Perioada următoare va fi una destul de încărcată pentru Teatrul Independent Osonó din Sfântu Gheorghe. Managerul trupei, Fazakas Misi, ne-a spus ieri mai multe despre  proiectele viitoare.

Teatrul Independent „Osonó” s-a întors recent dintr-un turneu de cinci săptămâni, care potrivit managerului Fazakas Misi, a avut mare succes. În cadrul turneului au avut loc 26 de reprezentaţii ale spectacolului „Chipul din oglinda apei”, în oraşe din Ungaria, Austria, Italia, Germania şi Danemarca. Programul turneului a cuprins şi întâlniri cu spectatorii, precum și workshopuri pentru tineri. Managerul trupei „Osonó”, Fazakas Misi a mai spus că aceasta a fost invitată în Italia, la Milano şi în Suedia, la Göteborg.

În ceea ce priveşte activitatea trupei, din perioada următoare, Fazakas Misi a precizat că tinerii actori din Sfântu Gheorghe, elevi ai Liceului de Artă „Plugor Sándor” din municipiu, vor participa la un schimb de exeperienţă cu o clasă de actorie din Ungaria: „În luna martie, vom găzdui 35 de elevi şi profesori din Ungaria. Este vorba despre un proiect şi o colaborare între Liceul de Artă „Plugor Sandor”, clasa de actorie, şi o clasă de actorie din Ungaria. Am câştigat un proiect şi acum în martie, vor veni cei din Ungaria, la Sfântu Gheorghe, iar în luna iunie, tinerii din Sfântu Gheorghe vor merge în Ungaria. Este un fel de schimb de experienţă”, a explicat Fazakas Misi.

Trupa va participa la festivaluri, în luna martie

Acesta a precizat că în luna martie, „Osono va participa la un festival pentru tineri, în Ungaria- la Pécs, după care spectacolul „Moartea albă”, în regia italianului Daniele Franci, cu actori italieni și din trupa „Osono”, realizat în urma programului de colaborare cu Centrul European de Teatru „Etoil” din Italia, va participa la Festivalul de Teatru Internaţional din Novellara- Italia.

Tot în luna martie, trupa va participa la un festival, în Ungaria, la Kecskemét. „Este vorba de fapt despre o întâlnire a teatrelor (…) Noi considerăm că este o şansă foarte mare că am fost invitaţi şi ne bucurăm că organizatorii consideră că facem ceva bun şi că merită să fim acolo. Acesta este  de fapt un feedback important pentru noi”, a declarat Fazakas Misi.

În luna mai (a.c.), spectacolul „Chipul din Oglinda apei” va fi jucat în cadrul Festivalului Internaţional din Maroc. Înainte de festivalul din Maroc, trupa „Osono” va avea un mic turneu  în Italia şi Spania.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail