Peste 140 de elevi și preșcolari de la unități de învățământ din Sfântu Gheorghe au susținut ieri, la sala festivă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, un spectacol dedicat Zilei Naționale a României și derulat sub genericul „Iubește-ți patria, copile”.

Spectacolul face parte din proiectul omonim, desfășurat de Asociația Pedagogilor Români (APR) din județul Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Covasna, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Sfântu Gheorghe.

Programul a debutat cu intonarea Imnului Național, după care, un număr total de 144 de elevi și preșcolari de la unități de învățământ din municipiu au prezentat, sub îndrumarea dascălilor lor, un amplu spectacol cuprinzând cântece patriotice, poezii, montaje literare, cântece și dansuri populare românești.

La eveniment au participat numeroși invitați, reprezentanți ai Prefecturii, ai Inspectoratului Școlar Județean Covasna, ai Consiliului Local Sfântu Gheorghe, cadre didactice, părinți, bunici și nu numai, sala devenind, încet, încet, neîncăpătoare.

Potrivit președintei Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna, prof. Adriana Cornea, acest proiect a vizat cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale, dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic, dar și exprimarea prin comportament a mândriei identitǎţii naţionale. Principalele obiectivele au constat în: păstrarea și promovarea valorilor culturale naționale, educarea sentimentului de dragoste faţă de artă şi patrie, încurajarea creaţiei artistice în rândul școlarilor și preșcolarilor.

„La mulți ani, România, la mulți ani tuturor românilor, tuturor celor care locuiesc în România (…). Acest program artistic, închinat Zilei Naționale a României, este cuprins într-un proiect intitulat <<Iubește-ți patria, copile>>, un proiect inițiat de Asociația Pedagogilor Români din județul Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna și cu finanțare de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, căruia îi mulțumim!” – a declarat, în deschiderea evenimentului, președinta APR Covasna, prof. Adriana Cornea.

Inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu, a transmis apoi, publicului, câteva gânduri.

Spectacolul s-a derulat pe parcursul a aproximativ două ore și a cuprins momente care mai de care mai frumoase.

Prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat, la final: „Îi felicit pe toți care s-au implicat în acest eveniment, copii, care didactice, organizatori, cu toții laolaltă! Am urmărit spectacolul cu atenție și a fost realmente plăcut! Discutam acum cu câțiva părinți despre faptul că este puțin improprie sala aceasta pentru amploarea acestui spectacol, și ne gândim în anii următori să găsim o altă locație! Trecând peste acest aspect, au fost minunați copiii și sper ca tradiția să continue! Felicitări tuturor!”

Potrivit președintei APR Covasna, prof. Adriana Cornea, proiectul a cuprins, pe lângă spectacol, alte două secțiuni: una constând într- un concurs de desene și alta constând într-un concurs de eseuri,  care au avut în vedere prezentarea semnificației zilei de 1 decembrie. La cele două competiții au participat aproximativ 200 de copii. Astfel, ediția din acest an a proiectului „Iubește-ți patria, copile!” a implicat, în total, peste 340 de elevi și preșcolari din Sfântu Gheorghe.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail