Societatea TEGA SA  anunță că tarifele pentru serviciul de salubritate vor fi majorate cu 6,5%, în mediul urban și cu 7,1% în mediul rural, începând cu data 1 ianuarie 2026.

Astfel, în loc de 23 de lei, se va plăti 24,5 lei pe lună de persoană, în Sfântu Gheorghe, iar în mediul rural, tariful va crește cu 7,1%, de la 14 lei la 15 lei, potrivit Biroului de Presă al societății.

Anul acesta, chiar și după majorarea TVA, prețurile noastre au rămas neschimbate, însă din 2026 nu vom mai putea menține această situație. Deșeurile colectate trebuie și ele gestionate, în special cele reziduale. Unul dintre cele mai importante aspecte este cât trebuie să plătim pentru eliminarea deșeurilor mixte, iar acest cost va crește de anul viitor. În plus, anul viitor se va scumpi şi acciza la combustibili, dar va creşte şi salariul minim pe economie, iar aceste lucruri ne afectează în mod direct”, a declarat directorul TEGA SA, Máthé László.

Reducerea de 10% la taxa de salubritate se menține pentru cei care achită integral, în avans, tariful pe un an, respectiv reducerea de 5% pentru cei care plătesc în avans pe o perioadă de șase luni. Având în vedere numeroasele solicitări, TEGA precizează că taxa de salubritate pentru anul următor va putea fi achitată începând cu 12 ianuarie 2026. Totodată, menţionăm că birourile de relații cu clienții ale TEGA vor fi închise în perioada 1–7 ianuarie, se menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.

Reprezentanții Tega menționază că emiterea facturii anuale poate fi solicitată și online, iar plata se poate face prin aplicațiile Pago, Un-doi și Paypoint, la numeroase puncte de plată din magazinele mici, precum și prin transfer bancar.

mesageruldecovasna.ro

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail