Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor (UDMR) a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că liderul Partidului Conservator Covasna, Dan Suciu a depus o plângere penală împotriva sa pe considerentul că timp de aproape trei ani i-ar fi plătit în mod nejustificat salariul directorului Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe.

Tamas Sandor a menţionat că a început deja cercetarea penală şi că a şi fost audiat.

„Liderul PC vrea să mă bage cinci ani la închisoare pentru că am plătit salariile directorului bibliotecii (…) şi vrea să îmi impute şi suma”, a declarat Tamas Sandor, apreciind că aceasta se ridică „în jurul unui miliard de lei vechi”.

Preşedintele CJ a mai spus că acuzaţiile sunt nejustificate, drept urmare nu crede că ar putea pierde acest caz. „Dar, nu se ştie niciodată în faţa cărui complet de judecată ajungi”, a spus ironic Tamas Sandor, adăugând că în cazul în care îi va fi imputată suma atunci nu exclude varianta organizării unei colecte de fonduri în „Bazinul Carpatic”.

Preşedintele PC Covasna, Dan Suciu a depus în luna august a.c o plângere penală împotriva lui Tamas Sandor şi directorului Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe, Szonda Szabolcs, pe considerentul că cei doi ar fi săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv uzurparea de calităţi oficiale. În plângere se arată că preşedintele CJ Covasna a organizat în toamna anului 2008 un concurs ‘discriminatoriu’ (condiţionat de cunoaşterea limbii maghiare – n.r.), în urma căruia l-a numit pe Szonda Szabolcs în funcţia de director al Bibliotecii Judeţene, dar că la sesizarea Prefecturii Covasna instanţele de judecată au dispus anularea concursului şi a dispoziţiei de numire pe temei de nelegalitate.

„Deşi a luat la cunoştinţă de ilegalitatea concursului şi a numirii, aflate în competenţa Consiliului Judeţean Covasna şi nu a preşedintelui instituţiei, Tamas Sandor a persistat în ilegalitate, preferând să se judece timp de trei ani (…) Cu intenţie şi rea credinţă, cei doi au ignorat suspendarea actului de numire şi implicit suspendarea din funcţia de director a lui Szonda Szabolcs pe perioada procesului. Acesta din urmă, deşi suspendat, a continuat să exercite fără drept funcţia de director, să semneze toate actele ce priveau această funcţie şi să încaseze venituri aferente funcţiei. De asemenea, Tamas Sandor, în calitate de ordonator principal de credite, a acceptat ca Szonda să fie plătit din fonduri publice pe timpul exercitării fără drept a funcţiei de director al Bibliotecii Judeţene”, se arată în documentul citat.

Liderul PC a declarat pentru AGERPRES că motivul pentru care a depus plângerea penală îl reprezintă ‘dispreţul faţă de lege’ pe care îl manifestă în mod constant liderii UDMR. „Locul celor care încalcă legea este la închisoare, iar nu în fotolii de demnitate publică. Faptele abuzive comise de Tamas Sandor se pedepsesc, conform Codului Penal cu închisoare de până la cinci ani, iar cele comise de Szonda Szabolcs, cu închisoare de până la trei ani”, a spus Dan Suciu.

Directorul Bibliotecii a fost eliberat din funcţie în această vară, după aproape trei ani de la preluarea acesteia, dar în curând va fi repus la conducerea instituţiei, deoarece miercuri a câştigat cel de-al al doilea concurs, la care nu a avut contracandidat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail