aceste plante au proprietăţi tămăduitoare, fapt descoperit de arabi încă din Evul Mediu. Seminţele lor pot fi folosite şi sunt utilizate cu succes de multă lume în tratamentul multor afecţiuni cronice, printre care reumatismul, guta şi inflamaţiile gastro-intestinale.
Branduşele de toamnă sunt percepute de traditie ca flori ale… morţilor, pe când cele de primavară drept florile viilor, simbolizând reinvierea naturii. Se zice că morţii se bucură când “văd” brânduşele înflorind toamna. Determinativul “de toamnă” exprimă de fapt un moment aparte într-un străvechi calendar popular. Răspunzătoare pentru înflorirea branduşelor făcându-se lunile lui Brumărel şi Brumar (octombrie şi noiembrie), care reprezintă intervalul de tranziţie către iarnă.
Zi de post aspru şi rugăciune
…Ziua Înălţării Sfintei Crucii reprezintă un moment important pentru fiecare credincios, urmând a fi cinstită conform tradiţiei strămoşeşti prin post aspru, rugăciune şi smerenie.
Horia C. Deliu
