. .

Intelectualii, adulți și tineri,  cei care-l iubesc pe Vieru, românii care doresc să-i deschidă încă odată testamentul „Vă las Dorul meu durut/Și nedejdea de la Prut”, cei care doresc să-l audă pe Fuego cântând și să-i remarce talentul actoricesc sunt asteptați în Covasna, de Ziua Unirii. Prin acest spectacol Fuego își demonstrează „responsabilitatea de a construi, prin muzica lui și prin versurile lui Grigore Vieru, lumea poetului, viziunea sa despre iubire, despre mamă și trăirile sale, despre ce ești, cine ești și ce ai putea fi dacă ai afla ce e cu adevarat în sufletul tău”. Spectacolul este unul special, oglindă de spirit, realizat cu devotament și profesionalism, alături de o echipa minunată: pianist – Vicențiu Perniu; coregrafie-Andreea și Mihai Dragnea;  regia artistică – conf univ. Adriana Piteșteanu;  regizor tehnic – Gabi Bucătaru; sonorizare- Cristi Ilina și Popa Nica Valentin; montaj video – Valentina Herta; lumini- Gheorghe Nicolae și Sebastian Dobre.

Tinerii noștri trebuie să conștientizeze ceea ce ne unește pe noi cu românii de peste Prut: aceeași limbă, aceeași istorie, aceeași cultură, aceleași tradiții, aceeași religie, același tricolor!

Faptul că sute de mii de ostași români și-au dat viața pentru libertatea și integritatea spațiului românesc este o realitate care nu trebuie uitată!

Vă așteptăm, așadar, la spectacol de Ziua Națională a României!

Consilier local, dr. Nicolae Enea

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail