Proiectul Erasmus+  cu tema „Cooperare regională pentru sprijinul profesional al lucrătorilor cu tineri”, al cincisprezecelea derulat de Teatrul Independent Osonó Sfântu Gheorghe,  se va  desfăşura în orașul Vlăhița, județul Harghita, în perioada 28 august- 1 septembrie a.c..

Potrivit managerului trupei, Farakas Miși, programul este conceput să le ofere participanțiilor experienţă în domeniul metodelor educaționale inovatoare, dar şi oportunităţi de relaţionare profesională. Proiectul are drept scop sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată.

„Proiectul este sprijinit de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene și pune accent pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare  atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității, team building și workshopurile de educație teatrală marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár. Prima etapă a proiectului cu trei stații s-a desfășurat la Budapesta în luna iunie, iar cel al doilea în orașul Senta din Serbia, în ultima parte a lunii iulie.

Proiectul face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii”, se menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.

M.D.C.

Sursa foto: Osonó

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail