Asociația „Cadincas” a Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe a încheiat, recent, prima ediție a simpozionului județean „Diversitate și egalitate”. Proiectul a avut scopul de a contribui la reducerea marginalizării copiilor cu Cerințe Educative Speciale (CES) și cu dificultăți de învățare, precum și la schimbarea mentalităților și atitudinilor față de aceștia.
Proiectul a fost inclus în Calendarul Activităților Educative Județene (CAEJ) 2019-2020 și a cuprins două secțiuni. Prima secțiune a fost dedicată organizării unor ateliere meșteșugărești tradiționale, destinate elevilor din ciclul primar de la secția română și secția maghiară, elevi cu CES integrați în învățământul de masă și din învățământul special.
Elevii au participat la ateliere, organizați pe grupe, conform unei programări. Au fost îndrumați de specialiști în domeniu, invitați pentru buna desfășurare a activităților. Astfel, s-au desfășurat următoarele ateliere: modelarea lutului, la care au participat elevi de la învățământul tradițional, elevi cu CES integrați și de la Școala Specială Sfântu Gheorghe, secția maghiară și secția română. Pentru acest atelier au fost invitați specialiști de la Fundația <<GUZSALYAS>> , care le-a explicat elevilor cum trebuie să procedeze corect pentru a prelucra lutul și a obține obiectele dorite; pictură pe sticlă la care au participat toți elevii Școlii Gimnaziale <<Nicolae Colan>>, inclusiv cei integrați, fiecare clasă realizându-și sigla; prelucrarea pâslei/confecționarea obiectelor din pâslă. Elevii au confecționat diferite obiecte din pâslă (podoabe de Crăciun) și au împodobit bradul de Crăciun din holul școlii. De asemenea, s-au derulat ateliere de pictură pe lemn, la care au participat elevi de la învățământul tradițional, elevi cu CES integrați și de la Școala Specială Sfântu Gheorghe. Elevii au pictat pe lemn și au confecționat podoabe de Crăciun. Pentru toate activitățile prezentate mai sus, au fost achiziționate materialele necesare: acuarele, sticlă, lemn, pensule, lut etc. ”- au transmis coordonatorii proiectului, prof. Maria Dobrean și Adriana Cornea.
Cea de-a doua secțiune a constat în organizarea unui simpozion cu tema „Strategii de lucru eficiente în integrarea școlară a copiilor cu CES”. Grupul țintă a fost format din cadre didactice din județul Covasna din învățământul tradițional și învățământul special. Astfel, la finele lunii octombrie, a apărut pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna anunțul pentru Simpozionul Județean cu tema „Strategii de lucru eficiente în integrarea școlară a copiilor cu CES” (anunțul a cuprins Reglamentul de participare și Fișa de înscriere).
Înscrierea cadrelor didactice participante la simpozion s-a făcut pe baza unui formular pe care . fiecare dascăl l-a trimis on-line, odată cu lucrarea, până la data de 15 noiembrie 2019. Simpozionul a avut loc pe data de 25 noiembrie 2019, începând cu ora 15.00, la Școala Gimnazială „NicolaeColan”, din Sfântu Gheorghe, iar la acesta au participat cadre didactice, inspectorul de specialitate Bokor Attila, psihologi de la CJRAE Covasna, care au prezentat lucrări de specialitate, au dezbătut problemele puse în discuție. Lucrările simpozionului s-au publicat într-o revistă, oferind exemple de bune practice pentru cadrele didactice din județul Covasna. Persoanele participante la simpozion au primit diplome de participare și adeverințe.
Potrivit organizatorilor, proiectul a fost încheiat recent, acesta dovedindu-se unul de success.
„ Proiectul avut ca scop contribuţia la reducerea marginalizării copiilor cu CES, cu dificultăţi de învăţare, precum şi la schimbarea mentalităţilor şi atitudinii elevilor, cadrelor didactice faţă de aceştia. Ca obiective specifice propuse, amintim: păstrarea (conservarea) cunoștințelor, a tehnicilor legate de meștesugurile tradiționale: confecționarea de obiecte din paslă, olărit, pictură tradițională pe lemn; integrarea socială şi dezvoltarea abilităţilor copiilor cu nevoi speciale prin activităţi de abilitate practică; îmbunătățirea şanselor de integrare socio-profesională a persoanelor cu nevoi speciale; dezvoltarea competenţelor profesionale în vederea stimulării şi recuperării elevilor cu CES prin intermediul activităţilor interactive şi nonformale; promovarea mestesugurilor tradiționale, a tradițiilor, a obiceiurilor; promovarea a trei meșteșuguri tradiționale în rândul copiilor, prin facilitarea transferului cunoștințelor legate de cele trei meșteșuguri; identificarea modalităţilor optime de intervenţie în vederea prevenirii și reducerii abandonului școlar. Considerăm că proiectul și-a atins scopul, deoarece elevii cu CES participanți au fost integrați în echipe mixte, lucrând și colaborând pe parcursul activităților derulate. De asemenea, cadrele didactice implicate au manifestat un interes egal față de toți elevii, dezvoltând competenţe profesionale în vederea stimulării şi recuperării elevilor cu CES.”- au declarat organizatorii.
Numărul elevilor participanți a fost aproximativ 400, iar cel al cadrelor didactice a ajuns la 64, ceea ce a demonstrat interesul tuturor pentru diminuarea marginalizării elevilor cu CES.
La buna derulare a proiectului au contribuit și IȘJ Covasna, colectivul Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, precum și Consiliul Județean Covasna, care a finanțat proiectul.
„Asociaţia Cadincas mulţumește Consiliului Județean Covasna pentru contribuţia financiară la derularea acestui eveniment ce a contribuit dezvoltarea unei gândiri deschise şi creative, a iniţiativei, independenţei în gândire şi în acţiune pentru a avea disponibilitate de a schimba mentalităţi şi atitudini ale elevilor și cadrelor didactice faţă de elevii cu CES.”- au mai transmis coordonatorii proiectului.
Ana Ciorici COSTACHE