Eveniment cultural de anvergură şi de tradiţie nu doar în centrul României, dar cu reverberaţii la nivel naţional, Târgul Internaţional de Carte şi Muzică – Libris Braşov, îşi deschide mâine porţile în cadrul impozantului şi elegantului Centru expoziţional şi de afaceri Braşov Business Park, aflat pe strada Ionescu Crum nr. 1 (în apropiere de hypermaketul Carrefour de pe Calea Bucureşti).
Ediţia a XII-a
Prestigioasa manifestare se va desfăşura între 19 şi 23 martie 2015, ajungând anul acesta la cea de-a XII-a ediție, pledând ca în anul 2021 să devină Capitală Culturală Europeană. După cum ne spunea inţiatorul şi sufletul grandioasei acţiuni, managerul Virgil Oniţă, de fiecare dată Târgul Internațional de Carte și Muzică – Libris Brașov „a strâns laolaltă o mulțime de participanți și oaspeți de seamă. Dincolo de abundența ofertei editoriale și discografice, manifestarea de la Brașov a mizat întotdeauna pe caracterul dinamic și viu al culturii relevat în nenumăratele lansări, recitaluri de muzică, poezie și spectacolele de după-amiază şi seară pe care le-am oferit iubitorilor de lucruri frumoase.
Organizat în cel mai modern centru expozițional din oraș, respectând exigențele cititorilor actuali, beneficiind de acoperire mediatică largă, Târgul de la Brașov are și în 2015 o agendă bogată, în care şi-au făcut loc tradiția, contemporaneitatea și multiculturalitatea.
Vă așteptăm, aşadar dragi prieteni din judeţul Covasna, şi în acest an la evenimentul care revigorează spațiul cultural din această importantă zonă a ţării”.
O mult–aşteptată primăvara culturală
Studiind Programul activităţilor preconizate a se desfăşura timp de cinci zile, am constat că vor avea loc numeroase lansări de carte, reviste, recitaluri de poezie şi muzică, vernisaje, dezbateri, întâlniri cu scriitori, editori şi pasionaţii de lectură. Pe lângă producţia editorială din ultima vreme, la această reuniune de suflet şi minte se pot găsi şi cumpăra discuri cu muzică diversă, albume de pictură şi artă fotografică.
Cei care vor veni la Târg (invitându-i încă din start pe covăsneni să fie prezenţi) se pot bucura de o primăvară culturală bogată, pe lângă promoțiile expozanților urmând a avea loc o sumedenie de întâmplări artistice, recitaluri, reprezentații artistice variate.
Noutatea absolută (pe lânga ziua suplimentară) se referă la diversificarea locaţiilor unde se ţin reprezentaţiile: cele două moderne Săli de la „Patria”, Opera, Marea Aulă a Universității „Transilvania”, Teatrul „Sică Alexandrescu” şi Teatrul de copii „Arlechino”. Sunt nişte repere familiare iubitorilor de frumos, de fapt cele mai bune incinte din bătrânul burg transilvan, urmând a găzdui spectacole de ţinută: de operă, un concert simfonic extraordinar, piese de teatru pentru adulţi şi copii, recitaluri de versuri, muzică folk, cultă, pop, rock, folclor, dansuri populare etc.
Vor fi prezenţi câţiva cunoscuţi şi apreciaţi oameni politici, de cultură şi artă, precum Vasile Dâncu, George Cristian Maior, Doru Munteanu, Teofil Mihăilescu, Adrian Lesenciuc, Valeriu Iordan Popescu, Cezar Pârlog, Petronela Rotar etc. De asemenea, susţin spectacole mai multe vedete ale pupitrului de concert, scenei şi ecranului, ca dirijorii de peste hotare Naom Zur (Israel) şi Giuseppe Carannante (Italia), actorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Nora Vlad, interpreţii de operă Anda Pop, Adrian Mărcan, Carmen Topciu, Marian Rește, Ioana Mărgărit, Cristina Roşu, soliştii Mircea Baniciu, Vali Șerban, Paula Seling, Marius Dragomir, Dumitru Fărcaş, Nicolae Furdui-Iancu, Cvintetul „Anatoly”, Cornelia Radocea, grupuri folk şi aşa mai departe.
Dar iată cum arată la modul general Programul pe zile al Târgului Internaţional de Carte şi Muzică – Libris Braşov 2015.
Joi, 19 martie 2015
În preambulul inaugurării evenimentului la ora 11.30 are loc un Concert susținut de Corul studenţilor Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov. Fix la 12,00 vom consemna Deschiderea oficială a celei de-a XII-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică- Libris Braşov 2015. Moderator va fi ca de fiecare dată scriitorul Doru Munteanu.
După acest moment festiv se va trece efectiv la derularea bogatului program ce conţine, încă din start, mai multe secvenţe atractive cum a fi lansări de cărţi, de albume muzicale, reviste, vernisaje ale unor expoziţii de artă plastică, decernarea de premii literare, întâlniri cu autori, sesiuni de autografe, dezbateri şi alte manifestări adiacente.
Primul moment din lunga listă a activităţilor pusă la dispoziţie de organizatori se va petrece mâine, 18 martie a.c. la 12.30, când va a avea loc lansarea albumului „Braşov. Atmosferă, arhitectură şi spaţiu urban”, al prof. dr. arh. Teofil Mihăilescu, sub auspiciile Editurii Universității „Transilvania” din Brașov.
Urmează o nouă lansare de carte, „Secretul Crucii”, semnată de reputatul prozator Doru Munteanu, girată de Libris Editorial. Participă ca invitați prof. dr. arh. Teofil Mihăilescu şi Ana Oniţă, director general Libris. Ora 13.30 aduce două vernisaje unul după altul. Primul este cel al Expoziţei de sculptură „Ferestre şi Jilţuri”, aparţinând artistului plastic Gheorghe Mureşan din Târgu Mureş, iar al doilea se referă la Expoziţia de pictură intitulată original „Like the Jazz”, realizată de Torino Bocăniciu din Deva.
În jurul orei 14.00 are loc festivitatea de anunţare şi înmânare a Premiilor Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013. Oficiază scriitorul Adrian Lesenciuc, președintele filialei. De asemenea, va avea loc lansarea nr. 1 al revistei „Aisberg”.
. .
În intervalul 15.30 – 16.30 se propune celor prezenţi o temă de meditaţie legată de „Evoluție şi sănătate prin terapie kiropractică”, susţinută de Mariana Băncilă. La 16.30 președintele Fundației Euro-Asia, distinsul om de cultură Valeriu Iordan Popescu, prezintă Anuarul Cenaclului European 2014. Între orele 17.00 – 18.00 Editura Eikon îşi prezintă noutăţile, pentru ca la finalul programului primei zilei a Târgului desfăşurată în incinta Complexului Braşov Business Park, să aibă loc, de la 18.15, încă un vernisaj, cel al Expoziţiei de pictură „Colecţia dr. Nicolae Ioan Vrâncean” din municipiul de sub Tâmpa.
O noutate interesantă
La ediţia din acest an organizatorii vin cu o noutate interesantă, amintită în treacăt la început. Spectacolele artistice nu se vor mai derula pe mica scenă amenajată în cadrul Complexului expoziţional de pe strada Ionescu Crum nr. 1, unde şi numărul spectatorilor era volens-nolens redus din motive obiective, ci vor avea loc în spaţii cunoscute din Braşov, propice unor asemenea activităţi, aparţinând unor instituţii prestigioase, precum cele două incinte ale Filarmonicii din cadrul Complexului „Patria”, cocheta sală a Operei de pe strada Bisericii Române nr. 51, Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu”, ca şi Marea Aulă a Universităţii „Transilvania”, unde în ultima vreme au loc concerte inedite, cu mare impact la public.
Prima activitate are loc mâine după-amiază la Sala Mică de la „Patria”, de la ora 17.00 organizator fiind Asociația Culturală Libris Brașov. Anume, lansarea CD -ului „Frederic Chopin” de Vlad Dimulescu. Participă Virgil Oniţă, iniţiatorul şi mentorul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică, acestă pretigioasă manifestare culturală ce se desfăşoară neîntrerupt de 12 ani în centrul ţării.
În continuare are loc un Recital de sonete intitulat „Între Om şi Zeu”, autor şi interpret fiind talentatul poet şi actor Adrian Munteanu, laureat al Premiului European de Poezie „NUX”, Milano 2012. Urmează un alt moment încărcat de sensibilitate – Recitalul mezzosopranei Sonia Hazarian, de la Opera Braşov, şi al pianistei Mihaela Braşoveanu.
Seara de joi 19 martie 2015 se încheie cu un Concert Extraordinar ce va avea loc la Sala Mare de la „Patria” de la ora 19,00 organizatat de Filarmonica braşoveană şi Primăria municipiului Brașov. Dirijor este un invitat de peste hotare, Naom Zur, din Israel. Solist – pianistul Viniciu Moroianu. În program, Johannes Brahms – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră şi Simfonia a IV-a. Intrarea se face pe bază de bilet.
Vineri, 20 martie 2015
Ora 13.00 Lansare de carte „Povestea crenguţei înflorite”, un volum apărut la Editura „Pastel”, conţinând desene şi istorioare realizate de elevii clasei a IV-a a Școlii Gimnaziale nr. 12 din Brașov, coordonator prof. Anca Buta și psih. Rodica Cânda. Prezintă Gabriela Daraban, director al amintitei edituri. După o jumătate de oră va avea loc încă un episod similar patronat de aceeaşi editură, anume o lansare de carte, autoare fiind Florina Mamina.
Vor aduce în faţa publicului noile lor apariţii editurile „Eikon”şi „Rao”. Un moment aparte îl va reprezenta evocarea unui regretat cărturar, plecat mult prea repede dintre noi: „In Memoriam Gheorghe Crăciun”.
Programul se va încheia în locaţia din strada Ionescu Crum cu o sesiune de autografe oferite de tânară jurnalistă şi romancieră Petronela Rotar.
Tot vineri, 20 martie 2015, la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov (Piața Teatrului nr. 1) la ora 13.00 amatorii de artă sunt invitaţi la vernisajul unei Expoziții de mozaicuri, ce poartă titlul sugestiv: „Actori români celebri”. Realizatori sunt doi artişti plastici cunoscuţi, Andrea Szentkiraly şi Tudor Asciu.
Seara la ora 19,00 va avea loc în Sala Mare de la „Patria” un Concert de muzică pop-rock cu Paula Seling, Marcian Petrescu & “Trenul de Noapte”, trupa “Bandidos”. Prezintă Horia Nilescu, director Multimedia & Evenimente Libris Brașov. Intrarea se face pe bază de bilet.
Sâmbătă, 21 martie 2015
Ora 10.00: Lansare de carte -„Mari controverse literare”, de Iulian Cătălui, Editura „Aldus” Braşov. Prezintă Ion Popescu Topolog, Mircea Brenciu şi Adrian Lesenciuc, Urmează prezentarea altor apariţii ale editurilor „Eikon” şi „Rao”, iar la 14.00 se derulează o întâlnire cu gazetarul şi scriitorul George Stanca.
Ora 15.00 „Historia unui vis. O poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra”, se numeşte volumul de amintiri scris de cantautorul Vali Şerban. Invitat – cunoscutul realizator de la Radio România Actualități, Mihai Cosmin Popescu. Ora 15.30 Lansare de carte „Incredibil. Iubesc”, de Silvan Stâncel, op scos de Libris Editorial. Prezintă Dana Anghelescu, director editorial, ca şi realizatorul radio Mihai Cosmin Popescu.
Ora 17.00 O nouă lansare de carte, „Serendipity”, de Iulia Badea Guéritée, urmată de o Dezbatere socio-culturală la care participă autoarea – jurnalist la „Courrier International” şi „L’Express” din Paris, politologul Sandra Pralong şi analistul politic Radu Magdin, de la „Smartlink Communications”. Urmează de la ora 18.00 proiecția filmului „Te iubesc, Ion şi Doina”, producător Leontina Vatamanu- OWH Studio.
Iubitorii genului romantic sunt invitaţi de la ora 18.30 la Operă, să asiste la spectacolul cu „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, reprezentație integrată în cadrul manifestărilor culturale ale Târgului Internațional de Carte și Muzică-Libris Brașov 2015.Intrarea se face pe bază de bilet.
Tot sâmbătă, 21 martie a.c. are loc de această dată la Sala Mare de la „Patria”, începând cu ora 18.00 un alt eveniment muzical – „Libris Folk Festival”. Participă Mircea Baniciu&Vlady Cnejevici, Teo Boar, Vali Şerban, Magda Puşkaş, Silvan Stâncel & Marius Popa, Grupul folk „Om Bun” , Iulia Caraiman & Mihai Tudoran, Trupa folk „Floare de Colţ”. Coordonator Florenţa Dobrescu. Intrarea se face pe bază de bilet.
Duminică, 22 martie 2015
Programul începe la Centrul expozitional Braşov Business Park la 10.30 cu un Program artistic susţinut de copiii de la Grădinița „Iolanda”. La ora 13.00 va avea loc lansarea album muzical „Ethno-Symphonic” al cunoscutului compozitor şi interpret Marius Dragomir. Producător – Libris. Invitați sunt redactorul muzical Mihai Cosmin Popescu, de la Radio România Actualități, Horia Nilescu, director Multimedia & Evenimente “Libris” şi managerul Virgil Oniţă.
La Teatrul „Arlechino” Brașov începând cu ora 10.00 cei mici pot urmări un Spectacol de teatru dedicat lor, intrarea făcându-se pe bază de bilet.
La Sala Mare „Patria” de la 15.00 va urma Gala Laureaților Concursului de Muzică Populară “Flori în Ţara Bârsei”, manifestare organizată de Asociația Culturală Libris în parteneriat cu Centrul Cultural „Reduta” și Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Brașov.
Cel mai aşteptat eveniment de către iubitorii de folclor este, fără doar şi poate, Spectacolul de Muzică Tradiţională şi Dansuri Populare. Vor evolua nume mari ale genului, precum Dumitru Fărcaş, Nicolae Furdui-Iancu, Cvintetul „Anatoly”, Cornelia Radocea, Ansambul Folcloric „Mărţişorul” şi alţii. Cordonator Ioan Cocian. Acompaniază Orchestra “Plaiuri Transilvane”, dirijor Ucu Iosif. Prezintă Claudia Miriţescu.Intrarea se face pe bază de bilet.
Luni, 23 martie 2015
Cum spuneam mai sus, în premieră la această ediţie se măreşte numărul de zile ale Târgului, fiind inclusă după weekend şi lunea. Aşadar, pe 23 martie 2015 va avea loc la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov (Piața Teatrului nr. 1) de la
ora 19.00 reprezentaţia de succes a piesei „Fă-mi loc” de Anthony Michineau.În distribuţie actorii bucureşteni Marius Manole şi Medeea Marinescu, regia fiind semnată de maestrul Radu Beligan. Intrarea se face pe bază de bilet.
O altă invitaţie de excepţie tot pentru luni. De la ora 18,00 are loc în Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universității „Transilvania” Brașov (str. Iuliu Maniu nr. 41 A) Concertul de inaugurare a orgii recent achiziţionate, solist fiind redutabilul maestru al genului, pianistul-organist Steffen Schlandt. Intrarea liberă.
O suită de evenimente deosebite
…V-am prezentat amplul program al ediţiei cu numărul XII a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică- Libris 2015 din municipiul Braşov, la care ziarul nostru a fost partener media, încă de la înfiinţare. Este un program bogat, dens, pentru toate preferinţele iubitorilor de literatură, artă, ştiinţă, muzică, marele public având posibilitatea de a cumpăra la preţuri avantajoase cărţi, CD-uri şi albume de artă.
În aşteptarea marii sărbători de Buna Vestire, organizatorii vă invită, stimaţi covăsneni, la o binemeritată desfătare spirituală.
Vom reveni în zilele următoare cu alte relatări şi informaţii de la Târg, sperăm la fel de interesante.
Horia C. Deliu