Aproximativ 600 de copii, din circa 12 județe, vor participa sâmbătă, 13 mai (a.c.), la festivalul național de folclor „Izvoare covăsnene” derulat în stațiunea Covasna.

Festivalul, aflat la a XVIII-a ediție este organizat de Clubul Copiilor din Covasna, în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură Covasna, Consiliul Local Covasna, Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna.

Directorul Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe, Kerekes Jeno, a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, că evenimentul are ca scop promovarea folclorului, tradiţiilor, obiceiurilor şi a zonei și s-a născut, cu ani în urmă, la inițiativa profesoarei Horvath Zita și prin activitatea acesteia și a colectivului de profesori de la Clubul Copiilor din Covasna, pornind ca manifestare locală și devenind, treptat, de nivel național.

La ediția actuală vor participa aproximativ 600 de copii, din diverse județe ale țării, a precizat directorul Kerekes Jeno.

„Ediția a XVIII-a a Festivalului se va desfășura în data de 13 mai (a.c.),  la Casa orășenească de Cultură din Covasna. Vor participa în jur de 600 de copii, constituiți în aproximativ 40-42 de formații, din 12 județe. Izvoare covăsnene este un festival – concurs cuprins în Calendarul Activităților Educative Naționale (CAEN) și oferă un prilej foarte bun copiiilor de la Palate și cluburi, dar și celor de la școli, de a evolua pe scenă. Majoritatea participanților provin din zona Moldovei (…).” – a declarat Kerekes Jeno.

Potrivit acestuia, festivalul se derulează sub forma unui concurs, în scopul promovării  folclorului, tradițiilor, obiceiurilor.

„Evenimentul își propune promovarea foclorului, tradițiilor, dar și promovarea și evaluarea Palatelor, Cluburilor Copiilor, a activității noastre (…). Dorim să arătăm lumii, părinților, publicului, faptul că acești copii lucrează. Totodată, festivalul are scop educativ și interetnic. Copiii vin și prezintă diferite tradiții, din diferite zone, tradiții pe care nu toată lumea are ocazia să le vadă și orașul Covasna este o gazdă foarte bună întotdeauna.”- a spus directorul Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe.

Potrivit acestuia, festivalul va debuta sâmbătă, 13 mai, la ora 10.00, printr-o paradă a concurenților, în portul popular, pornind de la Clubul Copiilor din Covasna, până la Casa orășenească de cultură. Acolo, va avea loc apoi concursul propriu-zis, în cadrul căruia, concurenții vor prezenta, pe scenă, suite de dansuri populare, dar şi piese de muzică popularã.

Participanții vor fi evaluați de către un juriu format din coregrafi. La final, se vor acorda diplome,  dar și premii și mâncare, din partea sponsorilor.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail